Cele șase greşeli pe care le fac femeile într-o relaţie

De multe ori când într-o relaţie apar conflicte, discuţii aprige sau chiar despărţiri, ne este mult mai uşor să dăm vina pe bărbați, decât să găsim problema în noi.

separator

Femeile sunt la fel de predispuse la greşeli  într-o relaţie ca şi bărbaţii. Nu ar fi logic şi corect  să spunem că doar partenerii noştri sunt vinovaţi de faptul că o relaţie nu mai funcţionează ca la început. Înainte să dăm vina pe ei, ar trebui să ne gândim mai întâi dacă nu cumva problema e în noi.Oricât de greu ne-ar fi, trebuie să recunoaştem, că nu suntem perfecte. Ba dimpotrivă, uneori suntem prea posesive, nerăbdătoare şi chiar prostuţe. După îndelungi dezbateri şi discuţii pe forumuri, a fost stabilit un top a celor  mai grave greşeli pe care femeile le fac într-o relaţie. De multe ori, aceste greşeli provoacă despărţiri definitive între parteneri, alteori iubiţii amână să ia o decizie împortantă cu privire la relaţia lor.

1. Eşti mult prea invazivă
În orice relaţie, ambii parteneri au nevoie de o oarecare libertate şi un spaţiu privat pe care să-l poată folosi după propriul lor gust, fără reguli şi compromisuri. Dacă începi să devii un control freak, îi verifici telefonul în fiecare seară, îi ceri parola de la siturile de socializare şi îi controlezi portofelul în speranţa că vei găsi un bon compromiţător, înseamnă că nu ai încredere în el şi eşti foarte geloasă.
Faptul că este într-o relaţie cu tine nu ar trebui să însemne că nu mai are voie să comunice cu alte femei. Este bine să ştii că bărbaţii nu acceptă să le invadezi teritoriul, iar dacă o fac, nu îi va ţine prea mult timp.

2. Nu mai eşti atrăgătoare
Din ce în ce mai mulţi bărbaţi îşi părăsesc partenerele din cauza că acestea nu mai sunt atrăgătoare şi îngrijite. Uită să se epileze cu săptămânile, nu se tund, le creşte mustaţa şi se îngraşă.

Când o femeia este delăsătoare şi indiferentă cu propriul corp, lucrurile nu pot funcţiona spre bine într-o relaţie. La fel ca toţi ceilalti bărbaţi, şi iubitul tau vrea să aibă lângă el o femeie îngrijită, cochetă şi sexy.

3. Refuzi să faci sex cu el
Sunt zile în care nu ai chef să faci sex? Seara eşti obosită şi stresată după o zi grea de muncă, iar timpul care îţi mai rămâne îl dedici gătitului, treburilor casnice şi duşului înainte de culcare? Uite că aici e greşeala ta numărul 1.  O dată, de 2 ori, poţi să te plângi că nu ai chef de sex, însă dacă obişnuieşti să vii cu tot felul de scuze penibile zile la rand, te-ai putea trezi cu un ADIO. Aşa cum tu vrei alintată şi răsfăţată, aşa şi el vrea sex la discreţie.

4. Îl presezi să te ceară de nevastă
Dacă aveţi planuri pentru un viitor comun, dar el nu-ţi adresează celebra întrebare, nu îl presa şi nu-i bate apropouri. Bărbaţii se maturizează un pic mai greu decât noi femeile şi ei au nevoie de ceva timp pentru a-şi da seama dacă au găsit femeia potrivită.
În clipa în care devii disperată, este foarte posibil să vrea să iasă din relaţie, pentru simplul fapt că încă nu este pregătit să devină soţ. Lasă-l să decidă singur când şi cum vrea să fie marele eveniment.

5. Încerci să-l ţii departe de familie
Îţi deteşti soacra şi tot neamul iubitului tău? Atunci află că nu este bine să îl îndepărtezi de familie şi rudele apropiate. Nu e corect să-i interzici vizitele la ai săi, pentru că îl pui într-o situaţie jenantă. Va fi nevoit să aleagă între tine şi părinţii lui, ceea ce nu îl avantajează deloc. În unele cazuri, bărbaţii aleg să rămână cu iubitele, ceea ce stârneşte ceartă şi ură între el şi familia lui. Dar fii atentă că unii bărbaţi pot decide să se despartă de parteneră, anume pentru binele şi pacea căminului părintesc.

6. Eşti prea grijulie cu el în public
Bărbaţii nu suportă să fie foarte cocoloşiţi în public. Este bine dacă îi pregăteşti micul dejun, prânzul şi cina, este bine să-i calci cămaşile şi să-i faci nodul la cravată, însă nu e deloc bine să-i aranjezi părul în public, să îi scuturi scamele de pe sacou în faţa prietenilor sau să-i cureţi cu degetul ud o mică pată de pe frunte.

Ai grijă de relaţia ta şi recunoaşte-ţi greşelile acum, până nu s-a dus de “râpă” tot ce ai construit până în prezent!

Ce femei nu au voie să meargă la Înviere!

Sfânta noastră Tradiţie, păstrată neschimbată de două mii de ani, spune că femeia este specială în perioada lunii când sângerează din organul născător de prunci. Clericii sfătuiesc femeile să se roage acasă și să nu intre în Biserică până în ziua a opta.

separator

femei_biserica_02_ee9401fa26-1024x768

Nici in curte nu poţi asculta Liturghia lipită de zidul Bisericii, pentru ca curtea oricărei Biserici este sfinţită de episcopul locului, conform cuviosului Ilarie, potrivit antenastars.ro.
De asemenea, în această perioadă femeia nu are voie: să se împărtăşească, să ia anafură, să bea apă sfinţită, să se împreuneze cu bărbatul. Iată cuvintele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele la scriptură, în Levitic 15, versetele 19-28.
„Mulţi vor zice că asta e legea veche, dar Măicuţa Domnului a respectat-o, deşi era pururea curată fecioară! De aceea, tu ca femeie trebuie să urmezi acest exemplu, să nu vii la Biserică şi să nu te atingi de cele sfinte atunci când borhotul pântecelui se revarsă. Nerespectarea acestei rânduieli este mare păcat, pentru care vei da seamă”, scrie cuviosul Ilarie pe blogul personal.

sursa: antenastars.ro

„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Moldovenii din Italia care trimit bani acasă vor trebui să plătească anumite taxe statului italian
Articolul anterior
Sandviciuri din 11 țări absolut delicioase
Articolul următor