Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, zilelea acestea, în apropiere de piața centrală din Capitală, a fost depistat un șofer în timp ce transporta carne de porc cu termen expirat. Inculpatul este din Colonița și are 30 de ani.
Ofițerii de patrulare au depistat 12 carcase de porcină care erau însoțite de acte eliberate la 14 iulie 2017, fiind nevalabile pentru ziua transportării. Mai mult decât atât, marfa era transportată în lipsa unui certificat sanitar pe automobil, iar peste carne era pusă o anvelopă de rezervă. Toată cantitatea de carne urma să fie comercializată ilegal la piețele din capitală.
Conform legislației în vigoare, dacă va fi găsit vinovat de transportarea mărfurilor fără dovada originii şi a provenienței lor, șoferul riscă o amendă de la 3 000 la 4 500 de lei.
Tragedie pe un drum montan din Franța! Trei morţi şi 14 răniţi, după ce un autocar plin cu pasageri s-a izbit de o stâncă
Tragedie pe un drum montan din sudul Franţei! Mai mulţi morţi şi zeci de răniţi după ce un autocar s-a izbit de o stâncă, scrie observatornews.ro.
Cel puţin trei persoane au murit şi alte 30 au fost rănite după ce autocarul în care se aflau s-au izbit de o stâncă şi s-a răsturnat. 14 persoane sunt în stare critică la spital!
Alegeri parlamentare în România: Peste 99% din voturi au fost numărate
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024 sunt publicate pe site-ul prezenta.roaep.ro. Prezența la vot totală, incluzând diaspora, la ora 21.00, când s-au închis urnele din țară, a fost de 52,33%. După numărarea aproape în întregime a voturilor din țară, șapte partide au trecut pragul electoral, PSD și AUR sitându-se pe primele două poziții, scrie digi24.ro.
Numărătoarea voturilor, în timp real. Date furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă și STS
Rezultate parțiale oficiale, ora 08:30
Au fost centralizate voturile din 99,48% din secțiile de votare din țară. Rezultatele parțiale: Senat PSD – 22,58% AUR – 18,17% PNL – 14,39% USR – 12,13% SOSRO – 7,63% UDMR – 6,46% POT – 6,28% Camera Deputaților PSD – 22,22% AUR – 17,87% PNL – 13,38% USR – 12,25% SOSRO – 7,23% UDMR – 6,41% POT – 6,34%
28 de cazuri de femicid în 2024. Ce face Moldova ca să prevină și combată fenomenul
45 de femei au fost ucise pe parcursul anilor 2021 și 2022, iar în 2024 am înregistrat deja 28 de cazuri de femicid provocate de violență în familie, ceea ce constituite o creștere cu 7 cazuri față de 2023. Cu toate acestea, conform Inspectoratului Național de Securitate Publică, au fost înregistrate 35 de omoruri ale femeilor pe parcursul anului, însă nu toate pot fi calificate drept femicid. Aceste statistici au deschis cel de-al treilea panel a Conferinței pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor, ediția IV, organizată de Coaliția Națională „Viața fără Violență” pe 19 noiembrie, scrie moldova.org.md.
Intitulată „Femicidul nu începe și nu se termină cu omorul unei femei”, la discuție au participat reprezentanta Ministerului Afacerilor Interne, Inna Chiriliuc, secretarul de stat din cadrul Ministerului de Justiție, Stanislav Copețchi, avocata Elena Cojocaru din cadrul Centrului de Drept al Femeilor și consiliera în cadrul Ministerului Egalității din Spania, Laura Cubero.
Începând cu 2008, în Spania funcționează Ministerul Egalității, responsabil de elaborarea politicilor menite să reducă inegalitățile de gen și să combată violența domestică și femicidul. În cadrul ministerului activează structuri care analizează datele din mai multe resurse disponibile pentru femeile din Spania și de a combate violența de gen.
Dacă din 2003, datele colectate vizau doar cazurile de violență exercitată de partenerii intimi asupra femeilor, atunci începând cu 2013 statul spaniol a inclus și copiii uciși sau rămași orfani ca urmare a femicidului. Ulterior, conform Convenției de la Istanbul, sfera de monitorizare a fost lărgită pentru a cuprinde toate formele de violență împotriva femeilor. „Aceste cercetări sunt făcute atât la nivel local cât și la nivel european. Din 2003 sunt raportate toate cazurile de femicid, asta ne ajută să vedem imaginea de ansamblu.”
Statistica femicidului este publică pe site-ul ministerului și poate fi verificată oricând de publicul larg. De exemplu, în 2024, în Spania, au fost înregistrate 40 de victime.
Republica Moldova la capitolul prevenirii
Potrivit Innei Chiriliuc, ofițeră principală în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Republica Moldova dispune de mai multe instrumente pentru a preveni și combate femicidul:
ordinul de restricție de urgență,
ordonanța de protecție,
Centrul de Justiție Familială din Chișinău,
luarea la evidență a agresorului.
Potrivit ofițerei, cele mai grave probleme din domeniu sunt cazurile care combină formele de violență și lipsa unui sistem viabil care să reeduce foștii condamnați.
Inna Chiriliuc a povestit despre chestionarul de evaluare a riscurilor de letalitate, care poate ajuta la prevenirea cazurilor de femicid. „Uneori, fiind într-o situație de stres, victima nu-și dă seama de acei factori de risc, însă oamenii legii dotați cu acest chestionar, pot interveni și înlătura agresorul de la locul unde trăiește victima”, punctează Ina Chiriliuc.
Registrul agresorilor este în proces de elaborare și va fi menit să ia la evidență persoanele ce comit acte de violență. „Aceștia vor fi înregistrați timp de un an într-un registru din momentul în care este emis ordinul de restricție de urgență sau ordonanța de protecție. Astfel, în cazul în care persoana își schimbă domiciliul, oamenii legii vor ști cu cine au de afacere”, explică Chiriliuc.
Lipsurile sistemului
Avocata Elena Cojocaru din cadrul Centrului de Drept a Femeilor accentuează importanța specializării în domeniul violenței în bază de gen. „Dacă în fiecare sector de poliție va fi măcar o persoană specializată pe cazurile de violență împotriva femeilor și violență în familie, toți angajații poliției vor alerga la el cu întrebări pe aceste cazuri.”
Avocata a accentuat și importanța specialiștilor în sănătate mentală. „În cazurile de violență în familie și cazurile de femicid este foarte important lucrul psihologilor cu victimele în reabilitarea psihologică”, spune Cojocaru, adăugând că uneori cazurile complexe de femicid sunt lăsate cu vederea.
„Lege mai puțin folosită”
Potrivit secretarului de stat Stanislav Copețchi, legea 137 din 2016, care reglementează reabilitarea și compensarea victimelor infracțiunilor, inclusiv acordarea de compensații, este rar aplicată. „Această lege este insuficient utilizată de practicieni și ar trebui revizuită, atât în ceea ce privește procesul de depunere a cererilor, cât și condițiile care trebuie îndeplinite.” Totuși, revizuirea acestei legi este una din prioritățile Ministerului Justiției.
Termenul de femicid ar putea fi inclus și în Codul Penal, și în Codul Contravențional. „Suntem în proces de modificare a Codului Contravențional și încercăm să adăugăm prevederi legate de violența în familie. Acest proiect ar putea completa inițiativa legislativă pe care o avem deja în lucru”, a declarat oficialul. Totuși, specialistul subliniază că, deși există deja circumstanța agravantă bazată pe motive de prejudecată, va fi necesară o analiză detaliată pentru fiecare caz în parte.