Clubul Nostru invită femeile din Moldova la o întâlnire de suflet cu Irina Binder, autoarea romanului ,,Fluturi”!

În acest an, Clubul Nostru împlinește 6 ani de la lansare! Cu ocazia acestui eveniment, organizatoarele le pregătesc femeilor din Moldova o surpriză deosebită. Autoarea celebrului roman „Fluturi”, Irina Binder, vine pentru prima dată la Chișinău, la invitația membrelor ,,Clubului Nostru”.

separator
18738654_1707813705910601_1601952482009145746_o

Femeile din Moldova sunt așteptate la o întâlnire de suflet, o discuție sinceră cu autoarea celebrului roman, axată pe trăiri și vise, experiență de viață și inspirație din cărțile tinerei scriitoare și blogger de succes.

Irina Binder este autoarea romanului “Fluturi”, unul dintre cele mai bine vândute cărți din România despre dragoste, secrete, greșeli, dorințe și sentimente și care continuă să rămână în topurile bestsellerurilor la nivel național. Autoarea cărții este o tânără din Brașov care s-a făcut cunoscută publicului datorită blogului ei ,,Insomnii”, unul dintre cele mai accesate bloguri de către cititoarele din România.

Clubul Nostru este proiectul creat de către femei pentru femeile care își doresc să țină pasul cu timpul, să rămâne rafinate, elegante, informate și inspirate, la chip și la suflet.

Membrele clubului ne-au obișnuit deja cu tradiția de a le organiza femeilor din Moldova întâlniri speciale cu diverse personalități de la noi și de peste hotarele țării.

Evenimentul va avea loc luni, pe 19 iunie, cu începere de la 18.30, la ,,Capitoles Park”.

Informații despre bilete poți obține pe iticket.md.

,,Dă-mă, mamă, după Iura”, o piesă din Moldova îi cucerește și pe românii de peste Prut

Magnat & Feoctist, doi artiști basarabeni, au lansat videoclipul pentru piesa „Dă-mă mamă după Iura” împreună cu ansamblul folcloric ,,Frunza Nucului”. În câteva zile, peste jumătate de milion de internauți au urmărit videoclipul.

Piesa a câștigat rapid popularitate pe internet, inclusiv în rândul românilor de peste Prut.

Autorul versurilor este Magnat & Feoctist. Regia videoclipului a fost realizată de Dumitru Ciulafli, iar producția este semnată de Radu Duminița.

,,Moldova ramâne numărul unu, în cultură, muzică și talent! Vă salut din Botoșani, frați moldoveni!”, ,,Îmi place enorm de mult stilul acesta al vostru, le mai dați o viață acestor cântece folclorice uitate, sunteți top”, ,,Bravo Ineștenii-Teleneștenii”, ,,Felicitari! Femeile sunt nr.1 în tot videoclipul”, sunt câteva dintre comentariile scrise de internauți.

,,Românii au talent”. O fetiță din Chișinău a emoționat-o până la lacrimi pe Andra cu vocea sa

Mia Rusu are 12 ani, este din Chișinău, Moldova, și a dovedit că este talentată și foarte ambițioasă. Pasiunea pentru muzică a descoperit-o la vârsta de 5 ani, când a început să cânte melodiile din filmele și desenele animate pe care le urmărea. 

Mia Rusu a cântat pe scena „Românii au talent” piesa Le Temps des cathédrales, de Riccardo Cocciante. Fata a reușit să ridice în picioare publicul și pe cei patru membri ai juriul cu prestația sa.

„Este o fată foarte, foarte drăguță și curajoasă pentru că a ales o melodie atât de grea, cu foarte multe schimbări de tonalitate. (…) Ai atins toate notele astea, acutele. Bravo!”, a spus jurata Andra, după evoluția tinerei artiste.

„Mie mi se pare că ești genul de copil care zâmbește, dă din cap, acceptă tot ce i se spune, dar de fapt știe exact ce vrea. Da, eu cred că ești făcută pentru muzică! Îți face mare plăcere să fii pe scenă. Ai în față un drum lung, greu, cu suișuri și coborâșuri, dar foarte frumos dacă reușești să își îndeplinești tot ce ți-ai pus în minte”, a menționat, la rândul său, juratul Dragoș Bucur.

Ulterior, cei patru membri ai juriului i-au acordat câte un „Da”. Astfel, Mia Rusu a trecut în următoarea etapă a concursului de talente.

Violonista Alexandra Conunova, decorată de președinta Maia Sandu cu titlul onorific de „Artist al Poporului”

Violonista din Republica Moldova, Alexandra Conunova, a fost decorată cu titlul onorific de „Artist al Poporului”. Premiul a fost înmânat de președinta Maia Sandu, pe scena Sălii cu Orgă de la Chișinău.

„Este un titlu binemeritat, Alexandra este nu doar o mare artistă a poporului nostru, ea este admirată și dincolo de hotarele țării noastre.

I-am mulțumit din numele spectatorilor noștri pentru talentul său prin care ne aduce atâta bucurie, dar și pentru că sprijină tinerele talente din țara noastră prin fundația sa, Arta Vie. Este esențial pentru copiii noștri să aibă modele adevărate, să înțeleagă că, în afară de talent, marile scene ale lumii și ale vieții pot fi cucerite prin caracter, dedicație și multă, foarte multă muncă”, susține Maia Sandu printr-un mesaj postat pe Facebook.

Potrivit șefei statului, Alexandra Conunova este cu adevărat o minunată ambasadoare muzicală a țării noastre, așa cum sunt și mulți alți artiști din Republica Moldova care, prin talentul lor, ne integrează în marea cultură europeană.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, clarinet, oboi, flaut, vioară şi pian

În acest an, Festivalul IA MANIA va avea loc pe 8 iulie
Articolul anterior
Planta care hidratează în profunzime pielea, o poți folosi și în cazul arsurilor solare
Articolul următor