La doar 11 anișori, Patrick Garabajiu a primit o lovitură dură de la viață. Băiețelul a aflat că suferă de leucemie limfoblastică acută, iar 90% din organismul lui este deja afectat. Patrick are mare nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi, deoarece familia lui nu-și permite să achite suma enormă care-i trebuie pentru tratament.
Băiețelul are nevoie de 127.000 de euro. Ședințele de chimioterapie sunt efectuate la Clinica Medicalpark din Turcia.
„Medicii de la clinica din Turcia ne dau șanse la viață, însă vor urma luni grele de tratament, de chimioterapie intensivă, după care, dacă va fi voia Domnului, se va realiza un transplant de celule stem. Va urma un tratament costisitor. La momentul de față am pus la vânzare toate bunurile pe care le avem și vom lua un împrumut de la bancă. Vom fi ajutați de rude și prieteni, dar nici așa nu reușim sa adunăm suma colosală de 100 000 de dolari pentru tratament. Pentru prima lună de tratament avem colectată suma de 30 000 de dolari, dar timpul va zbura rapid de aceea îndrăznesc să vă cer ajutorul. Eu înțeleg că cu toții avem probleme și nimănui nu îi este ușor. Dar totuși vin cu rugămintea la voi, dragi cititori, să ne ajutați cu o mică donație pentru fratele meu, vă rog mult cu plecăciune sa ne fiți alături în aceste clipe grele din viață. Eu nu pot să redau durerea pe care o simte familia mea. Nu știm cum să-i explicăm lui Patric ce diagnoză are, ce îl așteaptă și prin ce durere trebuie să treacă. Vă rog din tot sufletul, din toată inima să ne ajutați. Vă rog, nu fiți indiferenți.”, scrie sora lui Patrick.
Puteți dona pe aceste site-uri: