Conceptul de „învăţat cât mai mult” este unul învechit şi începe să fie depăşit în pedagogia modernă, educaţia însemnând mai mult decât acumularea unui volum cât mai mare de informaţii de către elev. Scopul activităţilor extraşcolare este de a susţine dezvoltarea aptitudinilor sociale ale copilului, cultivarea interesului său pentru activităţi culturale, cultivarea talentelor sale şi facilitarea integrării copilului în anumite grupuri sociale.
Educaţia extraşcolară ajută copilul să îşi valorifice timpul liber, însă într-un mod util şi educativ. Activităţile extracurriculare depind de preferinţele personale ale copilului, însă sunt câteva activităţi pe care toţi elevii de succes le practică, acestea fiind:
1. Sportul
Fie că e vorba de fotbal, baschet, înot sau exerciţii aerobice, sportul este recomandat pentru mai mult decât o bună condiţie fizică. Mişcarea contribuie la îmbunătăţirea puterii de concentrare, ajută la digestie, reglează metabolismul, conferă un somn liniştit şi influenţează rezultatele şcolare, conform unui studiu de specialitate realizat de specialiştii din Illinois, scrie examenultau.ro.
Din fericire, acest tip de activitate extracurriculară este potrivită atât elevilor timizi sau introvertiţi, cât şi celor extrovertiţi şi hiperactivi. Copiii introvertiţi pot opta pentru sporturi precum înotul sau ciclismul, pe când cei extrovertiţi pot alege sporturi de echipă, precum baschetul sau fotbalul. Competiţiile sportive sunt de asemenea binevenite, copiii învăţând cu ajutorul acestora jocul de echipă şi lupta pentru un scop comun.
2. Excursiile
Excursiile ajută copilul să formeze legături între informaţiile teoretice dobândite în şcoală şi lumea reală. Aceştia se simt astfel responsabilizaţi şi îşi dezvoltă respectul pentru natură, peisaje, culturi diferite, de la obiceiuri până la portul tradiţional românesc.
3. Vizitează galerii de artă
Este foarte important să i se dea copilului ocazia de a descoperi, dar şi de a înţelege arta, în toata complexitatea ei şi în toate formele ei, fie că vorbim despre pictură, muzică, dans, citit, teatru.
4. Învaţă o limbă străină
Învăţarea unei limbi străine este o modalitate extraordinară de a contribui la un viitor de succes, acest lucru poate conta şi la alegerea unei cariere după liceu sau facultate.
5. Nu se opresc niciodată din învăţat
Învăţatul nu se face doar pentru rezultatele şcolare, ci şi pentru autodezvoltare. Dar cine a zis că învăţarea trebuie să fie plictisitoare? Din fericire exista suficiente alternative la învăţarea clasică, menite să motiveze până şi cel mai delăsător elev.
Copilul tău ce activităţi extracurriculare practică?