Orice părinte încearcă să-i ofere copilului său totul, doar ca să-i fie bine. Uneori din dorința de-a le crea toate condițiile necesare, ca aceștia să nu simtă nicio lipsă, tindem să greșim. Pentru că ei nu au nevoie numai de bani, dar de dragoste și timp petrecut împreună. Jurnalista Ruxandra Mateescu a avut curajul de-a spune ce lucruri a primit în copilăria sa și care ulterior s-au dovedit a fi inutile.
1. Nu am avut nevoie de o casă fără fir de praf, cu ferestre “ca lacrima” şi în care fiecare lucru este pus perfect la locul său. Am avut nevoie de o casă în care uşa să fi fost mereu deschisă pentru prietenii mei, chiar dacă era dezordine sau nu se mai făcuse curăţenie generală. Deşi mama se temea că „cealaltă mamă” va afla că la noi nu este „muzeu” şi că va fi bârfită, adevărul e că pe noi, copiii, nu ne interesa nici cât negru sub unghie treaba asta. Mi-ar fi prins atât de bine să am voie să invit copii acasă, aş fi ştiu poate mai bine la maturitate să îmi aleg prietenii.
2. Nu am avut niciodată nevoie de mesele tradiţionale de sărbători, ştiţi voi, cele cu toate, dar absolut toate felurile de mâncare posibile, gătite de mama serile şi nopţile de după serviciu. Aş fi avut în schimb nevoie de părinţi care să nu fie atât de obosiţi în ziua de Paşte sau Crăciun încât să zacă la televizor, letargici şi sfârşiţi. Aş fi vrut să mâncăm pâine cu unt, (fie, şi cozonac) dar să ieșim în afara oraşului sau măcar în parc.
3. Nu am avut niciodată nevoie de ore peste ore de meditaţii. Nu cred nici că zecile ore de pictură, muzică, lectură organizată, matematica distractivă, modelaj, teatru etc cu care tindem să ocupăm fiecare secundă liberă a copiilor noştri le vor pava drum de aur în viitor, aşa cum ne place să ne îmbătăm cu apă rece. Adevărul este că tot ceea ce ne defineşte ca om acum, la maturitate, nu are nicio legătură cu învăţarea impusă şi instituţionalizată, ci cu doza de curiozitate şi cu motivaţia personală.
4. Nu am avut nevoie de jucăriile pe care părinţii mei nu le-au avut în copilărie. Nici de păpuşa Pamela, atât de mare încât o târam prin casă de păr, nici de maşinuţele de curse pe care mi le cumpăra tata. Mie îmi plăcea să citesc. A, şi îmi doream foarte tare un cărucior pentru păpuşi, „landou”. Nu am avut…
5. Nu am avut nevoie ca acasă să îmi fie „predate” lecţii, ca la ora de educaţie civică (sau de dirigenţie/educaţie sexuală). Am avut nevoie de părinţi-oameni, nu de părinţi-profesori; aş fi vrut să aud cum au trecut ei prin diverse experienţe, ce au simţit, cum s-au descurcat, ce simt peste ani despre o anumită situaţie.
6. Nu am avut nevoie să aflu de sute de ori că părinţii mei se sacrifică pentru mine. Asta m-a făcut să trăiesc mereu cu un sentiment de vină şi să încerc tot timpul să mă sacrific şi eu, cumva, pentru ei. Oricum, am aflat şi singură, meseria asta de părinte înseamnă şi sacrificiu.
7. Copiii nu au nevoie de cel mai tare animator de petreceri de ziua lor, de cel mai nou şi scump loc de joacă sau de cel mai natural tort din lume. De ziua lor, ei au nevoie numai de prieteni, de alţi copii care să le spună că sunt importanţi în comunitatea din care fac parte; au nevoie de rudele lor, să ştie că aparţin unei familii. Au nevoie să îţi aminteşti de o jucărie pe care au văzut-o cu trei luni în urmă într-un magazin şi de care nu ai avut bani atunci.
8. L-am întrebat şi pe băiatul nostru dacă primeşte din partea ceva de care nu are nevoie. Mi-a răspuns: „nu am nevoie de aşternuturi noi (curate)! Pot dormi şi în cârpe. Dar îmi place atât de mult să dormi cu mine uneori! Sau măcar să îmi mai citeşti poveşti, chiar dacă sunt mare…”
(Ruxandra Mateescu)
Si atunci… de ce AU copiii nevoie?
