Studenți străini de la medicină, implicați în trafic de droguri. Reacția Universității de Medicină și Farmacie

Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemitanu” vine cu o reacție referitor la studenții internaționali care ar fi implicați în trafic de droguri. Amintim că în această dimineață, oamenii legii au descins cu percheziții la locuințele acestora.

separator
Responsabilii de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemitanu” spun că s-au autosesizat și că vor conlucra cu oamenii legii.

Comunicatul emis:

„Din informațiile deținute referitor la deconspirarea unei grupări care a pus la cale o schemă de trafic de droguri, în care ar fi implicați și câțiva studenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemitanu”, originari din Israel, Va comunicăm următoarele.

Universitatea s-a autosesizat pe cazul dat și conlucrează cu organele de anchetă pentru a contribui la elucidarea tuturor circumstanțelor de comitere a infracțiunilor de către cetățenii străini, studenți ai instituției noastre.

Operațiunea este în plină desfășurare și Universitatea nu poate oferi mai multe detalii decât cele relatate de responsabilii Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, pentru a asigura secretul anchetei.

Menționăm că Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemitanu” condamnă orice comportament ce contravine normelor morale și legale. Conform art. 42, pct. 3 din Carta universitară referitor la drepturile și obligațiile mediciniștilor: „Studenții care nu respectă prevederile actelor normative în vigoare și/sau ale actelor interne ale Universității sunt pasibili de sancționare, în funcție de gravitatea faptei, conform documentelor interne ale Universității, inclusiv prin exmatriculare”.

Astfel, dacă vinovăția studenților USMF „Nicolae Testemitanu” va fi demonstrată, aceștia riscă să fie exmatriculati și să răspundă conform legislației în vigoare pentru acțiunile săvârșite.”

sursa: www.protv.md

alte Articole interesante