Angelina Jolie, în cea mai recentă ședință foto realizată în deșert!

Recent, Angeline Jolie a fost protagonsita unei ședințe foto excepționale, în mijlocul naturii. O provocare pe care actrița a acceptat-o pentru coperta aniversară a revistei Harper’s Bazaar nu putea fi realizată decât pe tărâmuri îndepărtate, dar foarte speciale pentru Jolie, alături de animalele din deșert.

separator

Superbă la 42 de ani, actrița s-a lăsat fotografiată într-un sanctuar din Namibia, Africa de Sud, alături de niște gheparzi, iar fotografiile sunt excepționale.

Superbele fotografii cu Angelina sunt însoțite de un interviu excepțional în care actrița vorbește despre drepturile femeilor, despre mama sa, dar și despre responsabilitățile pe care oamenii ar trebui să le aibă față de natură și de animale, scrie okmagazine.ro.

Caz tragic la Ciocana! Un copil de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare

Aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii de la Ciocana au fost sesizați de părinții unui copil despre faptul că fiul lor de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare.

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că părinții minorului ar fi ieșit afară, iar băiatul a rămas singur acasă.

Când s-au reîntors, părinții au depistat cadavrul băiatului și imediat au alertat poliția.

Corpul neînsuflețit al copilului a fost examinat de către medicul legist. La fața locului a fost solicitată și Secția specializată a Centrului tehnico-criminalistic și Expertize judiciare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În urma verificărilor s-a constatat că pistolul de model Baikal 442 era deținut legal de tatălui minorului şi era păstrat în safeu, iar băiatul ar fi găsit cheia și a avut acces la armă.

Polițiștii au iniţiat o anchetă.

 Maia Sandu îi invită pe toți cetățenii să sărbătorească împreună Ziua Europei, pe 9 Mai

Președintele Maia Sandu a venit cu un îndemn către toți cetățenii în care îi invită să sărbătorească împreună Ziua Europei.

Pe 9 mai 1950 s-a pus piatra de temelie pentru pacea și unitatea de care se bucură țările din Uniunea Europeană de 7 decenii. Pe 9 mai sărbătorim și în Moldova Ziua Europei – sărbătorim năzuința noastră de a face parte din familia europeană și drumul nostru către o viață în bunăstare, siguranță și bună înțelegere pentru toți moldovenii.

Vă invităm pe toți, alături de familie și prieteni, să celebrăm împreună Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale la un eveniment organizat de Guvernul Republicii Moldova în colaborare cu delegația Uniunii Europene. Vom discuta despre lucrurile cu care se mândrește Moldova, veți avea ocazia să vorbiți cu cabinetul de miniștri, să vizitați alături de copii Casa Guvernului, să aflați despre proiectele prin care construim Moldova Europeană și să vă bucurați de concertul din seara de 9 mai.Europa ești Tu! Moldova Europeană suntem Noi!”, scrie președintele într-o postare.

Gazul s-ar putea ieftini cu 8% sau mai mult. Moldovagaz va expedia o solicitare ANRE

Tarifele la gazele naturale ar putea fi reduse, în Moldova. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat pe 25 aprilie în cadrul unei emisiuni de pe N4 că pe 26 aprilie compania va trimite o solicitare în acest sens către Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE). Potrivit lui Vadim Ceban, Moldovagaz va cere o reducere a tarif cu circa 8% (aproximativ 1,15 lei) sau mai mult, scrie NM.md.

„Vineri ne vom adresa ANRE cu solicitarea de a reduce tariful la gaz pentru consumatorii casnici și industriali. (…) Mâine vom anunța mărimea tarifului solicitat. (…) Pot spune cu siguranță că tariful va scădea cu aproximativ 8% (circa 1,15 lei) sau mai mult”, a spus Vadim Ceban.Amintim că, ultima dată, tariful a fost modificat pe 23 februarie. Atunci, prețul la gaz pentru consumatorii casnici a fost redus de la 18,07 lei (inclusiv cu TVA) la 14,47 lei per metru cub, cu TVA inclus.

7 femei celebre care sunt mai înalte decât partenerii lor
Articolul anterior
Un pacient a căzut de la etajul 6 al unui spital din Capitală
Articolul următor