Manifestație uriaşă la Londra. O jumătate de milion de britanici au ieşit pe străzi, cerând încă un referendum pe Brexit

O jumătate de milion de britanici au ieşit pe străzile Londrei, la cea mai mare manifestaţie din ultimiul deceniu. Oamenii au cerut încă un referendum pentru Brexit, în care să aibă posibilitatea să respingă acordul final convenit de Londra şi Uniunea Europeană.

separator
Manifestaţia din Londra a fost susţinută de politicieni, dar şi de cei care au votat împotriva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, potrivit realitatea.net. Cu toţii susţin că oamenii trebuie să aibă puterea de a decide dacă înţelegerea finală este una avantajoasă sau chiar să blocheze Brexitul cu totul.

Printre cei care au susţinut acest miting se află şi fostul premier Tony Blair. Actualul şef al Guvernului, Theresa May, a declarat însă în repetate rânduri că nu va exista un al doilea vot. „Ar fi ridicol să organizăm încă un referendum înainte de a-l implementa pe primul. Eu aş fi fericit să organizăm încă un referendum peste vreo 20 de ani, când ne dăm seama cum va arăta Europa şi cât de fericiţi suntem ca ţară independentă.”

La peste doi ani de la decizia de părăsire a blocului comunitar, Marea Britanie încă nu ştie cum va arăta acordul final. Una dintre cele mai spinoase probleme o reprezintă frontiera dintre Iralnda şi Irlanda de Nord, chestiune care blochează discuţiile de luni întregi.

alte Articole interesante