Multe femei suferă de această boală şi nu ştiu. În stadiu avansat provoacă dureri groaznice

Un medic din Timişoara, specialist în obstetrică-ginecologie, a lansat un site dedicat exclusiv bolilor cu care se confruntă femeile. Pasionat de chirurgia ginecologică de performanţă, medicul Simedrea Voicu alocă pe noua platformă online un spaţiu important endometriozei, o boală mai puţin cunoscută, care provoacă dureri puternice şi duce la infertilitate şi chiar la scoaterea femeii din câmpul muncii.

separator
1

„Boala este mult mai răspândită decât ne închipuim noi. Cifrele sunt alarmante. Se pare că din cauza schimbării modului de viaţă a femeii moderne s-a deschis uşa propagării acestei boli. Femeia concepe mult mai târziu decât o făceau mamele noastre şi pentru că hrana este îmbogăţită cu hormoni, ceea ce aduce un aport nesănătos de hormoni în organismul femeii, asistăm la această evoluţie a bolii. Are o incidenţă între 15 şi 18 la sută. Cele mai multe au o formă uşoară şi de asta nu se cunoaşte, dar 40 la sută din femei au o formă gravă de boală”, a explicat medicul Voicu, unul din puţinii medici români care operează endometrioza în formă avansată.

O boală mai răspândită decât cancerul genital

Medicul a mai declarat că din cauza diagnosticului greşit, au fost cazuri în care femeile au ajuns să fie operate şi să devină sterile. „Mie îmi vin foarte multe cazuri prost tratate încă de la început, operate de 5-6 ori degeaba. Odată ce femeia nu mai are rezervă ovariană, nu mai poţi face multe. Important e să prinzi boala în fază incipientă, nu când este prea târziu”, a mai declarat Simedrea Voicu, potrivit căreia această „boală nu te omoară, dar nu te lasă să trăieşti”, fiind o maladie cu o componentă dureroasă foarte puternică.

„Endometrioza este mai frecventă decât orice cancer genital”, a subliniat Simedrea Voicu. O componentă a endometriozei este şi infertilitatea.

Ce este endometrioza?

Durerile puternice din perioada menstruaţiei pot indica boala Endometrioza este caracterizată prin prezenţa endometrului şi în alte părţi, adică pe alte organe, decât în uter. Este o excrescenţă care acoperă în exces uterul, chiar trompele uterine, ovarele, intestinul şi vezica urinară.

endometrioza-md

În cazurile grave, endometrioza poate afecta până şi plămânii. Această boală poate determina formarea de chisturi ovariene mari “ciocolatii” (endometrioame), aderenţe pelvine, infertilitate şi disfuncţii intestinale şi urinare. Practic este un ţesut care invadează toate organele şi le afectează funcţionarea normală. Principalul simptom este durerea. Dacă la început se manifestă cu dureri mari în perioada menstruaţiei, în cazurile avansate de boală durerile apar şi în alte zone ale corpului, şi se manifestă aproape tot timpul. Pentru pacientele care suferă de endometrioză, traiul cu această boală este foarte dificil, fiind afectată calitatea vieţii. Medicul Voicu Simedrea insistă asupra faptului că femeile nu ar trebui să accepte ca o normalitate durerile mari în perioada ciclului menstrual.

Sursa: www.chirurgieginecologica.ro

loading...
alte Articole interesante