Guvernul italian va plăti daune morale în valoare de 30.000 euro unei moldovence

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, joi, 2 martie, statul italian, pentru că nu a asigurat protecție unei femei cu dublă cetățenie, română și moldoveană, care a fost victima unui soț alcoolic, violent și asasin al fiului lor, în pofida solicitărilor sale de asistență.

separator
Domestic Violence

CEDO a fost sesizată la 23 mai 2014 de victimă, Elisaveta Talpiș, din cauza refuzului instanțelor italiene de a-i acorda protecție în ciuda numeroaselor sale solicitări, transmite AFP, citată de agerpres.ro.

Prima solicitare datează din iunie 2012. Poliția din Remanzacco, în provincia Friuli-Veneția (nord-estul Italiei) unde locuia cuplul, a constatat pur și simplu starea de ebrietate a soțului, un cetățean moldovean, și rănile de pe corpul femeii într-un raport privind incidentul.

O nouă intervenție a fost solicitată în august același an după o agresiune cu cuțitul, însă polițiștii s-au mulțumit doar să îl atenționeze verbal pe soț. Elisaveta Talpiș a depus plângere în septembrie pentru abuz și a cerut autorităților să ia măsuri de urgență pentru a-i proteja astfel pe cei doi copii ai lor. Însă plângerea a fost clasată în august 2013. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, femeie a solicitat o nouă intervenție a poliției.

Soțul său a fost transportat la spital în stare de ebrietate, însă a fost externat în cursul nopții. A fost controlat și atenționat verbal de poliție, care i-a permis totuși să se întoarcă acasă unde, înarmat cu un cuțit de bucătărie, și-a agresat soția și și-a ucis fiul care a încercat să se interpună. El a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea fiului și pentru tentativă de a-și ucide soția.

Judecătorii CEDO s-au exprimat cu severitate împotriva pasivității autorităților judiciare italiene, care „nu poate fi explicată prin nimic”.

CEDO a condamnat Italia pentru încălcarea Articolului 2 (dreptul la viață) și Articolului 3 (care interzice tratamentele inumane sau degradante) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a mai stabilit că Elisaveta Talpiș a fost „victimă, în calitate de femeie, a unei discriminări care contravine Articolului 14 din Convenție”.

Statul italian va trebui să îi plătească femeii 30.000 de euro reprezentând daune morale și 10.000 de euro pentru taxe și cheltuieli de judecată.

Negocierile de aderare la UE: Moldova finalizează screening-ul pentru trei clustere din șase

Republica Moldova a finalizat procesul de screening pentru trei din cele șase clustere tematice în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, informează publicația ucraineană Evropeiskaya Pravda, scrie democracy.md.

Potrivit unui reprezentant al Comisiei Europene, până la sfârșitul lunii mai 2025, Moldova va încheia screening-ul și pentru al patrulea cluster. Până acum, au fost finalizate clusterele:

  • Clusterul 1: Probleme fundamentale
  • Clusterul 2: Piața internă
  • Clusterul 6: Relații externe

De asemenea, screening-ul pentru Clusterul 3: Competitivitate și dezvoltare incluzivă este în curs de finalizare și se estimează că va fi încheiat până la sfârșitul lunii mai.

„Reuniunile bilaterale de screening cu Moldova vor continua până la finalul anului 2025. Moldova s-a prezentat foarte bine pregătită și a fost receptivă la acest proces”, a declarat oficialul european.

Potrivit sursei, Moldova, care a început negocierile de aderare în același timp cu Ucraina, a înregistrat un avans considerabil și ar putea deschide negocierile oficiale pentru Clusterul 1 mai devreme decât Ucraina.

Diplomați europeni au precizat că „Ungaria blochează progresul negocierilor Ucrainei”, fapt ce ar putea determina Uniunea Europeană să continue procesul de aderare cu Moldova independent de Ucraina.

Astfel, o conferință interguvernamentală cu Republica Moldova ar putea avea loc provizoriu în septembrie 2025. Aceasta ar fi organizată de statul care deține președinția Consiliului UE – până la 1 iulie 2025, Polonia, urmată de Danemarca.

Oficialii europeni subliniază că procesul de aderare al Moldovei nu este condiționat de cel al Ucrainei, ceea ce permite avansarea separată a negocierilor.

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, are interdicție de a părăsi țara

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, are interdicție de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, fiind vizat într-un dosar penal. Potrivit declarațiilor sale, ancheta ar urmări implicarea sa în instituirea Comitetului Executiv al Găgăuziei, controlat de Șor, transmite IPN.

„Vineri, procuratura din Găgăuzia mi-a înmânat o decizie prin care nu am dreptul să părăsesc Moldova timp de două luni, invocând faptul că am un dosar penal”, a declarat președintele Adunării Populare pentru GRT.

Constantinov a precizat că pe numele său a fost deschis un dosar penal încă acum doi ani, pentru „fraudă”. Ancheta ar viza o unitate de producere a alcoolului, pe care o numește „afacere de familie”. O altă presupunere este că interdicția de a părăsi țara i-ar fi aplicată pentru rolul său în aprobarea Comitetului Executiv al Găgăuziei.

„Nu m-au lăsat să ies <…> mi-au spus să nu mă joc cu mașinăria de stat pentru că voi ajunge în locuri neplăcute”, a declatat Constantinov.

De remarcat este că președintele Adunării Populare și bașcana Evghenia Guțul au fost cei care au semnat acordul cu banca rusă Promsvyazbank (controlată de Ministerul rus al apărării), prin care au fost transferați bani pentru coruperea alegătorilor la scrutinul din toamna anului trecut.

În luna martie a acestui an, Curtea de Apel din Comrat a suspendat executarea acordului menționat. În celălalt dosar menționat de Constantinov, unitatea de producere a alcoolului figurează acum ca fiind lichidată. Adresa acesteia coincide cu adresa companiei MEDELEAN-AGRO, specializată în producerea culturilor cerealiere, plantelor tehnice și furajelor. În decembrie 2023, Constantinov a confirmat presei locale că ofițeri ai Centrului Național Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul său, precum și la domiciliul fiului său și al angajaților unității de producere a alcoolului.

Solicitată de IPN să confirme statutul procesual al lui Constantinov, Violina Moraru, responsabilă pentru comunicarea Procuraturii Generale cu mass-media, a comunicat că „în scopul respectării confidențialității urmăririi penale momentan nu pot fi oferite detalii pe caz”.

Cimitirele din Capitală, în pregătiri pentru Paștele Blajinilor

Primăria Municipiului Chișinău informează că teritoriile cimitirelor din subordinea municipalității sunt pregătite pentru Sărbătoarea Paștele Blajinilor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Responsabilii municipali, conduși de viceprimarul Irina Gutnic, s-au convocat într-o ședință pentru coordonarea activităților, spre buna desfășurare a Sărbătorii Paștele Blajinilor.

În prezent, au loc pregătiri ale teritoriilor și căilor de acces spre cimitire, cu stabilirea locurilor pentru platformele de deșeuri, cu panouri informative despre necesitatea sortării gunoiului,  WC-uri modulare, are loc evacuarea animalelor fără stăpân, la intrare în cimitir sunt amenajate locuri pentru comerț cu mărfuri tradiționale, băuturi răcoritoare, flori etc.

Serviciile de resort au perfectat orarele transportului public, care va circula în această perioadă, inclusiv pentru transportarea oamenilor la Cimitirul „Sf. Lazăr”, de Paștele Blajinilor (27 și 28 aprilie).

Pentru asigurarea deplasării cetățenilor, în acest an vor fi disponibile 80 de unități de transport public, care vor circula inclusiv spre Cimitirul „Sfântul Lazăr”.  De asemenea vor fi deschise rutele suplimentare: C, D și nr. 27, care vor fi gratuite în cele două zile, cheltuielile fiind suportate de municipalitate.

Informația despre locații, rute și itinerarii, va fi disponibilă cu câteva zile înainte, atât în transportul public, cât și prin intermediul site-urilor oficiale ale Primăriei și a direcțiilor municipale de profil.

Totodată, informăm că pe 27 și 28 aprilie 2025, va fi sistată circulația transportului pe strada Doina, tronsonul cuprins între str. Socoleni și intrarea principală în Cimitirul Sf. Lazăr”.

Pe teritoriul cimitirelor nu vor fi admise automobilele personale, iar autoritățile și poliția vor gestiona situația, astfel încât persoanele cu nevoi speciale să nu întâmpine dificultăți.

Oamenii care merg să-și pomenească răposații sunt rugați să păstreze curățenia în locurile pe care le vizitează, să aibă grijă de copiii minori, să evite focul deschis  lângă coroanele din plastic, în spațiul public, să nu ardă deșeurile, iar angajații serviciilor municipale vor fi la muncă în această perioadă, pentru a asigura ordinea și curățenia.

Primăria Chișinău a solicitat ca în preajma cimitirelor să fie disponibile câteva echipaje de ambulanță.

Chris Norman va susține mâine un concert la Palatul Național!
Articolul anterior
Jurnal TV se relansează pe 5 martie. Iată noua grilă de emisie
Articolul următor
Close menu