Summer Berry Fair – fă-ți plinul cu pomușoarele Moldovei!

Sezonul pomușoarelor locale este în toi! Producătorii din Moldova golesc zilnic ogoarele de roadă ca s-o aducă mai aproape, pe mesele noastre. În timp ce unele țări caută savoarea fructelor coapte de soare, parfumate și îndulcite de vară, Moldova se poate lăuda cu pomușoare locale de cea mai înaltă calitate.

separator

dd


Mai nou, Pomușoarele Moldovei sunt disponibile și în supermarketuri, în caserole ermetice, purtând numele producătorilor care le cultivă.

În susținerea producătorilor locali și pentru a promova utlizarea pomușoarelor în bucătărie, echipa K Lumea a inițiat o serie de de târguri urbane, în care Pomușoarele Moldovei se vor întâlni cu cele mai delicioase rețete de bucate.

Primul târg agro-gastronomic SUMMER BERRY FAIR va avea loc pe 11 iunie în Parcul Catedralei, lângă havuz, intrarea de pe str. Pușkin, de la ora 10:00 până la 14:00! Vedeta primei ediții SUMMER BERRY FAIR este căpșuna, așa că veniți duminică să vă săturați de căpșuni!

18839196_1489274347778940_145907989280180140_n

Nu ratați Teatrul Gastronomic de la SUMMER BERRY FAIR! În cadrul acestuia, nutriționista Victoria Ursu va vorbi despre beneficiile consumului de pomușoare locale. Corina Dascălu va povesti cum putem folosi pomușoarele pentru a ne menține frumusețea, iar Nata Albot va trăda 3 dintre rețetele sale preferate cu căpșuni, pe care le va oferi spre degustare.

În Republica Moldova cresc peste 11 tipuri de pomușoare, cultivate de peste 700 de producători locali. La târg vor participa agricultori din toate colțurile țării, membri ai Asociației Pomușoarele Moldovei. Aceștia vor avea tarabe personalizate pe care va fi indicată localitatea de unde sunt aduse fructele. Astfel vom cunoaște cele mai importante zone în care sunt cultivate plantațiile de pomușoare.

Cei mai iscusiți patiseri de la Festivalul Mai Dulce din acest an vor veni cu mousse-uri, tarte, smothie-uri și alte deserturi gătite din pomușoare! Și de data aceasta echipa K Lumea va găti clătite live, care vor fi servite cu dulceață din pomușoare.

18920643_1489274457778929_9020994784426303945_n18921740_1489274411112267_802929395155868013_n

SUMMER BERRY FAIR – TÂRG AGRO-GASTRONOMIC ÎN SUSȚINEREA PRODUCĂTORILOR DE POMUȘOARE

Data: 11 iunie

Ora: 10-14.00

Locul: Parcul Catedralei, havuz (intrarea din str. Pușkin)

Un eveniment Klumea organizat pentru Asociația „Pomușoarele Moldovei”, susținut de USAID, HEKS, CCA, UNDP și  Uniunea Europeană.

Nouă deputați au anunțat crearea grupului parlamentar „Victoria”

Vasile Bolea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și lider al partidului „Renaștere”, a anunțat, astăzi, înființarea grupului parlamentar „Victoria-Победа”. În conformitate cu regulamentul Parlamentului, acest grup a fost constituit pentru a promova viziuni și obiective comune între deputații independenți și neafiliați, care nu sunt membri ai altor partide politice, scrie unimedia.info.

Grupul parlamentar „Victoria-Победа” este format din 9 deputați, printre care se numără Marina Tauber, Reghina Apostolova, Irina Lozovan, Vadim Fotescu, Denis Ulanov, Petru Jardan, Alexandr Suhodolskii, Alexandr Nesterovschii și liderul său, Vasile Bolea.

Grupul „Victoria-Победа” se angajează să aducă în prim-plan preocupările și nevoile cetățenilor, abordând diverse probleme sociale, economice și politice în cadrul legislativului. Prin unirea eforturilor acestor 9 deputați, grupul „Victoria-Победа” își propune să devină un actor influent în procesul decizional al Parlamentului Republicii Moldova și vor pleda pentru reforme și o guvernare mai transparentă și responsabilă.

”Astăzi anunțăm despre crearea grupului parlamentar ”Victoria- Победа”. În conformitate cu regulamentul Parlamentului, în vederea promovării unor viziuni și obiective comune, deputații independenți, cât și cei neafiliați, care nu fac parte din alte partide, pot constitui grupuri parlamentare din cel puțin 5 deputați.

Suntem 9 deputați care au sebsemnat și creat acest grup parlamentare.

Este vorba despre Marina Tauber, Reghina Apostolova, Irina Lozovan, Vadim Fotescu, Denis Ulanov, Petru Jardan, Alexandr Suhodolskii, Alexandr Nesterovschii și eu, Vasile Bolea”, a menționat deputatul Vasile Bolea.

Scandal în sportul moldovenesc! CNOS ar fi limitat numărul de antrenori pentru sportivii care vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris

Scandal în sportul moldovenesc după ce Compitetul Național Olimpic Sportiv ar fi anunțat că va permite câte un singur antrenor pentru doi luptători ai R. Moldova care vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris. Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS) dezminte acuzațiile precum că ar fi lansat inițiativa prin care, va fi un singur antrenor pentru doi luptători ai Republicii Moldova care vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris. Contactați de UNIMEDIA, reprezentanții comitetului au declarat că formula privind numărul de antrenori pentru fiecare probă a fost prezentată de comitetul organizatoric al Jocurilor Olimpice de la Paris. Totodată, președintele CNOS, Nicolae Juravschi, a refuzat să comenteze acuzațiile lui Ivan Gheorghiu, ex-secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), calificându-le drept aberații, scrie unimedia.info.

colaj foto: noi.md

CNOS dezminte acuzațiile că ar veni din partea sa inițiativa privind numărul de antrenori pentru luptătorii care vor reprezenta Moldova la JO de la Paris și afirmă că formula privind numărul de antrenori pentru fiecare probă a fost creată de comitetul organizatoric al JO.

„Există o formulă clară, care limitează numărul de antrenori pentru fiecare probă. Formula a fost creată de comitetul organizatoric al JO de la PARIS, nu este adevărat că la Paris va merge un singur antrenor la 2 luptători”, a declarat, pentru UNIMEDIA, Eugen Draganov, persoana responsabilă de relațiile cu mass media a Comitetului Național Olimpic și Sportiv.

„Nicolae Juravschi nu dorește să răspundă la declarațiile și aberațiile lui Ivan Gheorghiu. În plus, lotul final pentru JO încă nu a fost definitivat. Numărul de antrenori depinde și de numărul total al delegației, cu cât mai mulți sportivi sunt calificați, cu atât mai mulți antrenori vor fi”, a mai precizat, pentru UNIMEDIA, Eugen Draganov.

Scandalul ar fi apărut după ce Compitetul Național Olimpic Sportiv ar fi anunțat că va fi un singur antrenor pentru doi luptători ai R. Moldova care vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris. Anunțul a fost făcut de Ivan Gheorghiu, ex-secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), pe pagina sa de Facebook. În context, luptătoarea Anastasia Nichita, calificată la JO, a comentat: „Mă așteptam la diferite metode de dezorientare înainte de Jocurile Olimpice, dar chiar într-atât…”.

Parisul va găzdui Jocurile Olimpice după o pauză de 100 de ani. În acest an, la JO vor participa cel puțin 13 sportivi din R. Moldova, care s-au calificat deja. Cu acest prilej, Comitetul Național Olimpic și Sportiv a organizat o conferință de presă, în cadrul căreia au fost prezentați primii sportivi calificați la evenimentul care se va desfășura în Franța, începând cu 26 iulie.

Natalia Gordienko a strălucit pe covorul roșu de la Cannes: „M-am simțit o adevărată prințesă”

Natalia Gordienko a făcut senzație la Festivalul de film de la Cannes. Cu o apariție îndrăzneață și plină de stil, cântăreața a captat privirile tuturor pe covorul roșu într-o rochie roșie elegantă, ornamentată cu pene, scrie SHOK.md.

colaj foto: shok.md

Evenimentul, cunoscut pentru eleganța și prestigiul său, a găzduit o mulțime de celebrități și personalități importante din industria filmului. Natalia Gordienko a reușit să se evidențieze prin alegerea sa vestimentară elegantă.

Rochia roșie a artistei a fost o combinație perfectă de eleganță și senzualitate. Ornamentată cu pene, aceasta a adăugat un element de lux apariției sale.

„Momente de pe covorul roșu. Cu siguranță unul dintre cele mai memorabile momente din viața mea. M-am simți o adevărată prințesă”, a scris Natalia Gordienko.

Natalia Gordienko a confirmat încă o dată talentele sale multiple, reușind să fie în centrul atenției și să impresioneze într-un alt domeniu decât cel muzical.

Natalia Gordienko este o artistă din Republica Moldova născută la 11 decembrie 1987. Artist Onorat al Moldovei care a reprezentat Moldova la concursul Eurovision-2006 și Eurovision-2021. Natalia are un băiat pe nume Christian.

Un artist de la noi i-a organizat o cumetrie pompoasă fiicei sale. Poze de la eveniment
Articolul anterior
Un copil de 2 ani s-a electrocutat cu firul unui robot de bucătărie!
Articolul următor