La Jocurile Invictus din Orlando, Prințul Harry a pus ochiul pe o concurentă. Este vorba despre Elizabeth Marks o înotătoare americană, medic militar de profesie.
Tânăra, născută în Arizona, a câștigat proba de înot din cadrul jocurilor dedicate militarilor răniți, scrie okmagazine.ro.
Elizabeth a fost rănită la șold, în Irak, în 2010. Aceasta i-a captat atenția mai mult timp lui Harry, care a stat de vorbă cu ea după competiție, ba chiar a primit încântat jacheta ei de concurs, îmbrăcând-o pe loc.
În urma rănii, tânăra de 25 de ani a rămas cu o mobilitate redusă la nivelul piciorului stâng, lucru care a făcut-o aptă pentru a participa și la jocurile paralimpice.