Misiune îndeplinită! Dmitri Voloșin a alergat 50 km la temperatura de -60°C, în cel mai rece loc de pe planetă

Astăzi, 14 ianuarie, a avut loc maratonul de caritate, în care moldoveanul Dmitri Voloșin, președintele organizației publice sportive Sporter, a alergat distanța de 50 km la temperatura de -60°C, în cel mai rece punct de pe glob — localitatea Oymyakon (regiunea Yakutia din Rusia), unde se înregistrează temperaturi de până la -71°C. Cursa extremă s-a desfășurat în cadrul proiectului “Unfrozen”.

separator
Conform rapoartelor meteorologice, temperatura percepută de corpul uman a fost de -67°C. Dmitri Voloșin a devenit astfel primul sportiv, care a parcurs de sine stătător distanța în condiții de ger extrem, fără ajutorul medicilor sau salvatorilor.

“A fost cea mai grea încercare din cariera mea sportivă. E ca și cum ai ieși dintr-o navă cosmică în spațiu deschis, un ger teribil și lipsă de aer. Nici un echipament nu vă poate proteja de așa ger. Sper că nu mi-am înghețat fața în timpul cursei. Mi-a fost foarte greu să respir — în aer este foarte puțin oxigen, iar masca e îmbibată cu gheață. Mi-a prins bine experiența mea de freediving, și anume capacitatea de a reține respirația”, spune Dmitri, potrivit sporter.md.Dmitri Voloșin a ajuns la linia de finiș în 6 ore, iar rezultatul său a devenit record de alergare la temperaturi scăzute. “În clipele cele mai grele eram cu gândul la familia mea, care își face griji pentru mine. Iar când îmi venea să mă opresc, îmi aduceam aminte de micuța Eva, care așteaptă ajutor din partea noastră. Dar cel mai mult doream să merg la o baie cu aburi și să mă aburesc cu o măturiță bună! Iar ultimele două ore am continuat să fredonez cântecul soldățesc: “Livada fumega sub deal, când soarele ca focul apunea, iar noi rămasem numai trei din optsprezece bravi flăcăi…”. Oymyakon este o regiune uimitoare cu natură unică și oameni minunați, voi reveni aici cu siguranță. Le mulțumesc prietenilor, care mi-au fost alături. Andre și Sandre, nu m-aș fi descurcat fără voi”, — mărturisește Dmitri.Trebuie remarcat că aceasta nu este prima cursă în condiții extreme, pe care o aleargă Dmitri Voloșin. În aprilie 2018, sportivul a mai participat la renumitul Maraton de la Polul Nord (North Pole Marathon), unde a obținut locul doi cu rezultatul de 5 ore și 3 minute. În anul 2017, Dmitri a luat parte la ultramaratonul Marathon Des Sables, devenind primul moldovean, care a participat la o competiție internațională atât de prestigioasă. Printre alte realizări sportive ale lui Dmitri Voloșin se numără și cursa de triatlon IronMan din 2014 de la Zurich, unde atletul a parcurs 3,9 km înot, 180 km pe bicicletă și 42 km alergare. În 2017, Dmitri Voloșin a traversat înot strâmtoarea Gibraltar, cu o lungime de 18 km. La fel, Dmitri este maestru al sportului la freediving. Recordul său personal este de 6 minute și 30 secunde sub apă fără aer.

Reamintim că scopul principal al proiectului “Unfrozen” este atragerea atenției asupra problemei paraliziei cerebrale infantile și ajutorarea fetiței de 4 anișori, Eva Pismeniuc, care suferă de paralizie cerebrală. Fondurile colectate în cadrul acestui proiect vor fi transferate familiei Evei, pentru ca fetița să poată urma cursuri de reabilitare fizică și neuropsihologică.

Georgia a adoptat legea „agenților străini” inspirată din Rusia. Protestele violente din țară continuă

Georgia a adoptat marţi  un proiect controversat de lege privind „influenţa străină”, în pofida unor manifestaţii de amploare împotriva acestui text care, potrivit criticilor, deturnează această ţară de la Uniunea Europeană şi o orientează către Moscova, relatează AFP. Protestele s-au ținut lanț în ultimele zile, 50.000 de persoane participând la acestea, scrie digi24.ro

Conform noii legi, orice ONG sau organizaţie media ce primeşte din străinătate cel puţin 20% din finanţarea sa va fi obligată să se înregistreze ca „organizaţie ce urmăreşte interesele unei puteri străine”, potrivit Agerpres.  Miercurea trecută, deputaţii georgieni au votat în a doua lectură, cu 83 de voturi pentru şi 23 voturi contra, textul în cauză pe care partidul aflat la putere, Visul Georgian, dorea să îl vadă adoptat definitiv până la jumătatea acestei luni. Preşedinta ţării Salome Zurabişvili, care este în conflict cu partidul aflat la putere, ar urma să se opună prin veto. În Georgia, numeroase proiecte de promovare a democraţiei funcţionează cu bani din partea Uniunii Europene sau a SUA. Partidul Visul Georgian susţine că scopul legii este o mai mare transparenţă, în timp ce criticii se aşteaptă ca legea să fie folosită pentru a opri fluxul acestor fonduri şi pentru a persecuta forţele pro-occidentale. 

Un grup de orci a scufundat un iaht în Strâmtoarea Gibraltar

Un iaht care naviga prin strâmtoarea Gibraltar a fost atacat de un grup de orci. Ambarcațiunea s-a scufundat în largul coastelor. Cei aflați la bord au declanșat alarma și au fost salvați de un alt vas aflat în apropiere, scrie evz.ro.

Un grup de orci au scufundat un iaht care naviga în apropierea Strâmtorii Gibraltar, la aproximativ 26 de kilometri distanţă de Capul Spartel din Maroc. În ajutorul membrilor care se aflau la bordul navei a fost trimis un elicopter.

Potrivit mai multor surse media spaniole, printre care cotidianul El Pais, care citează Serviciul spaniol de salvare maritimă, cei care se aflau la bordul iahtului lung de 15 metri au auzit inițial o serie de lovituri înfundate în dimineața zilei de duminică, asupra carenei ambarcațiunii.

Orcile au deteriorat cârma ambarcațiunii. Odată ce apa a început să intre la bordul iahtului, marinarii au apelat serviciile de urgență.

Ministerul Transporturilor din Madrid a anunțat că în sprijinul marinarilor au intervenit un elicopter trimis din Spania și un petrolier aflat în apropiere. La o oră după apelul către serviciile de urgență, echipajul a fost transferat în siguranță la bordul petrolierului. Cu toate acestea, iahtul nu a mai putut fi salvat și s-a scufundat la scurt timp după aceea.

Deși au fost denumite de obicei „atacuri”, oamenii de știință preferă să folosească termenul „interacțiuni” pentru a descrie acest comportament al balenelor care a fost observat doar în acea zonă maritimă.

S-ar putea ca animalele să fi avut un comprtament jucăuș, însă există posibilitatea ca acesta să fie și o reacție la o experiență negativă anterioară cu o altă ambarcațiune.

În ultimii patru ani au avut loc șapte incidente de acest tip

Acesta este al șaptelea incident de acest gen înregistrat după 2020. Conform ipotezelor oferite de experiții care studiază comportamentul acestor animale inteligente, orciile s-au lovit pur și simplu de iaht.

Aceiași cercetători susțin că orcile implicate în acest incident fac parte dintr-un grup de 37 de exemplare care trăiesc în apele situate între nordul Peninsulei Iberice și Strâmtoarea Gibraltar, conform informațiilor oferite de sursa citată. Cu toate astea, motivul pentru care orcile au reacționat astfel de-a lungul ultimilor ani nu este cunoscut.

A încercat să mituiască polițiștii, după ce a fost prins fără permis și beat criță la volanul unui BMW

A propus mită polițiștilor, după ce a fost depistat fără permis și în stare de ebrietate avansată la volanul unui BMW.

În cadrul activităților de patrulare desfășurate în raionul Orhei, pe o stradă din Dișcova, polițiștii au somat oprirea unui BMW condus haotic.

Persoana de la volan a ignorat cerințele polițiștilor și a accelerat, refuzând să oprească.
După repetate avertismente, acesta a oprit pe un drum secundar.

La volanul mașinii se afla un tânăr de 25 de ani, locuitor al raionului Orhei, care nu deține permis de conducere.

În timpul discuției, polițiștii au sesizat un miros puternic de alcool, fiindu-i solicitată tânărului testarea alcoolscopică.
Pentru a nu fi documentat, acesta a încercat să ofere polițiștilor mită, cu toate că a fost avertizat cu privire la consecințele penale.

Testarea alcoolscopică a stabilit o concentrație de 1.13 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Doi copii din Moldova îngheață de frig într-o locuință fără geamuri
Articolul anterior
O celebră actriță cere ajutor. Are o problemă în sarcină care chinuie multe femei
Articolul următor