Svetlana Sainsus are grijă de fericirea multor copii din țara noastră. Acum imaginați-vă cum este aceasta acasă, unde-l are alături pe fiul său. Maxim- Cristian înseamnă pentru ea absolut TOT, nimic nu contează mai mult decât binele feciorului.
Fiul Svetlanei are o mulțime de calități la ai săi 9 ani.
“Deși are doar 9 anișori, este un copil foarte și foarte inteligent. Îi place actoria, are simțul umorului bine dezvoltat, în preajma lui zâmbesc mereu, reușește să se evidențieze în orice companie, chiar e în centrul atenției. E un băiat la extreme, pe cât de sensibil, pe atât de puternic, seamănă cu mama lui”, ne-a declarat Svetlana Sainsus.
Relația dintre Svetlana și Maxim-Cristian nu se rezumă doar la cea de mamă și fiu, deoarece ei mai sunt și foarte buni prieteni.
“El vede în mine o mamă, care poate să facă orice pentru dânsul, dar și o prietenă de încredere. Mereu îi povestesc totul, exact ca unui matur și uneori îmi dă sfaturi. La fel și el își împărtășește toate bucuriile și preocupările cu mine. Sunt fericită că am un băiat care gândește matur, fără pic de exagerare are o logică deosebit de ageră.”
Deși Svetlana e generoasă cu toată lumea, Maxim-Cristian e singurul care poate ocupa acest loc în inima ei.
“Fiul meu înseamnă Totul, efectiv este sensul vieții mele, a fost un copil pe care, recunosc, l-am dorit enorm și l-am așteptat foarte mulți ani. Nu pot să redau prin cuvinte ce fericire am simțit când a apărut în viața mea. Maxim s-a născut pe 24 decembrie seara, în ajun de Crăciun și tocmai din acest motiv consider că el este o minune, de aia i-am și pus al doilea nume – Cristian. Îmi doresc să fie sănatos, doar atât îi cer bunului Dumnezeu, pentru că în rest noi, părinții lui, vom avea grijă să-i oferim.”
Nu o să vă vină să credeți, dar Maxim o ajută foarte mult pe mămica sa la trebăluit prin bucătarie.
“Fiului meu îi place enorm să gătim împreună, se implică mult, nu am de ce să mă plâng la acest capitol, pentru că el e ajutorul mamei de nădejde, câteodată chiar am impresia că o să devină bucătar și unul foarte bun.”