Timp de o lună Chișinăul va fi invadat de flori, suvenire și mărțișoare

Pentru că urmează luna dragostei, care este succedată de Mărțișor, primăria municipiului Chișinău a prezentat o dispoziție cu privire la organizarea comercializării  florilor, suvenirelor și mărțișoarelor.

separator

Timp de o lună Chișinăul va fi invadat de flori, suvenire și mărțișoare

Dispoziția a fost semnată după ce au fost înregistrate mai multe solicitări ale agenților economici și persoanelor fizice privind comercializarea acestor obiecte. Astfel, preturile sectoarelor Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani și Ciocana vor stabili și vor autoriza, pe perioada 10 februarie – 10 martie, locurile destinate comerțului ambulant. Comisarul de poliție a municipiului Chișinău va asigura ordinea publică, deasemenea va contribui și la combaterea comerțului neautorizat în capitală.

Sfânta lumină a fost distribuită preoților și enoriașilor în scuarul Mitropoliei Chișinăului

Focul Haric a ajuns la Chișinău. Acesta a fost adus în Republica Moldova atât de reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove cât și de cei ai Mitropoliei Basarabiei. Sfânta lumină va fi distribuită preoților și tuturor creștinilor, astfel încât să ajungă în toate lăcașele sfinte din țară.

În acest an, focul Haric este distribuit creștinilor și preoților care s-au adunat în fața Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului”, dar și la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul”.

Delegația Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a fost condusă de Preasfințitul Filaret, episcop de Căpriana, care a fost însoțit de doi clerici de la Academia de Teologie.

sursa: www.radiomoldova.md

Focul Haric a ajuns la Chișinău

Clipe de înaltă bucurie duhovnicească au trăit în această seară clericii și închinătorii adunați la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din centrul Capitalei. Delegația Arhiepiscopiei Chișinăului, condusă de ÎPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, alături de consilierii eparhiali și protopopi, au adus Sfânta lumină de la Ierusalim, la sediul Mitropoliei Basarabiei.

Într-o atmosferă de evlavie și rugăciune, Părintele Mitropolit le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea Luminii Sfinte, precizând că aceasta este darul prezenței lui Hristos cel înviat din morți în Biserica Sa.

„Lumina Sfântă este o binecuvântare, o bucurie pentru cei care cred în Hristos, îl mărturisesc pe El și simt iubirea Lui”, le-a spus ÎPS Petru celor adunați la Reședința Mitropolitană.

Părintele Mitropolit s-a rugat ca Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne ajute să simțim binecuvântarea și bucuria Lui pe care ne-o dăruiește din belșug.

Ulterior, Sfânta Lumină a fost distribuită de către protopopii Arhiepiscopiei Chișinăului, care o vor distribui în fiecare parohie din subordine. După împărtășirea Sfintei Lumini, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, se va îndrepta spre Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, unde va săvârși slujba de Înviere.

sursa: Mitropolia Basarabiei/Facebook

Atenție! Scrisori false transmise din numele Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor avertizează despre scrisori false transmise din numele instituției cu scop de înșelăciune, care se manifestă prin pretinsa solicitare de a achita impozitul pe venit, urmare a blocării unor transferuri financiare.

Ministerul Finanțelor informează publicul că nu a contactat și nu va contacta prin responsabilii săi persoane private în vederea solicitării unor asemenea acțiuni sau a datelor personale și/sau financiare.

„În cazul recepționării unor astfel de notificări, rugăm să informați imediat organele de drept și Ministerul Finanțelor, sau alte instituții vizate.”, menționează instituția.

O tânără, accidentată grav în copilărie, are nevoie de ajutor!
Articolul anterior
Tatuaje 3D. Sunt atât de reale încât ai vrea să le atingi
Articolul următor