Ce este aditivul E441? Un reportaj video îţi prezintă adevărul din spatele etichetei multor dintre produsele alimentare

Pentru că influenţează asupra sănătăţii organismului fiind ingerat, este important să cunoaştem ce reprezintă aditivul E441, din ce este obţinut şi la fabricarea căror produse este folosit.

separator

e4411

Din dorinţa ca alimentele să aibă un aspect mereu fraged şi un termen de valabilitate cât mai mare, mulţi producători aleg să folosească potenţiatori de gust şi aditivi alimentari care ajută la menţinerea aspectului proaspăt. Mai mult, specialiştii afirmă că unii producători adaugă în produse şorici, apă, grăsime şi tendoane, în cantităţi mai mari decât ingredientul de bază, cum ar fi carnea.

E441 este gelatina de origine animală, utilizată cu preponderență în industria alimentară. Reportajul video de mai jos, realizat de către un grup de jurnalişti francezi, arată cum este folosită pielea de porc pentru a fabrica această gelatină, adăugată în produse alimentare, precum unt de calitate ,,light’’ de 40%, brânză proaspătă de 0% grăsime, mousse, iaurturi, îngheţată, cremă, budinci, mezeluri, crenvurşti etc.

Producătorii folosesc această gelatină pentru a obţine stabilizarea și menținerea proprietății cremoase a texturii produsului. Pe lângă faptul că  E441 este produs din şoric de porc, producătorii nu menţionează pe etichetă şi originea animală a acestuia. Autorii reportajului susţin că E441 este întâlnit și în medicamente, capsule, produse alimentare ,,light’’, produse pentru regimul de slăbit, iaurturi pentru copii, dulciuri etc.

Materialul video îţi va schimba total modul în care priveşti produsele alimentare de pe rafturile din comerţ şi te va ajuta de să faci pe viitor alegeri corecte, sănătoase în regimul tău alimentar!

Ce să mănânci dimineaţa ca să slăbești pe parcursul zilei

Dacă îți dorești să slăbești trebuie să ai mai grijă ce mănânci dimineața. Un mic dejun sănătos te poate ajuta să scapi de burtă, oferindu-ți o stare de bine. Astfel, dacă vrei să fii în formă dimineaţa trebuie să mănânci grăsimi sănătoase, proteine şi foarte puţini carbohidraţi, scrie unica.ro.

1. Nucile, alunele de pădure, migdalele sau caju sunt alegerea perfectă pentru un mic dejun ideal, mai ales dacă nu ai timp să îți gătești ceva, fiind pe fugă. Acesta conţin grăsimi sănătoase, care sunt foarte importante atunci când vrei să slăbeşti.

2. Și avocado este perfect pentru un mic dejun sănătos. Acesta este bogat în grăsimi sănătoase mononesaturate.

3. Ouăle conțin grăsimi bune, vitamine. şi proteine. În plus, se gătesc foarte repede. Poți adăuga câteva legume crude şi ai obţinut micul dejun ideal. Atenție însă, evită ouăle prăjite dimineața deoarece uleiul îngrașă. 

4. Lactatele sunt potrivite la micul dejun. Iaurtul, brânza sau o combinaţie de brânză şi smântână, îţi poate asigurai necesarul de calciu şi proteine pentru întreaga zi.

6. Seminţele sunt sățioase și sănătoase. Poţi să alegi seminţe de chia, de cânepă, de in sau de susan. Toate sunt bogate în grăsimi sănătoase, necesare pentru cei care vor să scape de burtă.

7. Și peștele face parte din categoria grăsimilor sănătoase. Alege un peşte gras, de exemplu macrou sau somon. Sunt bune şi conservele dacă le alegi pe cele în suc propriu sau în ulei de măsline.

8. Legumele te vor ajuta să te saturi cu puține calorii. Dimineața poți mânca roşii, castraveţi, ardei gras, dovlecei sau morcovi.

Alimentul adorat de majoritatea tinerilor, dar care distruge silueta. Conține o groază de calorii

Nutriționista Mihaela Bilic a declarat că culciurile și sucurile „zero zahăr” sunt foarte periculoase pentru sănătate și că au multe calorii. Deserturile de tipul „zero zahăr” au început să câștige tot mai mult teren și în România, dar medicul nutriționist Mihaela Bilic atrage atenția că acestea, de fapt, sunt periculoase pentru siluetă, potrivit Gândul.ro.

Mihaela Bilic atrage atenția că aceste produse nu ajută la slăbit, având exact același număr de calorii ca variantele cu zahăr.

„Chiar dacă scrie «zero» zahăr, conțin multe calorii! Foarte mulți consumatori mănâncă relaxați dulciuri pe care scrie ZERO zahăr cu credința că au zero calorii. Fals, greșit, e o mare păcăleală!

Cine are răbdare și ochi buni ca să citească eticheta? Dacă am face asta, am observa cu stupoare că numărul de calorii este identic cu al produselor cu zahăr clasic! Eu nu m-am lăsat și iată ce am aflat: biscuiții au 430 cal/100g, ciocolata 480 cal, iar napolitanele 460, adică 100 cal/bucată …ceea ce este enorm pentru un produs care se vrea fără zahăr. Despre ingrediente nu mai vorbim, între 30 și 40% maltitol, ulei de palmier din plin și un gust dubios. Nu e de mirare că oamenii evită produsele cu îndulcitori!”, spune nutriționista.

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte

Vești bune pentru iubitorii de ciocolată neagră. Acest desert, consumat în cantități mici, poate fi benefic pentru scăderea tensiunii arteriale și pentru diminuarea riscului apariției unei boli care afectează tot mai multe persoane, scrie digi-world.tv.

Ciocolata neagră ar putea avea beneficii în prevenirea dezvoltării diabetului de tip 2, arată un nou studiu publicat în Jurnalul britanic de medicină, citat de People. S-a constatat că participanții care au mâncat cinci sau mai multe porții de ciocolată neagră pe săptămână au avut un risc semnificativ mai scăzut de a dezvolta diabet de tip 2, cu 21% mai mic decât cei care consumau aceeași cantitate de ciocolată cu lapte. Mai mult, consumul de ciocolată cu lapte, dar nu şi de ciocolată neagră, a fost asociat cu creşterea excesivă în greutate pe termen lung: un factor care poate contribui la dezvoltarea bolii cronice.

„Am fost surprinşi de împărţirea clară între impactul ciocolatei negre şi al celei cu lapte asupra riscului de diabet şi asupra gestionării greutăţii pe termen lung”, a precizat lectorul univ. dr. Qi Sun, profesor în cadrul departamentelor de nutriţie şi epidemiologie de la Harvard.

Chiar dacă ciocolata neagră şi cea cu lapte au un nivel similar de calorii şi grăsimi saturate, se pare că polifenolii din ciocolata neagră ar putea compensa efectele grăsimilor saturate şi ale zahărului asupra creşterii în greutate şi a diabetului, spun cercetătorii.

„Pentru oricine iubeşte ciocolata, constatările sunt o reamintire a faptului că a face alegeri mici, cum ar fi alegerea ciocolatei negre în locul ciocolatei cu lapte, poate face o diferenţă pozitivă pentru sănătate”, a precizat cercetătorul Binkai Liu, care este autorul principal al studiului publicat în The BMJ.

Studiul a inclus date pe o perioadă mai lungă de 30 de ani, de la 192.000 de participanţi care nu aveau diabet când au început să-şi raporteze obiceiurile alimentare.

Nu este primul studiu în care ciocolata neagră este considerată de specialiști sănătoasă și benefică. Compușii din cacao sunt legați de o bună sănătatea a inimii, conform unei cercetări din 2015. Un studiu anterior, din 2005, a spus că acest tip de desert este o alegere excelentă pentru îmbunătățirea sensibilității la insulină și scăderea tensiunii arteriale la persoanele sănătoase.

Aceste beneficii pentru sănătate se datorează în mare parte flavonoidelor, compușii bioactivi găsiți în plante, care declanșează producția de oxid nitric, ce dilată vasele de sânge și astfel scade tensiunea arterială. 

În ciuda dovezilor tot mai numeroase privind beneficiile ciocolatei negre pentru sănătate, oamenii de știință care au realizat studiul recomandă interpretarea rezultatelor cu precauție. De asemenea, este important de reținut că doza e foarte importantă. Participanții la studiu au consumat până în 30 de grame de ciocolată neagră pe zi.

O intervenţie chirurgicală de transplant de penis a fost efectuată în premieră în SUA
Articolul anterior
Cum își pregătește Cezara corpul pentru sezonul estival!
Articolul următor