Ce faci cu piciul în vacanță? Vara aceasta îl poți duce la 6 tabere captivante

Ne apropiem de mijlocul verii, luna iulie, perioada când vacanța este savurată din plin, când piscinile sunt cele mai solicitate, iar topoganele sunt asaltate de copii. Vară de vară parinții  au  un angajament, poate că cel mai important care l-au avut pe parcursul anului: Cu ce să ocupe piciul  pe parcursul vacanței?! Cum să selectăm activitățile copiilor, sa le descoperim abilitățile și să le susținem dorințele aflăm de la Centrul Educațional Ingenium, în cadrul taberelor organizate.  An de an taberele Ingenium oferă copiilor posibilitatea de a combina aspectul distractiv cu cel cognitiv, astfel încât copiii șă-și satisfacă nevoile de cunoaștere, dar și de distracție. Conceptul taberei diferă de la una la alta. Vara aceasta se pot accesa ca tematică și conținut  6 tabere captivante.

IMG_3874 IMG_4145(1)

Suntem deja în  Tabăra “Expediție marină”, a 3-a tabără din vara aceasta. Am urmărit bucuria copiilor pe parcursul acestor tabere și, suntem în așteptarea taberelor următoare:

  • Tabăra de artă “În căutarea marilor artiști” (17 iulie – 28 iulie);
  • Tabăra etno-folclorică “Descoperim Moldova” (31 iulie – 11 august);
  • Tabăra științifică “În jurul lumii timp de 10 zile” (14 august – 25 august).
IMG_2618 IMG_4296

Fiecare tabăra are ca scop lărgirea orizontului de cunoaștere, formarea de noi prieteni, deprinderea jocurilor de coeziune grup, identificarea posibilităților și manifestarea  fiecărui copil în parte. Exploarearea mediului înconjurător se face prin prisma excursiilor zilnice organizate în cadrul taberelor. Astfel, în primele trei tabere copii au avut parte de o experiență de neuitat în cadrul vizitelor organizate: Conacul lui Manuc Bei,  XStyle, Centrul American de Resurse, Parlamentul Republicii Moldova, Casa Radio etc.( ,,Fun summer camp), Extrim Park , Karting, Asociația de fotbal, Academia de Șah, Serviciul Chinologic, Unica, Bazin, Roler Drome(,,Sportul și cercetașii mediului ). Pline de entusiasm au fost și momentele petrecute în călătoria cu vaporul, vizita la Centrul Hidrometeorologic, Turnul de Apă, Serviciul Piscicol etc.  desfășurate în cadrul taberei ,, Expediție marină”. Pe lîngă vizitele organizate copiii au reușit să se relaxeze în aer liber, practicînd yoga în hamac, dansuri pe plajă, jucînd șah, scene de teatru și pictînd imagini care-i inspiră.

1(1) IMG_4372

Suntem deja la finele taberei “Expediție marină” și la întrebarea cum au decurs primele trei tabere putem concluziona prin prisma imaginilor atașate , zâmbetelor copiilor, îmbrățișărilor, activităților și excursiilor desfășurate.

IMG_3683 IMG_3720

Nu în ultimul rând dorim să menționăm și fericirea părinților prin mesajele de mulțumire adresate Centrului Educațional INGENIUM:

“Am ales pentru fetita mea Tabara ,, Sportul si Cercetasii mediului,, organizata de Ingenium Cursuri Copii! Nu va pot reda emotiile, energia si entuziasmul Adelinei, nu regret nici o secunda ca am ales sa meraga la tabara chiar daca este cea mai mica, cel mai interesant este ca o iau la ora 17:30 si de la aceasta ora piina la ora 21:30 vorbeste despre competitiile sportive, concursuri, despre yoga, despre fiecare copil si personalul calificat care ii ghideaza zilnic, despre gustarile care le savureaza cu placere!”
IMG_4165 IMG_4447

Urmează alte trei tabere pline de activități interesante, locuri nemaivăzute și  oameni frumoși la chip și suflet. Vă invităm alături de noi să profitați din plin de zilele de vară!

Am reușit să te convingem?
Atunci aplică ACUM la urmatoarea tabără completând formularul sau la nr. de telefon: 060790901.

Preț: 3333 lei.

Acum ai șansa să beneficiezi de oferta BLACK FRIDAY: 25% REDUCERE pentru a 4-a Tabără din această vară “În căutarea marilor artiști” (17 iulie – 28 iulie).
Tot de ce este nevoie e să reușești în timp să rezervezi locul la cea mai artistică tabără din această vară. Oferta este valabilă din data de 13 până în 14 iulie.

Vei trăi o vară plină de distracție, vei rămâne cu experiențe impresionante în timp ce vei învăța, vei crea, vei improviza și vei călători în locuri ce merită văzute.

* Taberele se vor desfășura în zona de centru al orașului Chișinău, în incinta Hotelului EUROPA, str. Vasile Lupu 16.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Laura Cosoi, anunț sexul celui de-al patrulea copil. Mama a trei fetițe și-a visat bebelușul

Însărcinată pentru a patra oară, actrița româncă Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara.

Laura Cosoi va deveni mamă din nou, în vara anului 2024, când va aduce pe lume al patrulea copil. Vedeta a făcut primele declarații despre numele copilului. Laura Cosoi mărturisește că a știut că familia ei se va mări încă din ziua în care a născut-o pe Lara, cea de-a treia fiică.

Actrița dezvăluie că și-a visat al patrulea copil. „L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a povestit Laura Cosoi, pe o rețea de socializare, potrivit unica.ro.

Dacă în cazul sarcinilor anterioare a fost extrem de deschisă, în prezent, vedeta a mărturisit că ea și Cosmin Curticăpean nu își doresc să facă public sexul copilului. Cel puțin deocamdată.

Cum se descurcă Laura Cosoi cu trei copii

Cei doi nu au apelat la ajutorul unei bone pentru îngrijirea copiilor, iar fetițele au fost incluse în colectivitate destul de rapid. Actrița și soțul ei și-au înscris fiicele la o creșă din apropierea casei și atât Laura Cosoi, cât și Cosmin au încercat să își organizeze programul în așa fel încât să fie cât mai prezenți în viața micuțelor.

Laura Cosoi are 42 de ani, este actriță și a devenit cunoscută în 2002, după succesul avut cu serialul La Bloc, difuzat la Pro TV.

Este căsătorită în 2005 cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care are trei fiice: Rita (6 ani), Vera (3 ani și jumătate) și Lara (2 ani).

Însărcinată pentru a patra oară, Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara. Citeşte întreaga ştire: Laura Cosoi, anunț despre numele celui de-al patrulea copil: „L-am visat. Mi l-a spus”. Actrița și soțul ei mai au trei fiice

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

Furtuna și ploaia au făcut ravagii în nordul țării
Articolul anterior
Trucuri de frumuseţe oferite de cosmeticienii celebrităţilor de la Hollywood
Articolul următor