O celebră actriță cere ajutor. Are o problemă în sarcină care chinuie multe femei

Ai crede că vedetele nu au parte de problemele și suferințele femeilor de rând. Dar lucrurile nu stau chiar așa. Jessica Simpson, de exemplu, recunoaște deschis că se confruntă cu o problemă întâlnită frecvent în timpul sarcinii.

separator
Actrița este însărcinată a treia oară, o surpriză totală, din moment ce avea sterilet. Aceasta are picioarele extrem de umflate și e complet depășită de situație. Vedeta în vârstă de 38 de ani a postat pe o rețea de socializare și dovada, un picior extrem de umflat, dureros chiar, cerând sfatul fanelor sale.
În sarcină, unele femei se confruntă cu așa ceva nu doar la nivelul picioarelor, ci chiar al feței. ”Ceva remedii? Ajutor!!!”, a scris Jessica Simpson pe Instagram. Vedeta este deja mamă a doi copii, Maxwell, de 6 ani, și Ace, de 5 ani. La celelalte două sarcini nu s-a confruntat cu această problemă.

De data aceasta, actrița așteaptă o fetiță.

sursa

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Misiune îndeplinită! Dmitri Voloșin a alergat 50 km la temperatura de -60°C, în cel mai rece loc de pe planetă
Articolul anterior
În Moldova, s-au înregistrat mai multe cazuri de varicelă
Articolul următor