Ester Peony va reprezenta România la Eurovision 2019. Ascultă-i piesa aici!

Ester Peony a câştigat finala selecţiei naţionale Eurovision, duminică seară, cu piesa „On a Sunday”, şi va reprezenta România la Tel Aviv în luna mai.

separator
Artista a declarat că este emoţionată, selecţia fiind pentru ea “o mare încercare”. „Vă mulţumesc! O să facem o treabă bună la Tel Aviv! Sunt extrem de emoţionată. A fost o mare încercare pentru mine”, au fost primele cuvinte ale câştigătoarei după încheierea voturilor.

Ester Peony cu piesa „On a Sunday” (65 de puncte), Bella Santiago cu „Army of Love” (50 de puncte) şi Laura Bretan cu „Dear Father” (48 de puncte) au fost primele trei piese în ordinea preferinţelor juriului.

Publicul a decis astfel: Laura Bretan – „Dear father” 12 puncte, Trooper – „Destin” 10 puncte, Bella Santiago – „Army Of Love” 8 puncte.

În ultimul act al selecţiei naţionale Eurovision România au concurat, alături de Ester Peony, Linda Teodosiu cu piesa „Renegades”, Olivier Kaye – „Right now”, Laura Bretan cu „Dear father”, Teodora Dinu – „Skyscraper” , Claudiu Mirea – „We Are The Ones”, Aldo Bşaga – „Your journey”, Letitia Moisescu & Sensibil Balkan – „Daina”, Bella Santiago – „Army Of Love”, Trooper – „Destin”, Dya & Lucian Colareza – „Without You (Sin Ti)” şi Mirela Vaida – „Underground”.

Reprezentantul României la Eurovision a fost ales de un juriu format din Tali Eshkoli, Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest, laureata a ediţiei din 2013, Deban Aderemi şi William Lee Adams, jurnalişti şi influenceri, Şerban Cazan, Head of Production HaHaHa Production şi artistul din Moldova – Alex Calancea.

sursa: www.stirileprotv.ro

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Primul primar musulman al Londrei a câștigat al treilea mandat

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al capitalei britanice care obține un al treilea mandat, a anunțat media britanică după numărarea tuturor voturilor.

Primul primar musulman al Londrei a câștigat al treilea mandatFoto: știrileprotv.ro

Khan – în vârstă de 53 de ani, fiul unor imigranți pakistanezi și primul primar musulman al Londrei – a obținut 1.088.000 de voturi, față de 813.000 candidata conservatoare Susana Hall, transmite știrileprotv.ro.

Sadiq Khan conduce capitala britanică din 2016, succedându-i lui Boris Johnson, care a avut două mandate succesive de primar înainte de a deveni prim-ministru.

Peste 2.000 de consilii locale alese la scrutinul de joi

Alte victorii ale laburiștilor erau așteptate după alegerile locale de joi, un semnal înaintea alegerilor naționale din acest an, care, potrivit sondajelor, l-ar putea aduce la putere pe liderul laburist Keir Starmer și ar putea pune capăt celor 14 ani de guvern conservator.

Alegătorii au votat joi pentru mai bine de 2.000 de mandate ale consiliilor locale din Anglia și pentru câteva fotolii importante de primari, inclusiv în capitala Londra.

Incendiu într-un bloc locativ din municipiul Chișinău. Pompierii au intervenit în forță

Un incendiu s-a produs astăzi, 5 mai, într-un bloc locativ din municipiul Chișinău. S-a stabilit că focul a cuprins balconul unui apartament.

Potrivit IGSU, în după amiaza zilei de 5 mai curent, în jurul orei 15:22, pompierii din municipiul Сhișinău au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu care a izbucnit într-un bloc de locuit de pe strada Dumitru Râșcanu 4.

Conform primelor informații, focul a cuprins balconul unui apartament de la etajul patru. La fața locului pentru stingerea arderii au intervenit trei echipe de salvatori. Angajații IGSU au reușit localizarea arderii la ora 15:37. 

La moment, forțele IGSU continuă să lucreze la fața locului pentru lichidarea completă a incendiului. Victime nu au fost raportate.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore pompierii  și salvatorii au intervenit în 74 situații de risc.

Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.

Serviciul 112 a lansat o aplicație ce detectează cu precizie locaţia apelantului
Articolul anterior
Previziuni pentru perioada 18-24 februarie! Vezi ce ți-au pregătit astrele
Articolul următor