O fată de 12 ani a fost adusă de urgenţă la Spitalul Sterling din India, după ce a acuzat stări de slăbiciune, dureri de cap şi ameţeli. În momentul în care au examinat-o cu ajutorul tehnicii de imagistică prin rezonanţă magnetică, medicii au fost şocaţi să constate că tânăra avea în cutia craniană un chist de aproximativ 0,45 de kilograme format de o tenie.
,,A fost deosebit de periculos şi exista şansa ca pacienta să moară dacă tumoarea s-ar fi rupt. Este doar un balon, aşa că s-ar fi putut sparge în orice moment”, susţine Dr. Chirag Solanki, medicul chirurg care a extras chistul din cutia craniană a fetei.
,,Cunoaştem teniile după forma lor subţire şi lungă, însă până a ajunge la maturitate, ele există în stadiul de larvă. Chiar şi în această etapă, ele pot fi deosebit de periculoase: odată ingerate, ele atacă ţesuturile şi formeză chisturi, după care putrezesc”.
Diagnosticul dat de medici în cazul fetei din India a fost neurocisticercoză. Doctorul Solanki, cel care a performat operaţia de aproximativ ttrei ore pentru a îndepărta chistul, crede că tumoarea avea o vechime de aproximativ 8-10 ani.
,,Fiica mea şi-a revenit şi acum este foarte bine”, mai spune Kishor Parbat Jogi, tatăl fetei.