Ce destinație să alegi în această vară în funcție de zodie!

Astrologii ți-au pregătit destinația care ți se potrivește perfect în funcție de semnul zodiacal. Iată unde trebuie să mergi  vara aceasta în vacanță!

separator
Cipru-5

Berbec

Ești o ființă energică, extrem de curioasă și dornică să exploreze noi orizonturi, să înfrunţi necunoscutul. Și, nu în ultimul rând, rezistentă la căldură. Tunisia te cheamă la ea, cu peisajele ei diverse și spectaculoase, numai bune de explorat, la pas, de un Berbec aventuros ca tine.

Taur

Relaxată, comodă, boemă. O femeie  ca tine are nevoie doar de micile și simplele plăceri ale vieții pentru a fi mulțumită. Eleganța simplă a Parisului ți se potrivește ca o mănușă. Mâncare bună, vinuri de calitate, peisaje de neuitat, care-ți încălzesc sufletul.

Gemeni

Ești cea mai sociabilă zodie din câte există, asta o știe toată lumea. Iscoditoare, dornică și capabilă să își facă prieteni pe oriunde merge. Cipru este recomandarea astrelor pentru tine și se potriveşte stilului tău energic de viață. Amestecul cultural al acestor tărâmuri te încântă peste măsură, hrănindu-ți permanenta dorință de acumulare a noilor experiențe de viaţă.

Rac

Ești atrasă de confort și liniște. Dar nu de singurătate. Vrei să-ți împărtășești experiențele cu cei dragi inimii tale. Sicilia este cea care-ți oferă ceea ce cauți: intimitatea de care ai nevoie și capacitatea de a-ți petrece zilele libere în ritmu-ți propriu.

Leu

Ești mereu în centrul atenției, admirată de alții, atrasă de lux. Monaco e locul perfect pentru evadarea ta din cotidian, unde te poți bucura în voie de prezența Mediteranei și de opulența binecunoscută a cartierului Monte Carlo.

Fecioară

Calculată, analitică, studioasă cum ești, vrei ca în puținele tale zile de concediu să acumulezi cât mai multe cunoștințe, experiențe. Cu multitudinea sa de muzee și obiective turistice și culturale, Berlinul este locul care se mulează cel mai bine personalității tale.

Balanță

Ești atrasă de peisaje măiestoase, ai înclinație către cultură și îți place să te bucuri de confortul oferit de hoteluri. Cu viața-i de stradă vibrantă și încărcătura istorică care atrage oameni din toate colțurile lumii, Giza, Egipt îți împlinește nevoile ca niciun alt loc!

Scorpion

Ești dinamică și independentă, și nu spui  NU unei călătorii de una singură. Dimpotrivă, o preferi! Istanbul – Poarta dintre Est şi Vest îți oferă dozele necesare de exotism, mister și viață locală cu o încărcătură vibrantă.

Săgetător

Suflet frate cu natura, îți place să îți petreci cât de mult timp posibil în afara celor 4 pereți, departe de zgomotul infernal al orașelor mari. Făcând drumeții cu rucsacul în spate: asta vezi tu în minte când te gândești la vacanță! Peisajele unice ale capitalei Islandei, Reykjavik, îți vor potoli setea de explorare, cunoaștere și dorința arzătoare de… libertate!

Capricorn

Fire intelectuală, solitară, treci prin filtrul gândirii tot ce te înconjoară. Ca leagăn al civilizației și democrației moderne, Atena este o punte între antichitate și modernitate cum alt oraș nu a mai văzut! Ce loc să fie mai potrivit pentru o fire meditativă ca tine?

Vărsător

Independentă, puternică, adaptabilă, poți să te mulezi fără probleme oricărei situații. Cel mai vizitat punct turistic din lume, Bangkok-ul este locul perfect pentru un suflet dornic de nou, capabil să plece la drum numai cu rucsacul în spate, în căutare de noi aventuri.

Pești

Ești visătoare, cu o imaginație debordantă și dornică de noi începuturi. O – sau mai multe, desigur – plimbare cu iahtul de-a lungul Insulelor Canare ți-ar satisface dragostea netăgăduită pentru Ocean. Plajele idilice sunt locul perfect în care oți să meditezi și să dai frâu liber fanteziilor tale.

Unica.ro

alte Articole interesante