Tuncay Öztürk: „Desigur, o să am și eu o prietenă, o să mă țin cu ea de mână și o să merg mândru pe stradă cu capul sus.”

După despărțirea de Andreea Marin, jurnaliștii de peste Prut au inventat diferite ipoteze ale divorțului. Printre acestea și faptul că Tuncay Öztürk ar fi înșelat-o pe Zâna Surprizelor. Până acum, nu a venit cu declarații, însă, pentru că nu mai suportă bârfele, fostul soț al Andreei Marin vine cu o replică.

separator

andreea-marin

Andreea Marin despre a treia căsnicie:”Nu am vrut să mă căsătoresc a treia oară. El a insistat”

„MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE
Bun găsit, dragi prieteni

Am fost într-un mini concediu și când m-am întors, am descoperit că am o ”altă iubită” (!)
Din motive necunoscute, în ultima lună, după divorțul cu fosta soție, am fost atacat din mai multe părți, fiind acuzat cu diferite minciuni atât la televizor, cât și prin ziare.

Am luat la început o decizie în privința acestui proces în care am refuzat să vorbesc despre viața mea privată. Din acest motiv, m-am sustras într-un mod civilizat de la orice interviu, invitație la programele de televiziune și chiar am evitat să fiu văzut de către jurnaliștii care au petrecut nopțile în fața biroului și a casei mele.
Dar atunci când vine vorba de acuzații la adresa mea, trebuie să le răspund.

Din păcate, în ultima lună, m-au acuzat că am fost cu 3 fete și au asociat cele trei fete cu motivul divorțului meu. În trei ani de mariaj niciuna, însă într-o singură lună, chiar trei! Urât…

1- M-au fotografiat în preajma asistentei mele, a iubitului acesteia și încă 4 prieteni ai ei. Au estompat fețele celor menționați mai sus și au încercat să-mi murdărească imaginea cu astfel de acuzații. Când aceasta nu a funcționat, au continuat astfel:

2- O căutare în profunzime a profilului meu de Facebook și au găsit o poză din 2012 în care apăream alături de mai mulți prieteni. Alegând o singură persoană din poză, au ținut să o denumească Paris Hilton a Thailandei și au spus faptul că noi am mers împreună în Thailanda. Nici această invenție nu a ținut deoarece am precizat că acea persoană era maseur la spitalul unde lucram, în Turcia, iar fotografia era tot din Turcia, de la o petrecere la care am fost împreună cu un pacient de-al meu. Pe vremea aceea, el era jucător de fotbal în România și a venit la tratament în Turcia. (https://www.facebook.com/geo.misu.5?fref=ts)
În momentul în care nici această minciună nu a funcționat și adevărul a ieșit la iveală, am întrebat CINE ESTE URMĂTOAREA? Și ia uitați că a apărut și….

3- Pe data de 1 Noiembrie, Alexandru Z. (nu știm cine este) ne-a sunat și a făcut o programare pentru sora lui, de pe numărul de telefon 077090486X. A refuzat să ne ofere informațiile acesteia fără motiv, iar membrii echipei noastre au insistat. Pe data de 3 Noiembrie, ne-au contactat din nou și ne-au dat numele de Gheorghe Andreea. În ziua aceea, Gheorghe Andreea a venit pentru evaluare, dar ceea ce acuza fizic cu cele spuse nu se potriveau, așadar am cerut să facă un RMN și să ne trimită rezultatul. Desigur, RMN-ul ar fi trebuit făcut tot sub acest nume iar noi din ziua aceea, așteptăm rezultatul RMN-ului prin mail. Insistențele ei de a veni la vreo ședință de terapie au fost refuzate ținând cont politica clinicii noastre. Sfârșit de poveste.

4- P.S Eu îi sugerez domnișoarei Gheorghe Andreea să își cumpere un portofel deoarece atunci când a plătit prețul evaluării, a scos un plic cu suma exactă. Când ne-am uitat la filmările camerelor noastre de supraveghere și am ascultat tot ceea ce s-a vorbit, am observat că multe lucruri nu se leagă. Noi păstrăm aceste înregistrări în cazul unor false acuzații precum sunt acestea, ca să ne apărăm imaginea. Dacă cineva vine cu permisiune legală din partea tuturor (răspunsul nostru o să fie pozitiv, cu siguranță), o să fim de acord să o distribuim în România pentru a clarifica situația.

5- Oricare cetățean poate să vină la intrarea clădirii noastre de fiecare dată când dorește. Nu este nicio restricție pentru nimeni, dar asta nu înseamnă că sunt într-o relație cu oricine vizitează imobilul. De fapt, atunci când vizita durează doar 3 minute și persoana stă la recepția clădirii, este chiar imposibil să ai o relație. (fizică)

Aveți aici un video cu cele 3 minute ale unei vizite foarte ciudate în care eu nu apar. Dumneavoastră mă reperați cumva?

Am precizat și în explicațiile trecute și o să precizez și acum faptul că fidelitatea mea în relații nu poate să fie pusă la îndoială! Cine încearcă, nu face decât să se pună într-o situație ridicolă.

Desigur, o să am și eu o prietenă pe viitor și nu am să-i umilesc onoarea prin a-i ascunde identitatea sau a nu-mi recunoaște relația. O să mă țin cu ea de mână și o să merg mândru pe stradă cu capul sus. Dar acum nici că este cineva în viața mea, nici că ar fi timpul să mă gândesc la așa ceva sau să vorbesc despre asta.
Cu drag,
Tuncay Ozturk”

Amintim că Andreea Marin a anunţat în luna octombrie că divorţează de soţul ei de origine turcă Tuncay Ozturk, care este cu 11 ani mai tânăr decât ea. „O hotărâre grea a survenit în aceste zile în viata mea: divorţul”, a scris Andreea Marin pe Facebook.

Încă un atac armat în SUA: Cel puțin 11 oameni au fost împușcați în faţa unui club din New York

Cel puţin 11 persoane au fost rănite prin împuşcare, miercuri, în faţa unui club de noapte din Queens, potrivit Departamentului de Poliţie al oraşului New York, a relatat joi New York Post, citat de News.ro. Într-o înregistrare video de pe X se arată o prezenţă numeroasă a poliţiei şi a ambulanţelor în faţa clubului, scrie digi24.ro.

Incidentul a avut loc în apropierea clubului de noapte Amazura din Jamaica, un cartier din New York, cu puţin înainte de ora locală 23:20. Rapoartele spun că victimele au fost duse la spitalele din apropiere, inclusiv la Long Island Jewish Hospital şi Cohen’s Children Medical Center. Cu toate acestea, niciuna dintre ele nu se află în stare critică. Clubul unde a avut loc incidentul este descris ca fiind „un local de noapte spaţios, plin de energie, cu dans, DJ şi spectacole live, plus cocktailuri şi băuturi”. Incidentul armat din New York urmează atacului din New Orleans, soldat cu 15 morţi.

Atac cu 15 morți în New Orleans

Potrivit medicului legist al parohiei New Orleans, dr. Dwight McKenna, citat de mai multe media americane, printre care CNN şi The New York Times, numărul morţilor a crescut la 15, faţă de 10, cât era anterior.

„Până în prezent, 15 persoane au murit. Va fi nevoie de câteva zile pentru a finaliza toate autopsiile. După finalizarea autopsiilor şi discuţiile cu rudele cele mai apropiate, vom publica identitatea victimelor”, arată un comunicat de preă transmis de autorități.

Presa locală a identificat primele victime cunoscute ale atacului din ziua de Anul Nou, printre care o tânără de 18 ani, aspirantă la statutul de asistentă medicală, un bărbat de 37 de ani, tată a doi copii, şi un fost jucător de fotbal de 27 de ani.

Potrivit informațiilor furnizate, alte 35 de persoane au fost rănite în atac.

Suspectul decedat în urma atacului s-a prezentat ca texan, fost militar şi agent imobiliar, într-un videoclip din 2020. „Bună seara. Sunt Shamsud-Din Jabbar, agent imobiliar (…). Aş dori să vă salut şi să vă povestesc puţin despre mine”, a spus el la începutul videoclipului.

„M-am născut şi am crescut în Beaumont, Texas, iar acum locuiesc în Houston. Am stat aici toată viaţa mea, cu excepţia călătoriilor mele în armată”, a relatat bărbatul, mândru de trecutul său militar. El a mai spus că a lucrat pentru armată în „resurse umane” şi „IT” (tehnologia informaţiei). 

Bărbatul a intrat cu o camionetă Ford în mulțime, de Anul Nou pe Bourbon Street din New Orleans, provocând moartea a cel puţin 10 persoane şi rănind alte 35, a fost identificat de FBI ca fiind Shamsud-Din Jabbar, un cetăţean american în vârstă de 42 de ani, a anunţat miercuri poliţia federală.

În maşina atacatorului au fost descoperite materiale exploxive artizanale, care, din fericire, nu au fost detonate, ceea ce a schimbat perspectiva de abordare a cazului, oamenii legii luând în considerare un atac terorist.

Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că SUA „nu vor tolera niciun atac” împotriva cetăţenilor săi, după atacul comis în noaptea de Anul Nou în oraşul New Orleans.

Atac armat în Muntenegru: Cel puțin 10 persoane, printre care și 2 copii, au fost ucise

Un bărbat înarmat a ucis miercuri mai multe persoane deschizând focul într-un local din sudul Muntenegrului, în apropiere de oraşul Cetinje, scrie adevarul.ro.

Atacatorul a murit

Suspectul a decedat în ura rănilor pe care și le-a provocat singur, încercând să se sinucidă, potrivit ministrului de interne al statului, Danilo Saranovic, citat de Reuters.

Potrivit informațiilor furnizate, atacatorul a recurs la acest gest după ce a fost înconjurat de polițiști în apropriere de zona locuinței sale. 

Poliția l-a identificat pe atacator ca fiind Aco Martinović, în vârstă de 45 de ani, despre care spun că a deschis focul în bar în urma unei lupte.

„În cursul după-amiezii, într-un restaurant din Bajice, A.M., în vârstă de 45 de ani, a ucis mai multe persoane folosind arme de foc. Bărbatul, care era înarmat, a fugit din clădire„, au informat polițiștii. 

Ministrul de interne Danilo Šaranović a declarat că, potrivit primelor informaţii, cel puţin 10 persoane au fost ucise în patru locuri diferite, iar patru persoane sunt grav rănite.

Suspectul în cazul crimelor multiple se numeşte Aco Martinović şi era căutat de poliţie.

Omul înarmat l-a ucis pe proprietarul barului din orașul Cetinje, pe copiii proprietarului barului și pe membrii propriei sale familii. 

Martinović a fost la bar pe tot parcursul zilei cu alți oaspeți când a izbucnit cearta, a declarat comisarul de poliție Lazar Scepanovic.

Nivelul de furie și brutalitate arată că uneori astfel de oameni… sunt chiar mai periculoși decât membrii bandelor criminale organizate”, a spus el.  

Potrivit polițistului, Martinović a plecat apoi acasă, a adus înapoi o armă și a deschis focul în jurul orei 17.30.

„A ucis patru persoane la bar, apoi a continuat să tragă în alte trei locații”, a spus Scepanovic. „A încercat să ia viața a încă patru persoane și apoi a fugit cu vehiculul găsit pe care îl folosea”. a mai relatat comisarul. 

Într-o transmisiune TV în direct din faţa unui centru medical, prim-ministrul muntenegrean Milojko Spajic a numit incidentul o „tragedie teribilă” şi a declarat trei zile de doliu naţional. 

Preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, a reacţionat, de asemenea, la acest atac. „Sunt uimit şi îngrozit de tragedia din Cetinje. … Ne rugăm şi sperăm în recuperarea celor răniţi”, a declarat Milatovic, potrivit News.ro.

Cum a evoluat Bradul de Crăciun al Capitalei în ultimii zece ani? Poze
Articolul anterior
Dorin Chirtoacă: „Noi deja am divorțat!”
Articolul următor