Mâine va răsuna ultimul sunet de clopoțel în școlile din țară

Școlile din țară vor organiza mâine, 31 mai, careul de sfârșit de an școlar. În instituțiile de învățământ festivitățile vor începe la ora 8.30. După ultimul sunet de clopoțel, pentru cei mai mulți dintre elevi începe vacanța, însă pentru absolvenții claselor a IX-a și a XII-a urmează sesiunea de examene.

separator
sscv

Mâine vom avea parte de cer parțial noros și temperaturi ridicate. Meteorologii anunță pentru miercuri temperaturi cuprinse între +25.. și +30 grade Celsius. Totodată, în raioanele din nordul și centrul țării sunt posibile ploi de scurtă durată, sub formă de averse cu descărcări electrice.Captură scv

Primul examen pentru elevii din clasele a IX-a va avea loc pe 5 iunie, când alolingvii vor susține proba la limba și literatura română. Pe 8 iunie, elevii din clasele a IX-a vor susține examenul la matematică, iar pe 12 iunie va avea loc examenul la limba de instruire. Ultimul examen din această sesiune se va desfășura pe 15 iunie, la istorie, transmite ipn.md.

Și sesiunea de bacalaureat va începe cu proba la limba și literatura română pentru alolingvi, pe 2 iunie. Pe 6 iunie, va avea loc cel de-al doilea examen – la limba de instruire, iar pe 9 iunie se va desfășura examenul la limba străină. Următorul examen va avea loc pe 13 iunie, când elevii de la profilul real vor susține examenul la matematică, iar cei de la profilul umanist la istorie.

Cei din instituțiile de învățământ cu profil vor susține examen la arte sau la sport. Pe 16 iunie, elevii din clasele a XII-a vor susține examenul la alegere. Sesiunea de BAC se va încheia pe 20 iunie, când se va desfășura examenul la limba maternă pentru ucraineni, găgăuzi și bulgari.

Ala Nemerenco: Aderarea la UE înseamnă eficiență și modernizare

Ministrul Sănătății al Republicii Moldova, Ala Nemerenco, a declarat în cadrul unui interviu că aderarea la UE înseamnă pentru sistemul de sănătate al țării noastre standarde înalte de calitate, eficiență și modernizare.

Fiind întrebată cât de departe sau cât de aproape de standardele UE este Republica Moldova în domeniul medical, Ala Nemerenco, a răspuns că normele europene pentru produsele și serviciile medicale se concentrează pe protejarea și îmbunătățirea sănătății populației, accesul la asistență medicală de înaltă calitate, precum și atenuarea surselor de pericol pentru sănătatea umană, transmite moldpres.md. 

„În ultimul Raport privind extinderea, publicat de Comisia Europeană în noiembrie 2023, nivelul de transpunere a legislației UE aferent Capitolului Sănătate și protecția consumatorului (Capitolul 28) a fost apreciat cu nivelul doi din cele cinci (de la inițial la avansat) stabilite pentru gradul de aliniere la legislația UE”, susține ministrul Sănătății. 

Potrivit acesteia, normele și standardele implementate în unele domenii, precum transfuzia de sânge și transplantul de organe, reglementări în domeniul controlului tutunului, programele de formare în medicină sunt în mare măsură ajustate la cerințele europene.

„Legislația națională în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale include mai multe aspecte ce corespund normelor europene, însă necesită un șir de ajustări pentru a atinge standardele UE prin care se garantează siguranța și eficacitatea acestora. Totodată, există unele domenii care nu fac obiectul reglementărilor naționale și necesită inițierea transpunerii, precum este reglementarea drepturilor pacienților de a primi îngrijiri medicale în alte țări ale UE și procedurile de rambursare pentru aceste servicii”, a spus Ala Nemerenco. 

De asemenea, oficialul declară că acțiunile stabilite pentru Ministerul Sănătății în Planul Național de Aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană vin să asigure armonizarea deplină a sistemului juridic și instituțional național cu legislația și structura instituțională UE. 

Totodată, în cadrul interviului, Ala Nemerenco a fost întrebată despre referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova, care va avea loc în această toamnă, dar și cum va arăta sistemul medical autohton dacă statul nostru va adera la Uniunea Europeană. 

„Aderarea la Uniunea Europeană pentru sistemul de sănătate al Republicii Moldova înseamnă standarde înalte de calitate, eficiență și modernizare. Câteva dintre principalele beneficii ale aderării la UE sunt standarde ridicate de calitate. Astfel, Uniunea Europeană are reguli stricte și standarde ridicate în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale și siguranța pacienților. Prin aderarea la UE, sistemul de sănătate al Republicii Moldova va trebui să se alinieze acestor standarde, ceea ce va duce la o îmbunătățire semnificativă a calității îngrijirilor medicale oferite populației”, susține Ala Nemerenco. 

De asemenea, un alt beneficiu este accesul la finanțare și resurse europene. În calitate de membru al UE, țara noastră va putea accesa mai rapid fonduri europene importante destinate construcției, renovării și dotării spitalelor.

Totodată, un alt beneficiu, potrivit Alei Nemerenco, ar fi dezvoltarea resurselor umane, colaborare și schimb de experiență. 

„UE oferă programe de formare, specializare și dezvoltare profesională pentru personalul medical, îmbunătățind competențele și calitatea serviciilor oferite. Aderarea la UE va facilita colaborarea cu alte state membre și schimbul de cunoștințe și bune practici în domeniul sănătății. Republica Moldova va beneficia de experiența și expertiza altor țări europene în implementarea politicilor de sănătate”, a afirmat ministrul Sănătății. 

În acest sens, ministrul încurajează toți cetățenii să participe la referendumul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și să contribuie astfel la construirea unui viitor mai prosper și mai sigur pentru toți. 

„Alegem să fim parte a comunității europene, cu standarde înalte în sănătate, educație și dezvoltare socio-economică. Să fim vocea schimbării și să votăm pentru un parcurs european al Republicii Moldova”, a spus aceasta. 

Momentul în care blocul de 10 etaje din orașul rus Belgorod se prăbușește după ce a fost lovit de o rachetă

Pe rețelele de socializare au apărut imagini care arată momentul în care un bloc de 10 etaje s-a prăbușit în Belgorod.

Cel puțin șapte persoane au fost ucise și alte 17 au fost rănite după ce clădirea a fost lovită de o rachetă doborâtă, a declarat presa rusă, potrivit protv.ro.

Oficialii ruși spun că racheta a făcut parte dintr-un atac aerian al Ucrainei. Afirmațiile nu au fost verificate.

Imaginile arată, de asemenea, că serviciile de urgență care continuă să caute în moloz pentru supraviețuitori.

Adresele celor 52 de secții de vot deschise de către România pe teritoriul Republicii Moldova pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Cetățenii R. Moldova care dețin și cetățenia României sunt așteptați la urne pe 9 iunie curent pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European.

Guvernul de la București va deschide în total 52 de secții de vot în stânga Prutului, cu 16 mai multe decât acum cinci ani, în cadrul cărora basarabenii români își vor putea exercita dreptul la vot, anunță Ministerul Afacerilor Externe al României. Din numărul total de secții, 13 vor funcționa în municipiul Chișinău – la Consulatul general al României, la Universitatea de Stat din Moldova, la Teatrul „Satiricus”, la liceele „Muguel de Cervantes”, „Gheorghe Asachi” și „Spiru Haret”, două la Bălți și câte una în centrele raionale sau în câteva sate.

Cetățenii vor putea vota în baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Votarea va începe la ora locală 7:00, pe 9 iunie, și se va încheia la ora 22:00.

La alegerile din 9 iunie 2024 vor fi aleși cei 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European. Mandatul eurodeputaților este de 5 ani.

„Cetățenii R. Moldova pot să decidă , în mare parte, cum va arăta viitorul Parlament European, pentru că au cetățenia română și au dreptul să voteze pentru alegerile europarlamentare. Cred eu că este pentru prima dată când miza alegerilor europarlamentare este atât de mare pentru R. Moldova, pentru că Parlamentul care va fi ales pe 9 iunie și, automat, viitoarea Comisie Europeană va decide soarta integrării R. Moldova. Este foarte important ca cetățenii să iasă la vot pe 9 iunie și să decidă cum va arăta viitorul Parlament European. Anume acest parlament poate decide nu doar deschiderea negocierilor, dar și integrarea în Uniunea Europeană a R. Moldova. E clar că în următorii cinci ani se va decide acest lucru. Deci, această miză pentru cetățenii R. Moldova este mai mare ca niciodată”, a declarat recent secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, potrivit ziarulnational.md.

O creatoare de la noi va deveni mămică
Articolul anterior
Adriana Voloșenco este însărcinată. Află sexul bebelușului
Articolul următor