Angelina Jolie vrea să plece din țară împreună cu cei șase copii

Angelina Jolie și Brad Pitt au ajuns, din nou, în pragul unei neînțelegeri. Cei doi actori încearcă să ajungă la un compromis, însă actrița e nefericită. Ultima lor dispută s-a iscat după ce celebra actriță și-a anunțat soțul că vrea să plece din țară împreună cu cei șase copii.

separator

Angelina Jolie, în vârstă de 42 de ani, trebuie să se mute temporar la Londra pentru filmările „Maleficent 2”. Însă, potrivit New York Post, aceasta s-a mâhnit extrem de tare când a aflat că nu poate să-și ia copiii cu ea în capitala Angliei. Brad Pitt, în vârstă de 54 de ani, se pare că nu e deloc de acord ca soția sa să se mute timp de câteva luni la Londra, cu tot cu copii, chiar dacă aceștia locuiesc, în prezent, cu ea.

Pentru că nu au reușit să se înțeleagă în privința custodiei și a divorțului, Maddox, Pax, Zahara, Shiloh Vivienne și Knox nu au voie să plece din țară.

Angelina și Brad Pitt au anunțat din septembrie 2016 că se despart, însă la aproape doi ani de atunci, ei nu au finalizat divorțul pentru că nu s-au înțeles în privința custodiei copiilor, drept urmare actrița nu se poate muta cu ei la Londra, având în vedere că se află în plin proces. „Încearcă să ajungă la o înțelegere, dar ea nu e deloc fericită. Vrea să-i ia pe copii cu ea la Londra în timpul filmărilor, dar e frustrată din cauza procesului. Cei doi negociază despre cum să facă ca să funcționeze lucrurile între ei”, a declarat o sursă pentru Page Six.

sursa

alte Articole interesante