Mii de evrei s-au închinat la Zidul Plângerii din Ierusalim

Astăzi, mii de evrei s-au închinat la Zidul Plângerii din Ierusalim, pentru a primi binecuvântare în săptămâna Paștelui. Conform tradiției, în fiecare an, timp de o săptămână, credincioșii acoperiți cu șaluri albe vin la cel mai sfânt loc din lume, pentru a se ruga. Pesah, sau Paștele evreiesc se celebrează începând de vineri.

separator

Aceasta este o festivitate care comemorează eliberarea din robie a evreilor din Egipt. În acest timp, ei respectă ritualul sfânt, care datează de peste trei mii de ani, de a se ruga cu capul acoperit la Zidul Plângerii. Tot în aceste zile se evită toate produsele făcute cu drojdie, iar în timpul mesei speciale de Pesah, oamenii citesc povestea nașterii evreilor ca popor.

Sursa

alte Articole interesante