Un şomer a amenajat o sală de lectură în scara unui bloc în speranţa că îi va convinge pe tineri să citească

O sală de lectură a fost amenajată într-o scară de bloc din Drobeta Turnu Severin, un locatar al blocului, care şi-a pierdut locul de muncă fiind cel care a luat iniţiativa, în speranţa că îi va convinge şi pe tineri să citească, scrie MEDIAFAX.

separator

1

Marius Drăghici, unul dintre locatarii blocului, este cel care a avut iniţiativa. Pasionat de citit, bărbatul s-a gândit că îşi poate convinge şi vecinii, în special pe cei mai tineri, să se îndrepte spre lectură. Acesta a pus un raft pe care sunt aşezate mai multe cărţi, două fotolii, dar şi o măsuţă, astfel, a transformat spaţiul în sală de lectură.


„Ideea a plecat de la acest cuier, n-am mai avut nevoie de el şi l-am adus jos. Punându-l aici, m-am gândit că ar fi necesar să pun ceva pe el. Am foarte multe cărţi, sunt pasionat de lectură şi am zis totuşi să pun o carte. Sunt foarte mulţi tineri pe scară şi m-am gândit că poate nu au posibilitatea să-şi cumpere o carte şi am zis să pun aici, citesc şi să o aducă înapoi. Foarte mult tineret în ziua de azi nu se mai ocupă cu cititul, folosesc facebook, telefoane, calculatoare”, a afirmat Marius Drăghici.

2

Facturi mai mari la gaz din decembrie: Noul tarif a intrat în vigoare

Începând cu 1 decembrie, consumatorii vor plăti cu 3,62 lei mai mult pentru fiecare metru cub de gaz, noul tarif fiind de 16,74 lei, comparativ cu 13 lei și 12 bani anterior, scrie safenews.md.

Se întâmplă după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat majorarea tarifului în cadrul unei ședințe care a durat o oră, justificându-se prin creșterea prețurilor pe bursele europene.

Directorul ANRE, Alexei Taran, a menționat că decizia a fost influențată de majorările internaționale ale prețurilor, afectând astfel costurile de achiziție ale gazelor de către furnizorii de serviciu public, în special SA Moldovagaz.

Deși tariful aprobat este mai mic decât cel solicitat de Moldovagaz, de 17,47 lei, ANRE a avertizat că există posibile noi scumpiri în viitor, cu perspective de menținere a prețurilor ridicate pentru primul trimestru din 2025.

Tragedie pe un drum montan din Franța! Trei morţi şi 14 răniţi, după ce un autocar plin cu pasageri s-a izbit de o stâncă

Tragedie pe un drum montan din sudul Franţei! Mai mulţi morţi şi zeci de răniţi după ce un autocar s-a izbit de o stâncă, scrie observatornews.ro

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 30 au fost rănite după ce autocarul în care se aflau s-au izbit de o stâncă şi s-a răsturnat. 14 persoane sunt în stare critică la spital!

Alegeri parlamentare în România: Peste 99% din voturi au fost numărate

Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024 sunt publicate pe site-ul prezenta.roaep.ro. Prezența la vot totală, incluzând diaspora, la ora 21.00, când s-au închis urnele din țară, a fost de 52,33%. După numărarea aproape în întregime a voturilor din țară, șapte partide au trecut pragul electoral, PSD și AUR sitându-se pe primele două poziții, scrie digi24.ro.

Numărătoarea voturilor, în timp real. Date furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă și STS

Rezultate parțiale oficiale, ora 08:30

Au fost centralizate voturile din 99,48% din secțiile de votare din țară. Rezultatele parțiale: Senat PSD – 22,58% AUR – 18,17% PNL – 14,39% USR – 12,13% SOSRO – 7,63% UDMR – 6,46% POT – 6,28% Camera Deputaților PSD – 22,22% AUR – 17,87% PNL – 13,38% USR – 12,25% SOSRO – 7,23% UDMR – 6,41% POT – 6,34%

Șase frățiori și-au lăsat părul să crească! Motivul este unul surprinzător
Articolul anterior
Astăzi începe sesiunea repetată la BAC. Emoții mari pentru absolvenţi
Articolul următor