Naşterea naturală este o experienţă emoţionantă, inedită, dar şi plină de maximă responsabilitate în viaţa unei femei. Chiar dacă toţi bebeluşii aleg să vină pe lume în acelaşi mod şi s-ar părea că toate naşterile pe cale naturală evoluează la fel, poveştile de viaţă ale mămicilor arată că de fapt fiecare naştere este deosebită în felul ei – de la travaliu, contracţii, durere, durată la emoţii inegalabile atunci când ajungi să îţi vezi micuţul în braţe.
Pentru a afla mai multe lucruri curioase despre ce înseamnă să aduci pe lume un copil pe cale naturală, am apelat la vedetele autohtone să împărtăşească cu viitoarele mămici din experienţa lor. Ne dorim în cadrul proiectului ,,Vedete care au născut natural şi poveştile lor’’, să răscolim în amintirile mămicilor vedete, să le descoasem de secrete, pentru că naşterea bebeluşului este cu adevărat un moment care nu se uită niciodată.
Prezentatoarea TV, Maria Marian, se simte fericită şi împlinită de când l-a adus pe lume pe Cristian, băieţelul său în vârstă de doi ani şi cinci luni. Sinceră şi plină de emoţie, tânăra mămică ne-a dezvăluit mai multe detalii despre experienţa naşterii fiului ei, durata travaliului, anestezia epidurală, dar şi cum a fost prima întâlnire cu bebeluşul.
Naşterea lui Cristian a evoluat pe cale naturală, fiziologic, fără complicaţii
,,Naşterea pe cale naturală a fost o experienţă magică în viaţa mea, mai presus de orice comparaţie, am avut noroc, pentru că în cazul meu aceasta a evoluat în parametri fiziologici, fără complicaţii’’, spune Maria Marian.
,,Realizând atâtea emisiuni de sănătate, aveam impresia că ştiu totul despre o naştere şi teoretic sunt pregătită în orice moment să aduc copilul meu pe lume, însă nu este chiar aşa’’.
,,Totul a fost diferit de cum mi-am imaginat…’’
,,A fost util să discut la propriu în timpul emisiunilor cu invitaţii mei, medici obstetricieni, neonatologi, despre travaliu, contracții, naştere, copil, alăptare, îngrijire, să ascult sfaturile lor. Dar, miraculos este şi faptul că, în calitate de mamă, atunci când treci prin experienţa naşterii naturale, totul este perceput diferit de cum ţi-ai imaginat, iar multe dintre mămici vor înțelege perfect ce am vrut să spun. Prin caracterul ei, naşterea naturală este absolut surprinzătoare, o lecţie, pe care nu ai de unde să o cunoşti din timp, şi consider acest lucru pe deplin firesc’’.
Travaliul
Cristian a apărut în viaţa prezentatoarei după un travaliu de şapte ore.
,,Travaliul a durat 6-7 ore şi cred că fără anestezia epidurală n-aş fi rezistat contracțiilor. În cazul meu, procedura anesteziei epidurale consider că mi-a oferit posibilitatea un pic să mă odihnesc şi să prind forțe pentru expulzie.’’
Mama şi copilul au avut parte de medici calificaţi la naştere
,,Probabil că acest lucru a contat cel mai mult atunci când l-am adus pe lume pe Cristian. O echipă medicală bună te ajută mai mult decât îţi închipui. De aceea, sunt de părere că orice mămică trebuie să-şi cunoască din timp echipa de naştere. Într-o maternitate, medicii, asistentele, moaşa devin atît de intimi pentru mamă şi bebeluşul ei. Din acest punct de vedere am fost o adevărată norocoasă’’.
În maternitate, proaspăta mămică a fost ajutată pe parcursul celor trei zile de către soţ, acasă – Cristian a fost în grija bunicii şi a mătuşei, mai ales atunci când mămica se bucura de acele câteva ore de somn, foarte importante.
,,Deşi sunt o femeie puternică, după naştere m-am simțit, la propriu, neputincioasă. Mă priveam în oglindă şi nu ştiam ce să fac, cum să fac, cum să-mi revin, cum să-l ajut pe cel micuț. Lecțiile teoretice pe care le ştiam mi se ştersese totalmente din minte. Însă, atunci când ai în preajmă persoanele dragi şi totul miroase a fericire, recuperarea de după naştere este mult mai rapidă’’.
Visul de a se mai vedea mămică
,,În calitate de femeie, ce a experimentat procesul naşterii naturale, soţie şi mamă, pot transmite un mesaj celor aflaţi în aşteptarea minunii, să se sprijine reciproc, să ajute în mod necondiționat viitoarea mămică. Procesul naşterii unui copil nu poate fi lăsat doar pe umerii noştri, a femeilor. Fără ajutorul vostru, a celor dragi, ne este foarte greu să aducem pe lume copii! Pentru că am avut parte de ajutor, în prezent îmi mai doresc copii, mulţi copii, iar a da viață este cel mai măreţ lucru care i se poate întîmpla unei femei!’’
Sursa foto: Facebook, Cristina Anton-Axentii