A rămas paralizat după ce s-a jucat 20 de ore încontinuu la calculator

Recent, un tânăr din China a rămas paralizat de ambele picioare, după ce s-a jucat pe calculator mai bine de 20 de ore, la un internet cafe. Acesta a fost transportat de urgență la spital, relatează Daily Mail.

separator

Potrivit presei din China, băiatul a vrut să meargă la toaletă, moment în care și-a dat seama că nu își poate mișca picioarele. Un clip surprins în momentul în care paramedicii au ajuns la internet cafe-ul din Jiaxing, provincia Zhejiang, îi arată pe salvatori încercând să îl pună pe tânăr de pe scaun pe targă. Tânărul a rămas internat la spital și nu este cert dacă va mai putea să își miște partea inferioară a corpului.Dependența de jocuri pe calculator a devenit o reală problemă în China, unde un număr alarmant de tineri cad pradă acestei afecțiuni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ar putea include dependenţa de jocuri în lista tulburărilor psihice din sistemul de clasificare a bolilor ce urmează să fie publicat în 2018, informează Agerpres. De asemenea, potrivit celei de-a unsprezecea ediţii actualizate a Clasificării Internaţionale a Bolilor şi Problemelor de Sănătate (ICD-11), dependenţa de jocuri a fost inclusă în categoria „tulburărilor mintale, comportamentale şi de neurodezvoltare”. ICD este un sistem utilizat de cadrele medicale din toată lumea şi serveşte ca standard internaţional pentru definirea problemelor de sănătate şi a afecţiunilor.În ultimii ani, în lume au avut loc mai multe cazuri similare. Astfel, în anul 2014, o femeie în vârstă de 27 de ani din China a decedat subit după ce s-a jucat timp de zece ore fără întrerupere, aminteşte Xinhua. Iar în 2015, un tânăr în vârstă de 17 ani din Rusia a ajuns la camera de gardă a unui spital şi a decedat ulterior după ce a intrat în comă în timp ce se juca. Conform relatărilor, el ar fi jucat jocuri video aproape continuu timp de 22 de zile, întrerupându-se doar ca să doarmă şi să mănânce.

Sursa

Peisaje apocaliptice în Brazilia după inundațiile record

Peisaje apocaliptice în sudul Braziliei. Sute de localități se confruntă cu inundații fără precedent în ultimii zeci de ani. Catastrofa a provocat moartea a cel puțin 78 de oameni. Trei mii de militari, pompieri și salvatori au fost mobilizați în sprijinul sinistraților, dar operațiunile sunt extrem de dificile, scrie digi24.ro.

Autoritățile descriu regiunile afectate drept „adevărate zone de război” care vor avea nevoie de un plan de reconstrucție după modelul celor post-conflict. 105 oameni sunt încă de negăsit. Datele preliminare arată că peste 100.000 de oameni au fost nevoiți să fugă din calea apelor, dar pagubele sunt imposibil de estimat în acest moment. Inundațiile au fost devastatoare și au provocat alunecări de teren, au prăbușit poduri și au distrus drumuri în statul Rio Grande do Sul din sudul Braziliei.

În zonă au fost probleme cu alimentarea cu energie electrică și cu comunicațiile.. Peste 800.000 de oameni nu mai au apă potabilă, potrivit agenției de protecție civilă, care a citat cifre de la compania de apă Corsan. Pe rețele sociale au apărut imagini cu operațiuni dramatice de salvare și cu locuitorii din orașul Canoas aflați până la umeri în apa plină de noroi și formând  un lanț uman pentru a trage bărcile care transportau oamenii salvați.

Președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a vizitat pentru a doua oară Rio Grande do Sul duminică, însoțit de ministrul Apărării José Múcio, ministrul de Finanțe Fernando Haddad și ministrul Mediului Marina Silva, printre alții. Liderul de stânga și echipa sa au cercetat străzile inundate din Porto Alegre cu un elicopter.

„Trebuie să încetăm să fim luați prin surprindere de dezastre. Trebuie să le prevenim și să intervenim”, a spus Lula. În timpul liturghiei de duminică de la Vatican, Papa Francisc a spus că se roagă pentru populația statului. „Fie ca Domnul să primească morții și să le mângâie familiile și pe cei care au fost nevoiți să-și părăsească casele”, a spus el. Ploile abundente au fost al patrulea astfel de dezastru ecologic în stat într-un an, după inundațiile din iulie, septembrie și noiembrie 2023, care au ucis 75 de persoane.

Străzile municipiului Chișinău au fost aproape pustii de Paște

Ne-am obișnuit să vedem străzile capitalei înghesuite de mașini, iar în ore de vârf, ambuteiaje de minute în șir. Situația e total opusă în ziua de Paște. Azi, arterele Chișinăului sunt aproape pustii. Iată cum am surprins orașul în imagini, scrie agora.md.

În mare parte, străzile din Chișinău sunt la 5 mai aproape pustii. Iar în regiunile în care fluxul de mașini este activ, se circulă cu ușurință.

Rar, prin parcurile capitalei, pot fi observați oameni ieșiți la plimbări. Însă imaginile de duminică duc mai curând la gândul că mulți dintre locuitorii Chișinăului au ales să sărbătorească în afara orașului.

Iată cum arată arterele capitalei.

O biserică de lemn a ars în totalitate după slujba din noaptea de Înviere. Cauza incendiului, o lumânare rămasă aprinsă

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, scrie zdg.md.

„În cursul dimineţii am fost informaţi, printr-un apel prin SNUAU 112, de către îngrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, de faptul că biserica ar fi ars în totalitate”, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse.Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că în biserică a fost oficiată slujbă în noaptea de Înviere.„Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată”, a precizat Alex Crişan.Nu au fost înregistrate victime. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Zile numărate au rămas până la noua ediție a Taberei de Detox cu Galina Tomaș
Articolul anterior
Branduri moldovenești la ,,Romanian Fashion Philosophy” – evenimentul de modă organizat la București transmis live, în întreaga lume!
Articolul următor