Recent, interpreta a lansat piesa “Sens Unic” și un videoclip. Cu această ocazie, Andreea a povestit despre copilăria traumatizantă și despre perioada în care tatăl ei o bătea.
“Orice îi spui copilului tău rămâne în subconștientul lui pentru că asta e o rană. În concerte mergeam doar cu tatăl meu, mama lucra. Am avut o copilărie drăguță până la 10 ani, dar s-a terminat totul când am început să cânt! Apoi eram un roboțel, care era pus să execute, să danseze așa cum i se spune. Foarte multe lucruri au existat în spate, certuri și discuții. A trebuit să fac ani de terapie pentru că rămăsesem blocată emoțional în trecut. Erau două personalități, copilul din mine și adultul, adică artista Andreea Bălan, care crescuse peste noapte. Intram în contradicție. Eu am bani să-mi cumpăr păpuși acum, dar e târziu. Nu am avut păpuși! El a fost tată până la 10 ani, dupa aceea s-a transformat într-un manager, relația era impresar-artist. Eu trebuia să execut și dacă nu făceam, mai primeam și o palmă. Am fost trasă de păr”, a declarat Andreea la o emisiune tv la care fusese invitată să cânte noua piesa, “Sens Unic”.
Tatăl artistei, Săndel Bălan, susține că fiica lui exagerează și că nu a lovit-o niciodată, scrie wowbiz.ro.
“Andreea a exagerat. Nu e prima oară când face astfel de declarații și nu le înțeleg. Să-mi spună și mie un artist care a văzut că eu am bătut-o pe Andreea, în culise. Ea mai exagerează. Nu sunt supărat pe ea, e fata mea. Certuri, discuții erau. Era și multă oboseală, trebuia și disciplină. Dar nu se pune problema să o fi lovit”, susține Săndel Bălan.