Cu ani în urmă, presa rusească scria că Filip Kirkorov a avut o idilă la începutul anilor ’90, cu o solistă a Filarmonicii din Riga, Inga.
Acum au apărut zvonuri precum că din relaţia celor doi a apărut o fetiţă. Mai mult, sursele din anturajul lui Kirkorov declară că Filip a mers să facă cunoștință cu fiica sa.
În anii de tranziție tumultuoasă care au marcat sfârșitul Uniunii Sovietice și începutul unei noi ere pentru Rusia, povestea cosmonautului Sergei Krikalev se distinge ca o mărturie a sacrificiului și devotamentului uman. În timp ce lumea asista la sfârșitul unei superputeri, Krikalev orbita tăcut, la sute de kilometri deasupra Pământului, pe stația spațială Mir, scrie playtech.ro.
Era anul 1991, iar Uniunea Sovietică era în agonie. Boris Elțîn se afla în fruntea unei mișcări care avea să schimbe cursul istoriei. În timp ce ciocanul și secera erau îndepărtate de pe Kremlin, Krikalev se afla la 350 de kilometri de Rusia, orbitând Pământul cu 7.7 km pe secundă și încercând să înțeleagă ce se întâmpla pe planeta pe care o privea de sus.
Sergei Krikalev a decolat de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan pe 18 mai 1991, împreună cu primul cosmonaut britanic, Helen Sharman, și colegul său sovietic, Anatoly Artsebarsky. Lansarea părea să fie o misiune de rutină, dar nimeni nu putea prevedea ce avea să urmeze.
După ce au andocat cu stația Mir, Krikalev și colegii săi s-au pregătit pentru o misiune care ar fi trebuit să dureze doar câteva luni. Dar, pe măsură ce evenimentele de pe Pământ se desfășurau, planurile lor s-au schimbat dramatic. Gorbaciov, liderul Uniunii Sovietice, implementa reforme economice și politice care, în loc să stabilizeze țara, au dus la creșterea nemulțumirilor și, în cele din urmă, la colapsul imperiului sovietic.
În timp ce tancurile rusesc rămâneau la Moscova și Uniunea Sovietică se dezintegra, Krikalev și Artsebarsky primeau vești tulburătoare: zborurile de schimb programate pentru a-i aduce acasă au fost anulate din cauza tăierilor bugetare. În loc să se întoarcă pe Pământ, ei au fost nevoiți să rămână pe Mir, încercând să mențină stația funcțională în ciuda resurselor limitate și a incertitudinii care plana asupra viitorului lor.
Krikalev avea o fiică de nouă luni acasă și, în conversațiile săptămânale cu soția sa, Elena, înțelegea că lucrurile se înrăutățeau. Inflația galopantă eroda valoarea salariului său de cosmonaut, iar familia sa se lupta să se descurce. Când Krikalev a cerut miere și lămâi pentru a-și ridica moralul, acestea nu au putut fi găsite. În cele din urmă, a primit un borcan de hrean în loc.
Krikalev a continuat să orbiteze Pământul, devenind tot mai conștient de schimbările dramatice de acasă. Lovitura de stat din august 1991 și prăbușirea Uniunii Sovietice au făcut ca situația să fie și mai incertă. El a fost informat că nu există bani pentru a-l aduce înapoi pe Pământ și a fost nevoit să rămână răbdător și dedicat misiunii sale.
În cele din urmă, în martie 1992, a sosit vestea mult așteptată: guvernul german a plătit 24 de milioane de dolari pentru a trimite un cosmonaut pe Mir, iar banii au finanțat zborul de întoarcere al lui Krikalev. Pe 25 martie 1992, după mai mult de 10 luni în spațiu și peste 5.000 de orbite complete, Krikalev a fost adus înapoi pe Pământ.
Krikalev a stabilit un record pentru cel mai lung timp petrecut continuu în spațiu la acea vreme, dar realizările sale au fost eclipsate de evenimentele istorice de pe Pământ. Orașul său natal, Leningrad, se numea acum Sankt Petersburg, iar comunismul, ideologia care a facilitat cariera și zborurile sale în spațiu, era acum discreditat pe scară largă.
Deși a avut nevoie de săptămâni pentru a se recupera de la efectele zborului spațial, Krikalev nu a renunțat la pasiunea sa. A zburat de patru ori, inclusiv ca membru al primei echipe comune ruso-americane a navetei spațiale și ca rezident pe termen lung al Stației Spațiale Internaționale.
Sergei Krikalev rămâne un simbol al devotamentului și sacrificiului pentru explorarea spațială și un exemplu al ultimei pagini din epopeea sovietică în spațiu. Honorat atât de Uniunea Sovietică, cât și de Rusia, el este un erou necunoscut pentru mulți, dar povestea sa incredibilă merită să fie spusă și apreciată.
Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat (Buzău) din România, una dintre cele mai dure penitenciare comuniste, este aproape de a fi inclusă în patrimoniul UNESCO. Aici, deținuții erau supuși unor condiții inumane de existență și tratament.
Foto: Flavia Suciu
Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat (Buzău) este inclusă într-un proiect de restaurare și punere în valoare cu bani europeni, finanțarea europeană fiind de circa 9 milioane euro. Obiectivul va fi transformat în Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centru Educațional, transmite adevarul.ro.
Obiectivul a fost înscris pe lista indicativă de țară pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, la trei luni după ce Ministerul Culturii anunța că începe demersurile pentru realizarea dosarului. Este doar prima etapă, decizia finală urmând să fie luată în funcție de mai multe criterii.
„România a înțeles valoarea excepțională a acestui loc, care are potențialul de a fi recunoscut acum la nivel internațional pentru importanța pe care o are pentru generațiile prezente și viitoare. (…) În cazul în care candidatura este acceptată, clădirea devine oficial recunoscută ca parte a patrimoniului mondial și este protejată și conservată în conformitate cu standardele internaționale stabilite de UNESCO”, transmite Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
Lista indicativă este o listă prealabilă a locurilor propuse de către statele membre pentru a fi considerate pentru înregistrare pe lista oficială a Patrimoniului Mondial UNESCO. Ulterior, are loc o evaluare pe baza criteriilor stabilite de UNESCO pentru patrimoniu și o prezentare detaliată a valorii istorice și culturale a clădirii.
La Râmnicu Sărat (Buzău) a existat în perioada comunistă una dintre cele mai dure închisori pentru deținuți politici, mai ales în perioada 1956-1963, când la comanda penitenciarului a fost Alexandru Vișinescu.
Procurorii care l-au anchetat spun că Vișinescu a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrîngerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.
Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minimum de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate.
Printre martorii audiaţi de magistraţi, de-a lungul procesului, a fost şi Lucia Hossu-Longin, cunoscut producător TV, realizatoarea reportajelor din seria „Memorialul durerii”.
Hossu-Longin i-a spus judecătorului că ea şi Corneliu Coposu au fost primii care, în 1992, au deschis porţile închisorii de la Râmnicu Sărat.
„Era foarte, foarte frig. Coposu s-a plimbat prin închisoare, fumând ţigară după ţigară. Cel mai exterminator penitenciar din această ţară a fost cel de la Râmnicu Sărat, iar asta prin barbaria atinsă de administraţie. Vişinescu aplica pedepse umilitoare, îi bătea cu biciul împletit cu metal, mâncarea era deplorabilă, aveau 500 de calorii pe zi. Am fost cu Coposu şi cu Ion Diaconescu, care apar şi ei în unele filme”, a relatat Longin.
Cu altă ocazie, seniorul Corneliu Coposu a descris regimul de exterminare de la Penitenciarul Râmnicu Sărat, unde domnea Alexandru Vişinescu.
„Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală, ferăstruica celulei era în permanenţă oblonită pe dinafară ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era şi de neatins la înălţimea la care era situat. În afară de 8 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare sau pe tinetă. Nu aveai dreptul să te aşezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbeşti. Râmnicu Sărat era nu numai cea mai dură puşcărie, dar şi un fel de închisoare experimentală”, relata Corneliu Coposu în cartea „Coposu – confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru”.
Din 1954 până în 1962, Corneliu Coposu a fost încarcerat în închisoarea de la Râmnicu Sărat, un adevărat centru de exterminare pentru deţinuţii politici.
„Intrau în celulă cinci-şase gardieni, gealaţi înalţi cu bastoane şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nici o justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu fusese scutit de bătaie nici Pogoneanu, fost director în Ministerul de Externe, care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat”, mărturisea Corneliu Coposu.
Alexandru Vişinescu a fost comdamnat în februarie 2016, decizia de atunci constituind o premieră în justiţia din România. El a cerut întreruperea executării pedepsei cu închisoarea, invocând motive medicale, însă instanţa nu a fost de acord cu solicitarea lui. Vişinescu a murit la vârsta de 93 de ani, pe 5 noiembrie 2018, în Spitalul Penitenciar Rahova.
Atacantul francez Kylian Mbappe a cumpărat, în cadrul unei licitaţii caritabile care a fost organizată la Paris, un tablou reprezentându-l pe Pele. Mbappe a plătit puţin peste o jumătate de milion de euro pentru a intra în posesia tabloului.
Imagine simbol
Mbappe a achiziţionat cu 520.000 de euro tabloul care îl reprezintă pe Pele şi care este opera artistului parizian Alexandre Hopare Monteiro. Tabloul a fost vândut în cadrul unei licitaţii caritabile al cărei organizator a fost chiar clubul Paris St Germain, transmite news.ro.
Mbappe a licitat pentru tabloul realizat în anul 2023 alături de mai mulţi cumpărători, iar la final a ajuns să se „bată” cu coechipierul său, Achraf Hakimi, cel care a şi cedat în cele din urmă. Ca fapt divers, tabloul fusese scos la licitaţie pentru suma de 5.000 de euro.
Seara de caritate organizată de PSG a adunat în cele din urmă suma de 2,7 milioane de euro, care urmează să fie donate unor cauze caritabile.