Ana Basoc: “Bijuteriile mele sunt promisiunea unei primăveri eterne!”

De aproape 12 ani, Ana este stabilită în orașul Udine din Italia. Aceasta era o copilă curajoasă în căutarea unui viitor senin atunci când a plecat din Moldova! Acum, femeia își exprimă pofta de viață, dragostea față de natură și tot ce e frumos prin intermediul unor bijuterii colorate, care transformă și cele mai geroase ierni în primăveri.

separator

13450866_1261755537186298_7415578005048522478_n

  • unicamd unica.md Când ai început să faci bijuterii?

  • Ana Am început să fac bijuterii cu aproximativ 8 ani în urmă… prima idee pe care am avut-o au fost o pereche de cercei, creată pentru a participa la un concurs intern pentru compania unde lucram pe vremuri… și cu care, din fericire, am câștigat 2 bilete pentru concertul Coldplay. A fost o experiență de neuitat. Acest eveniment a fost foarte motivant pentru mine și m-a îndemnat să dezvolt această nouă pasiune, care treptat a devenit un mod de viață.

10577114_861208383907684_7473071121671143725_n

  • unicamd unica.md În ce tehnici lucrezi?
  • Ana Bijuteriele mele sunt un mix de tehnici și idei. Nu lucrez întro singură tehnică, dar amestec și inventez diferite tehnici de fiecare dată când planific să creez ceva nou. Îmi place să experimentez tot ce este nou.. lipesc, împletesc, cos, brodez, fac decupaj, scot, adaug… fac tot posibilul pentru a crea bijuterii unice, deosebite și originale!
17274191_1526029060758943_1141325018_n17274801_1526028894092293_1605341954_n17328059_1526029317425584_1227097862_n

  • unicamd unica.md Care sunt sursele tale de inspirație?
  • Ana

    Ideile îmi vin din tot ceea ce mă înconjoară… se nasc spontan, fără să-mi dau seama. Sunt fascinată de lumina, culorile și nuanțele naturii… iubesc nespus de mult florile, păsările și animalele.

    Îmi place să mă inspir din tot ce e frumos și, mai ales, colorat. Bijuteriile mele au un stil unic și irepetibil și se disting de altele fiind foarte colorate și vesele. Prin intermediul lor, vreau să transmit modul meu de a fi – o fire visătoare, care zâmbește la soare și vorbește cu florile.

14947389_1396217430406774_8255284255243384287_n

  • unicamd unica.md Ce tipuri de materiale folosești la crearea accesoriilor?
  • Ana Lucrez cu o mulțime de materiale, în special îmi plac stofele colorate și materialele textile. Folosesc tot felul de mărgele din sticlă și porțelan, pietre prețioase și semiprețioase, cabochon de sticlă, fotografii, flori proaspete și artificiale, pom pom, paiete, diferite elemente metalice, textile, sârmă și dantelă. Nu arunc nimic… reutilizez orice chițibuț care îmi pare că ar putea fi util pentru o nouă creație.
14520467_1353872204641297_2402568854571677230_n16730515_1505116516183531_7978358818706540354_n

  • unicamd unica.md Cu ce te mai ocupi în afară de acest job?
  • Ana Fac o sumedenie de lucruri. Am fost mereu o persoană foarte activă și cu o mulțime de interese. În primul rând sunt mămică și soție, iar de puțin timp și studentă, m-am înscris la Universitatea de Arte Frumoase pentru a deveni Graphic Designer.

527660_506460172715842_2065920327_n

  • unicamd unica.md Ai participat la anumite târguri?
  • Ana În 2012 am participat la o expoziție foarte cunoscută nu numai în Italia, dar și peste hotare. Am fost oaspete la “Abilmente”(Vicenza), unul dintre cele mai importante târguri italiene, în care creativitatea feminină este în centrul atenției. Am participat cu o colecție foarte deosebită, atunci făceam niște coliere în formă de copaci. Toată lumea se uita uimită și se apropia pentru a admira creațiile mele… cumpărau, fotografiau, erau extrem de entuziasmați… În următoarea zi am apărut și în presă. A fost un succes enorm!


  • unicamd unica.md În câte țări au ajuns bijuteriile tale?
  • Ana Sunt foarte mândră de bijuteriile mele… ele au ajus foarte departe… aproape în toată lumea. Nu demult am avut o comandă care s-a dus direct în Australia. Alte bijuterii au ajuns în America, Franța, Spania, Germania, Portugalia, Austria, Olanda, Croația, Serbia și Emiratele Arabe Unite.
13754360_1284168761611642_3741430586702257884_n14606542_1377399022288615_4736244511105940199_n

  • unicamd unica.md Cum este femeia care poartă accesoriile create de tine?
  • Ana Femeia care poartă accesoriile mele este o femeie nonconformistă, curajoasă, visătoare, îndrăgostită de natură și frumos… Bijuteriile mele sunt promisiunea unei primăveri eterne.

  • unicamd unica.md Planuri de viitor?
  • Ana Sunt sigură că într-o zi voi realiza ceva mare și frumos… (acum nu știu despre ce e vorba, dar cu siguranță imaginația mea vă va uimi, ca de obicei)
    Visul meu este să ajung să fac din pasiunea mea un brand cunoscut, să deschid un butic unde să pot crea și vinde bijuteriile mele… unde să organizez workshopuri, întâlniri, să fie un loc de schimb de idei, de sfaturi și multe zâmbete.

  • unicamd unica.md Unde te pot găsi viitoarele cliente?
  • Ana Vă invit cu mare drag să vizitați shopul meu online Etsy sau puteți urmări paginile mele de
    Facebook sau Instagram.
11889524_1083791408316046_4452238145275592683_n11891067_1082207448474442_3188243469669274687_n11899980_1080335188661668_2467137686796640935_n11903961_1078878462140674_5482498903026259259_n

loading...
alte Articole interesante