Ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, peste 2000 de persoane au făcut coadă la punctele de recoltare a sângelui.
În premieră, datorită numărului mare de donatori, programul de colectare a sângelui a fost extins cu trei ore.
2400 de oameni au donat sânge până la ora 16.00 în Chișinău, Bălți și Cahul. Din cauza numărului mare de donatori, în municipiile Chișinău și Bălți programul punctelor de colectare a fost prelungit până la ora 18.00. În anii precedenți, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, donări făceau aproximativ 1800 de persoane, anunță ms.gov.md.
55 la sută dintre donările de sânge au fost efectuate în Chișinău. În Bălți au donat sânge 30 la sută dintre donatori, iar în Cahul, 15 la sută.
În total, în țară au fost amenajate 26 de puncte de recoltare a sangelui. Sânge au donat tineri, persoane publice, militari, polițiști, lucrători medicali.
Anual, în Republica Moldova sunt efectuate aproximativ 80 de mii de donări de sânge. Această cantitate ajunge pentru 130 de mii de pacienți.
Numărul donatorilor de sânge voluntari s-a majorat de trei ori, față de anul 2007.
Efecte devastatoare! Cât de grav ne poate îmbolnăvi navigatul pe telefon în timpul nopții
Utilizarea telefoanelor inteligente, a tabletelor și a oricărui dispozitiv care generează lumină, mai ales albastră, în timpul nopții poate să ne îmbolnăvească grav, pe termen lung, spun specialiștii. Din cauza tehnologiei omenirea a început să sufere din cauza poluării luminoase, scrie adevarul.ro.
Electricitatea și aplicațiile sale sunt indispensabile în lumea modernă. Totul funcționează cu ajutorul curentului electric. Sunt lumini peste tot, pe străzi, firmele luminoase ale magazinelor, în casă și la serviciu.
Orașele dezvoltate, în special, sunt luminate și în timpul nopții, aproape ca în timpul zilei. Noile dispozitive precum calculatoarele, televizoarele sau telefoanele inteligente ne fac să stăm cu ochii în lumină mai tot timpul. Specialiștii au făcut însă o descoperire tulburătoare: lumina ne îmbolnăvește, mai ales noaptea. Evident, efectele sunt pe termen lung. Oamenii de știință au definit o nouă formă de poluare: poluarea luminoasă. Efectele ei sunt devastatoare, de la diabet la cancer sau alzheimer.
Conceptul de poluare luminoasă s-a conturat în anii 50. Specialiștii au constatat că lumina intensă, pe timpul nopții, ar putea să ne afecteze sănătatea. În anii 80 s-a născut o mișcare globală odată cu fondarea organizației International Dark-Sky Association( IDA). În ultimele două deceniii studiile asupra efectelor poluării luminoase s-au intensificat iar efectele nocive ale acesteia au fost studiate în mod amplu. Un studiu din anul 2024 care a folosit datele din satelit pentru a măsura poluarea luminoasă a 13.000 de locuințe, a demonstrat faptul că cei care trăiesc în orașe foarte luminate pe timpul nopții au un risc de a face hipertensiune arterială cu peste 31% la sută mai mare. Un alt studiu, realizat în Hong Kong, unul dintre cele mai luminate orașe pe timpul nopții, a scos la iveală faptul că persoanele aflate în zone foarte expuse poluării luminoase au un risc de deces provocat de bolile cardiovasculare cu 29% mai ridicat.
Alte studii indică faptul că poluarea luminoasă, mai ales din orașele mari, poate crește riscul de anevrism sau accident cerebral vascular cu 17%. Poluarea luminoasă este provocată de o combinație nocivă de iluminat stradal intens, panouri publicitare și firme luminate intens, circulația și activitatea nocturnă. La această poluare luminoasă exterioară se adaugă și poluarea luminoasă din interiorul locuințelor, provocată mai ales de tot felul de dispozitive care utilizează lumina albastră. Tot statisticile indică faptul că din anul 2011, procentul de iluminare a orașelor pe timpul nopții crește cu cel puțin 10% în fiecare an. Concomitent cu această creștere a poluării luminoase, se înmulțesc și studiile care indică faptul că lumina puternică din timpul nopții are consecințe devastatoare asupra organismului uman: diabet, cancer, boli cardiovasculare, Alzheimer și chiar infertilitate. ”Fiecare foton contează„ a precizat pentru webmed John Hanifin, medic și director asociat al Thomas Jefferson University’s Light Research Program.
„Lumina albastră„ inamicul sănătății noastre, pe timp de noapte
Până în epoca industrială, adică secolul al XIX lea, oamenii obișnuiau să doarmă în două etape. Prima dintre acestea începea seara, odată cu lăsarea întunericului, adică în jur de ora 7-8 seara iarna și 9-10 seara în timpul verii. În jur de ora 1.00 antemeridian, urma o perioadă de veghe în care oamenii se trezeau. După o oră de veghe, somnul era continuat până în jur de 5-6 dimineața. Odată cu iluminatul locuințelor dar mai ales odată cu apariția surselor de petrecere a timpului liber, precum radioul sau televizorul, somnul în două etape a dispărut.
Oamenii stau până mai târziu și folosesc lumina artificială pentru a-și continua activitățile chiar și după lăsarea întunericului. În era digitală, abundența gadgeturilor, prezența internetului în toate locuințele și colțurile lumii, țin tot mai mult oamenii în fața ecranelor cu lumină albastră, pe timpul nopții.
Dacă utilizarea telefoanelor inteligente, a tabletelor, laptop-urilor sau a calculatorelor pe timpul zilei nu este neapărat o problemă, evident dacă nu există o utilizare excesivă, pe timpul nopții poate duce la complicații serioase pentru organism. Prima dintre acestea este tulburarea somnului. Expunerea la lumina albastră pe timpul nopții afectează producția de melatonină, un hormon foarte important care are rolul de alternare a stării de veghe cu cea de somn. Tulburarea producției de melatonină duce la tulburări de somn, precum insomnie și întreruperea ciclurilor circadiene. Pe termen lung, această întrerupere a ciclurilor circadiene, ca o consecință a expunerii repetate la lumină albastră pe timpul nopții înainte de culcare, duce la boli grave precum diabet de tip 2, boli cardiovasculare, cancer sau disfuncții cognitive.
Cum ne poate îmbolnăvi poluarea luminoasă
Poluarea luminoasă care a devenit o problemă tot mai gravă în era digitală, fie că vorbim de iluminatul exterior, cel interior al locuinței sau despre lumina albastră a dispozitivelor, poate cauza probleme deosebit de serioase pe termen lung.
De exemplu, Randy Nelson, un medic și om de știință în domeniul neurologiei de la West Virginia University spune că între poluarea luminoasă și creșterea riscului de cancer la sâng este o legătură foarte strânsă. Acesta a participat la realizarea unui studiu asupra a peste 100.000 de profesori din California, privind impactul poluării luminoase asupra organismului. Rezultatele au indicat faptul că femeile care trăiau în zonele cu poluare luminoasă accentuată aveau un risc cu 12% mai mare de a dezvolta cancer la sân.
Riscurile produse de poluarea luminoasă sunt mai mare cu 2% decât cele cauzate de alimente ultra-procesate, arată același studiu. Totodată expunerea pe termen lung, la lumină, în timpul nopții, arată un studiu recent, comportă riscuri mai mari de îmbolnăvire decât consumul de alcool sau obezitatea. În plus, cercetările au demonstrat că iluminatul nocturn, fie în exterior, fie în interior, întrerupe ciclurile circadiene, crește inflamația în organism, afectează diviziunea celulară și are rol de supresor al melatoninei cunoscut drept „hormonul întunericului”.
Un alt studiu de această dată din China, indică faptul că oamenii care trăiesc în cele mai luminate zone au un risc de a face diabet cu 28% mai mare. Oamenii de știință chinezi spun că peste 9 milioane de chinezi suferă de diabet din cauza poluării luminoase.
Circa 13% dintre adolescenții de 13-15 ani din R. Moldova fumează țigări electronice. Campanie lansată în toată țara
12,7% dintre adolescenții de 13-15 ani din Republica Moldova întrebuințează în prezent țigări electronice. La nivel mondial, datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că 37 de milioane de copii cu vârste între 13 și 15 ani utilizează țigări electronice și alte produse din tutun și nicotină,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În contextul creșterii alarmante a consumului produselor de tutun și nicotină, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, în parteneriat cu Biroul Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova și cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, lansează campania antifumat și despre pericolul țigărilor electronice NU TE LĂSA ABURIT(Ă)!
Evenimentul va avea loc astăzi, 19 noiembrie 2024, ora 12:30, în incinta Liceul Teoretic Republican „Aristotel” (Chișinău, Telecentru, str. Sprîncenoaia, 1).
În cadrul experimentelor interactive, elevii vor afla despre conținutul substanțelor chimice din țigările electronice și efectele acestora asupra sănătății.
De asemenea, va fi lansat și concursul de videouri „Viața fără nicotină și tutun. Reportaj din viitor”, dedicat tuturor elevilor din Republica Moldova. Aceștia vor avea ocazia să participe și să devină reporteri ai unui viitor mai sănătos, liber de substanțe nocive.
Abuzul de antibiotice – o provocare în domeniul sănătății publice din țara noastră
În ciuda eforturilor autorităților și a campaniilor de conștientizare, utilizarea incorectă sau excesivă a antibioticelor continuă să reprezinte un risc major, nu doar pentru sănătatea individuală, ci și pentru întreaga comunitate. În acest context, medicii îi atenționează pe oameni să nu folosească antibiotice fără prescripție, pentru că astfel sporește rezistența bacteriilor la acestea, scrie moldova1.md.
„Riscurile rezistenței la AB pot fi echivalate cu pierderi de vieți omenești și dacă spunem pe glob mor din cauza infecțiilor rezistente la AB, vorbim despre 700 de mii, dar dacă continuăm ritmul ăsta nerațional, riscăm ca în 2050 să creștem cifra la 10 milioane și asta se întâmplă pentru că ne-am obișnuit să considerăm că AB este o pastilă magică, care ne rezolvă toate întrebările”, a declarat asistentul universitar de la USMF, Valeria Cotelea.
Anume rezistența la antibiotice face ca infecțiile comune să devină din ce în ce mai greu de tratat. Și mai complicată devine situația când oamenii practică auto-medicația și tratează diverse simptome cu antibiotice fără a consulta un specialist, de multe ori bazându-se pe recomandările din cercul de prieteni sau pe informații de pe internet.
„Omul la orice infecție apelează la AB, dar infecția este și virală, majoritatea sunt virale, antibioticul este anume pentru bacterii. Aș vrea că oamenii să înțeleagă că luând un antibiotic în virus, face presiune pe bacteriile rezistente și luând AB nimicim toate bacteriile care sunt străjeri, sunt bune, de protecție”, a apus Valeria Cotelea.
Potrivit datelor statistice, antibioticele constituie peste 10 la sută din numărul total de medicamente administrate de moldoveni.