Mărturii uimitoare: ce se întâmplă la granița dintre viață și moarte

În urma unei investigaţii amănunţite, efectuate de  Patricia Pearson, jurnalistă canadiană şi autoarea cărţii „Opening Heaven’s Door: Investigating Stories of Life, Death, and What Comes After” („Deschizând uşa Raiului: Investigaţii pe teme de viaţă, moarte şi viaţa de apoi”), aceasta susţine că descoperit, cu ajutorul sutelor de mărturii, lucruri uimitoare despre ce se întâmplă dincolo de moarte.

separator

Jurnalista a devenit fascinată de fenomenul trecerii în nefiinţă după ce şi-a pierdut, la o diferenţă de doar nouă săptămâni, tatăl şi sora. După decesul apropiaţilor, ea a investigat, timp de cinci ani, ce se întâmplă după ce sufletele trec în neființă. Intervievând zeci de persoane care au lucrat cu bolnavi în stare terminală, Patricia a descoperit că, în mod ciudat, cei aflaţi pe moarte par a şti exact care este următoarea lor destinaţie şi când vor ajunge acolo.Primul semn apare înainte cu 72 de ore

Muribunzii încep să vorbească în metafore cu privire la călătoria spre lumină înainte cu 72 de ore de trecerea în nefiinţă.

„Când sora mea era pe moarte din cauza cancerului la sân, a spus, parcă frustrată: «nu ştiu cum să plec», apoi a pomenit că ar avea nevoie să fie ajutată la zbor”, povesteşte Patricia.

Jurnalista a stat de vorbă şi cu o asistentă care a întâlnit zeci de persoane pe patul de moarte. Aceasta i-a relatat alte cazuri de pacienţi care o rugau să-i ajute să plece spre o destinaţie.

„A înţeles soţia mea tot ce trebuie în legătură cu paşaportul şi biletul de călătorie?”, a întrebat-o pe asistenta Maggie Callnan un bărbat chinuit de cancer pancreatic, cu puţin timp înainte să moară.
După ce a întâlnit sute astfel de cazuri, Callnan crede că această viziune a morţii ca o călătorie nu este întâmplătoare. În urma experienţelor sale cu pacienţi care nu privesc moartea ca pe un capăt de drum, ci ca pe o posibilă călătorie spre alte tărâmuri, Maggie Callnan a devenit co-autorul cărţii „Final Gifts: Understanding the Special Awareness, Needs, and Communications of the Dying” („Ultimile daruri: Înţelegerea atenţiei speciale, nevoilor şi comunicării celor aflaţi pe moarte”)

Rudele sau prietenii decedaţi se întorc la noi

Fenomenul, iniţial pus pe seama medicamentelor, a fost analizat de Karlis Osis şi Erlendur Haraldsson, cercetători şi profesori de psihologie la Universitatea din Islanda, care au comparat experienţele unor persoane aflate pe patul de moarte din Statele Unite şi India. Majoritatea pacienţilor care erau conştienţi cu o oră înainte de moarte au declarat că s-au întâlnit cu apropiaţii lor decedaţi, fie că luaseră sau nu medicamente.

„Când am intervievat-o pe Audrey Scott, o femeie în vârstă de 84 de ani care se stingea din cauza cancerului, femeia mi-a spus că a fost vizitată de fiul său adoptiv, Frankie, care murise în urmă cu ani buni”, îşi aminteşte jurnalista.

În unele cazuri, muribunzii pot vedea prieteni sau rude chiar dacă nu ştiu că aceştia au decedat. În unul din primele cazuri investigate, o mamă care urma să moară la naştere i-a mărturisit medicului său obstetrician, Florence Barrett, că îşi poate vedea tatăl, care decedase cu ani în urmă. Surprinzător este, însă, faptul că lângă tatăl femeii se afla şi sora acesteia, Vida, care murise în urmă cu trei săptămâni şi despre a cărei moarte femeia nu fusese informată. „Vida e cu el”, repeta, surprinsă, lăuza.

Spre lumină

Lumina albă de la capătul tunelului a devenit deja un clişeu în cultura noastră. Descrisă aproximativ la fel de mai multe persoane care s-au aflat la un pas de moarte, această lumină ar fi, de fapt, percepută ca un sentiment puternic de dragoste, de siguranţă, nu doar ca experienţă vizuală. Yvonne Kason, o doctoriţă implicată într-un accident de avion, a comparat acest sentiment cu dragostea maternă.

„M-am simţit de parcă eram bebeluş, pe umărul mamei mele. Am simţit că sunt în siguranţă, ca şi cum am fost pierdută şi mi-am regăsit calea”, a povestit Yvonne.

 „Adio” din partea celor care trec „dincolo”

Studiile spun că 50% din oameni simt prezenţa apropiaţilor decedaţi, fie în momentul morţii, fie mai târziu. Lucru pe care l-a experimentat şi jurnalista Patricia Pearson.

„S-a întâmplat şi în familia mea. Tatăl meu a murit brusc, fără a fi bolnav, într-o noapte din 2008. Sora mea, Katharine, se afla la 160 de kilometri distanţă, în dormitorul său, când a simţit o prezenţă, o mângâiere pe cap. S-a simţit fericită şi mulţumită şi i-a povestit această experienţă ciudată fiului său, înainte să afle că tata  murise”, şi-a amintit jurnalista.

Deşi fenomenul este recunoscut de medicii psihiatri, care sunt de părere că fenomenul se explică prin halucinaţii provocate de durerea pierderii, nimeni nu poate explica faptul că, uneori, aceste halucinaţii apar chiar dacă persoana care parte de ele nu a aflat de decesul apropiatului a cărui prezenţă a putut-o simţi. „Un bărbat mi-a povestit că, în copilărie, în timp ce lua micul dejun, şi-a văzut tatăl stând la masă, cum obişnuia dintotdeauna. A rămas perplex când mama lui i-a spus că tatăl său murise în timpul nopţii. «Dar e chiar acolo», a spus, în timp ce imaginea tatălui său dispărea”, povesteşte scriitoarea canadiană.

„Lumina“ poate fi văzută, uneori, şi de cei vii

Psihiatrul Raymond Moody a condus, în  2010, o cercetare pe tema aflării la un pas de moarte, în care afirmă că, în unele cazuri, oamenii care se află în prezenţa unei persoane muribunde pot simţi când aceasta trece în nefiinţă. O psiholoagă americană, Joan Borysenko, a descris cum, atunci când mama sa în vârstă de 81 de ani a murit într-un spital din Boston, ea şi fiul său adolescent au văzut camera luminându-se şi spiritul bătrânei decedate părăsind corpul.

Sursa

alte Articole interesante