Amal şi George Clooney divorţează? Dovezile că nu mai formează un cuplu

După patru ani de mariaj, starul hollywoodian şi soţia sa, avocata Amal Alamuddin, au decis să meargă pe drumuri separate în viaţă. O spun ziarele de scandal, care au strâns mai multe dovezi care să susţină această ipoteză.

separator
Deşi sunt fericiţii părinţi a unei perechi de gemeni, Amal şi George ar avea probleme de cuplu. Cei doi n-au sărbătorit împlinirea a patru ani de la căsătorie, actorul fiind la kilometri distanţă de soţia sa. Şi asta nu e tot! Ultima oară când au fost surprinşi de paparazzi împreună a fost pe 11 august, în Italia. De atunci, cei doi soţi par că evită să mai fie văzuţi împreună. De altfel, separarea lor ar fi şi motivul pentru care nu s-au prezentat la nunta Prinţesei Eugenie cu Jack Brooksbank, deşi George este şeful lui Jack. Cei doi au preferat să evite să apară împreună la un eveniment atât de mediatizat, dat fiind faptul că relaţia dintre ei nu mai este cum era, scriu tabloidele, potrivit okmagazine.ro.

Adresele celor 52 de secții de vot deschise de către România pe teritoriul Republicii Moldova pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Cetățenii R. Moldova care dețin și cetățenia României sunt așteptați la urne pe 9 iunie curent pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European.

Guvernul de la București va deschide în total 52 de secții de vot în stânga Prutului, cu 16 mai multe decât acum cinci ani, în cadrul cărora basarabenii români își vor putea exercita dreptul la vot, anunță Ministerul Afacerilor Externe al României. Din numărul total de secții, 13 vor funcționa în municipiul Chișinău – la Consulatul general al României, la Universitatea de Stat din Moldova, la Teatrul „Satiricus”, la liceele „Muguel de Cervantes”, „Gheorghe Asachi” și „Spiru Haret”, două la Bălți și câte una în centrele raionale sau în câteva sate.

Cetățenii vor putea vota în baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Votarea va începe la ora locală 7:00, pe 9 iunie, și se va încheia la ora 22:00.

La alegerile din 9 iunie 2024 vor fi aleși cei 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European. Mandatul eurodeputaților este de 5 ani.

„Cetățenii R. Moldova pot să decidă , în mare parte, cum va arăta viitorul Parlament European, pentru că au cetățenia română și au dreptul să voteze pentru alegerile europarlamentare. Cred eu că este pentru prima dată când miza alegerilor europarlamentare este atât de mare pentru R. Moldova, pentru că Parlamentul care va fi ales pe 9 iunie și, automat, viitoarea Comisie Europeană va decide soarta integrării R. Moldova. Este foarte important ca cetățenii să iasă la vot pe 9 iunie și să decidă cum va arăta viitorul Parlament European. Anume acest parlament poate decide nu doar deschiderea negocierilor, dar și integrarea în Uniunea Europeană a R. Moldova. E clar că în următorii cinci ani se va decide acest lucru. Deci, această miză pentru cetățenii R. Moldova este mai mare ca niciodată”, a declarat recent secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, potrivit ziarulnational.md.

Moldovenii din șase state ar putea vota prin corespondență. Decretul, semnat de Maia Sandu

Cetățenii R.Moldova din șase state ar putea vota la următoarele alegeri republicane prin corespondență. Decretul șefului statului privind promulgarea documentului a fost publicat în ediția Monitorului Oficial din 10 mai.

Documentul reglementează participarea la alegeri prin exercitarea votului prin corespondență, procedurile electorale specifice și atribuțiile organelor electorale. Autoritățile menționează că procedurile electorale privind securizarea votării, păstrarea și asigurarea integrității plicurilor cu buletinele de vot recepționate se vor stabili printr-un regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală, scrie deschide.md.

Astfel, se propune ca pilotarea votului prin corespondență să aibă loc în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. În acest sens, cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze pentru exercitarea votului prin corespondență și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare. Totodată, buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite. Documentul conține și prevederi privind procedura de numărare și totalizare a voturilor de către biroul electoral al secției de votare, precum și situațiile în care buletinele de vot se declară nevalabile.

De menționat că, la alegerile prezidențiale din 2021, au participat 212 434 alegători din afara Republicii Moldova. La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.

Comisia Europeană îi acuză pe șefii Eurovision. Care este motivul? ,,Au făcut un cadou pentru „inamicii Europei”

Decizia Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) de a interzice drapelul UE la finala Eurovision de sâmbătă a fost un cadou pentru „inamicii Europei”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene, pentru Politico, citat de b1.ro.

Margaritis Schinas s-a arătat revoltat de decizia EBU, care a exclus în premieră alte drapele decât cele ale țărilor participante.

Comisarul european consideră că măsura a fost nepotrivită, având în vedere că suntem tot mai aproape de alegerile europarlamentare și a venit într-un moment în care mii de protestatari gruzini se adunau pe străzile din Tbilisi ca să își exprime susținerea pentru valorile democratice pe care le reprezintă UE.

„Nu pot găsi o explicație logică pentru care EBU face acest lucru. Și la ce ajută? Cu mai puțin de o lună până la alegerile europene, cine câștigă din interzicerea drapelului UE la Eurovision? Doar euroscepticii și inamicii Europei”, a subliniat Margaritis Schinas.

Decizia EBU a fost criticată și de purtătorul de cuvânt a Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

„Este cu siguranță regretabil să interzicem drapelul care este steagul tuturor membrilor UE și al altor membri din Consiliul Europei care iau parte la concurs, și care este arborat adesea de drapele naționale pe clădiri publice”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Andreea Raicu a pozat nud la 41 de ani. Pozele fac senzație în mediul virtual
Articolul anterior
Prinţul Charles a divulgat numele viitorului nepoțel
Articolul următor