Bradul are 73 de metri și a bătut recordul mondial. Cel mai înalt pom de Crăciun a fost împodobit în Sri Lanka.
Sute de voluntari au ajutat la împodobirea pomului artifical din capitala Colombo, scrie realitatea.net.
Bradul a fost decorat cu peste 1 milion de conuri naturale pictate și 600.000 de becuri LED. Bradul a costat 80.000 de dolari, potrivit Daily Mail.
Biserica Catolică a criticat „risipa de bani”, care puteau fi folosiți pentru a-i ajuta pe săraci.
O fetiță de 13 ani, acuzată că a omorât și incendiat o tânără mamă
O adolescentă în vârstă de 13 ani din Marea Britanie a fost arestată miercuri după ce o mamă a trei copii a fost găsită moartă. Poliția Northamptonshire a anunțat într-un comunicat de presă că minora, a cărei identitate nu poate fi dezvăluită din motive legale, a fost pusă sub acuzare și pentru „incendiere cu intenția de a pune vieți în pericol”, scrie fanatik.ro.
O fetiță de 13 ani a fost arestată fiind acuzată că a ucis o mamă
„A fost arestată luni, după descoperirea unui cadavru într-o casă de pe strada Newcomen, la scurt timp după ora 3 dimineața. Identificarea formală nu a fost încă confirmată, dar se crede că victima este Marta Bednarczyk, o mamă de 43 de ani cu trei copii”, a declarat aceasta.
Echipajele de intervenție au găsit trupul neînsuflețit al Marthei Bednarczyk în interiorul casei, iar paramedicii au declarat oficial decesul la ora 3:29 dimineața, ora locală. Adolescenta urmează să apară în fața instanței de la Northampton Magistrates Court pe 12 martie
„În această seară, am pus oficial sub acuzare o fată de 13 ani din Wellingborough pentru crimă și incendiere. Mâine dimineață, la ora 10:00, aceasta va apărea în fața instanței de la Northampton Magistrates Court”, a declarat inspectorul-șef Johnny Campbell, ofițerul principal de investigație din cadrul East Midlands Special Operations Unit.
Cazul a șocat locatarii comitatului, vecinii fiind îngroziți de faptul că că o adolescentă a fost pusă sub acuzare pentru o faptă atât de gravă. În prezent, anchetatorii continuă să adune probe pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Deși detaliile exacte ale incidentului nu au fost încă dezvăluite, se știe că poliția și pompierii au ajuns la fața locului în urma unui apel de urgență care semnala un incendiu.
Ulterior, s-a descoperit că focul fusese provocat intenționat, ceea ce a dus la acuzația suplimentară de incendiere cu pericol pentru viață. Specialiștii criminaliști au analizat urmele găsite la locul faptei, iar investigațiile sunt în plină desfășurare. Familia victimei este devastată de pierderea suferită și cere ca justiția să-și urmeze cursul.
Cum a transformat Moscova Peninsula Crimeea într-o „bază rusească gigantică”
„Rusia nu se va opri”, a declarat Olga Kurișko pentru Euronews în prima vizită oficială pe care a efectuat-o la Berlin în calitate de trimis al Ucrainei în Crimeea. Moscova a folosit peninsula ucraineană, pe care a anexat-o în 2014, pentru a lansa atacuri asupra Ucrainei, inclusiv pentru invazia sa la scară largă în februarie 2022, a explicat ea, scrie adevarul.ro.
„Crimeea face parte din Ucraina”, a spus ea, subliniind că „fără Crimeea, nu poate exista siguranță sau integritate teritorială”.
Este un considerent asupra căruia a insistat și președintele ucrainean Volodmir Zelenski, însă această perspectivă pare îndepărtată în contextul în care administrația Trump subliniază că Ucraina va trebui să facă compromisuri și sub forma unor concesii teritoriale potențial considerabile.
Fostă expertă în advocacy la Crimea SOS, o organizație care vorbește despre caracterul ilegal al ocupării peninsulei de către Rusia, și-a început oficial noul rol în ianuarie.
„Am o responsabilitate profundă față de cei care trăiesc sub ocupație. Trebuie să le amplificăm vocea și să le fim alături în această luptă”, a spus oficialul, de profesie avocat.
„Lucrez pentru Crimeea de zece ani”, a precizat oficialul care nu poate călători în peninsula aflată sub ocupație rusă, dar care de-a lungul anilor a format legături cu activiștii de acolo.
Cei care locuiesc în Crimeea riscă să fie urmăriți penal din cauza oricărei forme de legătură cu Ucraina sau semn de sprijin pentru Ucraina – fie că este vorba de un mesaj privat pe Telegram sau purtarea culorilor drapelului ucrainean, de aceea „trebuie să avem grijă”, a explicat ea.
„Forma noastră de comunicare constă acum în a ajuta oamenii să plece. Pentru a ajunge pe teritoriul controlat de partea ucraineană, ei trebuie să treacă prin Rusia și Belarus, ceea ce este extrem de periculos”, spune Kurișko.În timpul călătoriei, contactul cu aceștia este foarte limitat, întrucât dispozitivele lor electronice sunt de multe ori inspectate de Serviciul Federal de Securitate (FSB).
Represiune și disparițiiPentru a intra și pleca din Crimeea, rezidenții trebuie să treacă prin așa-numitele tabere de filtrare, unde sunt interogați și adesea supuși unor presiuni psihologice severe. Bunurile lor, mai ales telefoane inteligente, tablete și laptop-uri, sunt verificate amănunțit.
În primele luni ale invaziei pe scară largă, multe dintre aceste centre au fost documentate și în alte teritorii ocupate ale Ucrainei.
Oksana Filipișina, analist la Uniunea Ucraineană Helsinki pentru Drepturile Omului (UHHRU), subliniază că aceste lagăre aveau în special scopul de a preveni intrarea pe teritoriul rus a persoanelor considerate o amenințare pentru statul rus.
„În practică, aceasta înseamna identificarea fostului sau actualului personal militar ucrainean, oficialități guvernamentale, activiști ai societății civile și patrioți pro-ucraineni”, a declarat ea pentru Euronews. „Identificarea civililor pro-ucraineni a dus la reținerea lor imediată. Mulți au fost trimiși în instituții penitenciare rusești”, a spus ea
Au apărut relatări despre percheziții umilitoare, interogatorii invazive, crime extrajudiciare, tortură și îngrijire medicală deficitară a deținuților. Orice aspect perceput ca pro-ucrainean sau legat de forțele armate ucrainene putea avea consecințe grave pentru cel în cauză.
Totodată, cei care trec granița din diverse motive se află la mila agenților ruși. Lenie Umerova, o tătără din Crimeea în vârstă de 25 de ani, a fost reținută de autoritățile ruse în timp ce trecea granița ruso-georgiană în drum spre Crimeea ocupată pentru a-și îngriji tatăl, care fusese diagnosticat cu cancer în decembrie 2022.
Putin a vizitat regiunea Kursk pentru prima dată de la incursiunea ucrainenilor
Președintele rus Vladimir Putin a vizitat astăzi regiunea Kursk pentru prima dată de când forțele armate ale Ucrainei „au trecut granița”. Aici a fost întâmpinat de Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse și prim-adjunct al ministrului Apărării, scrie moldova1.md
Gherasimov i-a raportat lui Putin că în ultimele 5 zile, trupele ruse au eliberat 24 de așezări din Kursk și au reocupat peste 1.100 kilometri pătrați din teritoriul regiunii. Potrivit raportului, asta înseamnă 86% din teritoriul ocupat de ucraineni.
„Sarcina noastră în viitorul apropiat este să învingem în cele din urmă, în cel mai scurt timp posibil, inamicul care desfășoară operațiuni militare în Kursk. Mă aștept ca toate misiunile de luptă cu care se confruntă unitățile noastre să fie finalizate și ca teritoriul regiunii Kursk să fie în curând eliberat complet de inamic”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Kommersant.
În plus, președintele rus a ordonat să se acorde „o atenție specială” creării unei zone de securitate de-a lungul graniței ruso-ucrainene, astfel încât incursiuni precum cea din Kursk să nu mai fie posibile.Peste 400 de militari ai Forțelor Armate ucrainene au fost capturați în regiunea Kursk, a informat Statul Major.