Exemplu pentru toate femeile! Coco Chanel, despre eleganță

Crescută într-un mediu dur, de o familie modestă, la doar 12 ani îşi pierde mama, iar tatăl său, Albert Chanel, o abandonează la un orfelinat din Aubazine. Cu toate acestea, Coco a reușit să exceleze intelectual, enorm. Simplitatea era cartea ei de vizită, deoarece din nimic a creat un imperiu, însă modestia ce o caracteriza nu a dispărut atunci când a cunoscut faima şi bogăţia. Spre sfârşitul vieţii, toate posesiunile ei încăpeau într-un cufăr. Averea sa era totuşi imensă, dar repeta cu plăcere că nu-i pasă de celebritate, că nu are nevoie de ea şi nici de bani. Fără pic de exagerare, Coco Chanel este cel mai elocvent exemplu de clasă și rafinament.

separator
The-most-famous-women-in-the-world5


De aceea, nu ezita să citești și să asimilezi aforismele de Coco Chanel, pentru că sunt niște sfaturi, de care ar trebui să țină cont orice femeie.

Nu-mi pasă ce gândeşti despre mine. Eu nu mă gândesc deloc la tine.

Iubesc luxul. Şi luxul nu constă în bogăţie şi în împodobiri, ci în absenţa vulgarităţii. Vulgaritatea este cel mai urât cuvânt din limba noastră. Eu rămân în lupta împotriva ei.

Cea mai frumoasă culoare din lume este culoarea care arată bine pe tine.

O femeie fără parfum nu are viitor.

O femeie are vârsta pe care o merită.

O femeie cu pantofi de calitate nu este niciodată urâtă.

Nu există pe lumea asta femei urâte ci doar femei leneşe.

O femeie care îşi taie părul, este pe cale să-şi schimbe viaţa.

O femeie poate fi mai mult decât îmbrăcată, dar nu mai mult decât elegantă.

Frumuseţea ar trebui să pornească din inimă şi din suflet, altfel cosmeticele sunt inutile.

Frumuseţea începe atunci când te decizi să fii tu însuţi.

Simplitatea este esenţa oricărei eleganţe adevărate.

Înainte de a ieşi din casă, uită-te în oglindă şi înlătură un accesoriu.

Moda nu este ceva ce există numai în rochii. Moda este în cer, pe stradă, moda are de a face cu ideile, modul în care trăim, ceea ce se întâmplă.

Nu ştiu de ce femeile îşi doresc orice lucru pe care bărbaţii îl au, când unul din lucrurile pe care femeile le au, sunt bărbaţii.

Accesoriile sunt ştiinta; frumuseţea este o armă; modestia este eleganţa.

coco-chanel

Nu-ţi pierde timpul bătând într-un perete, în speranţa că se va transforma în uşă.

Eleganţa este atunci când interiorul este la fel de frumos ca exteriorul.

Eleganţa este refuzul.

Educaţia unei femei ţine de două lecţii: nu ieşi din casă fără ciorapi, nu ieşi fără o pălărie.

Eleganţa nu este apanajul celor care abia au scăpat de adolescenţă, ci a celor care deja au intrat în posesiunea viitorului lor.

O femeie poate fi prea îmbrăcată dar niciodată prea elegantă.

O fată trebuie să aibă două lucruri: clasă şi să ştie să fie fabuloasă.

La femeia prost îmbrăcată îţi aminteşti haina. La femeia bine îmbrăcată îţi aminteşti persoana.

Îmbracă-te neglijent, iar ei îşi vor aminti rochia! Îmbracă-te impecabil şi îşi vor aminti femeia.

Moda dispare, doar stilul rămâne acelaşi.

Mă descotorosesc de orice pot, de orice lucru inutil, până când ating simplitatea…

Pentru fi de neînlocuit, trebuie să fii întotdeauna diferită.

Din moment ce toate sunt în capul tău, ar fi bine sa nu le pierzi.

Nu vă mai îngrijoraţi pentru picioarele voastre, frumoase sau urâte! Nu ele vă poartă, ci dumneavoastră le purtaţi pe ele.

Există oameni care au bani şi oameni care sunt bogaţi.

Bărbaţii îşi vor aminti întodeauna de o femeie care le-a provocat îngrijorare şi nelinişte.

Nimeni nu este tânăr după patruzeci de ani, dar poţi fi irezistibil la orice vârstă.

Poţi arăta superb la 30 de ani, şarmantă la 40 de ani, şi irezistibilă pentru tot restul vieţii.

Natura îţi dă faţa pe care o ai la 20 de ani; depinde numai de tine, faţa pe care o ai la 50 de ani.

 

Sursa

Psiholog, despre cuplurile care divorțează, deși sunt compatibile: „Pe scurt, divorțează din cauza celorlalți”

Un subiect abordat des în societatea noastră este divorțul, adesea dureros și cu suflete nevinovate la mijloc, copii acolo unde este cazul. Dar câte dintre aceste despărțiri se produc pentru că dragostea chiar dispare? Nu te-ai gândit vreodată că doi oameni care se despart pot să se iubească în continuare? Sau că atracția și compatibilitatea dintre ei nu dispare, chiar dacă au decis să o ia pe drumuri separate?

Doctorul Cristian Andrei este unul dintre cei mai apreciați psihoterapeuți din România. Invitat în emisiunea „La Măruță”, specialistul a vorbit despre posibilitatea existenței unor sentimente ce rămân în urmă, în ciuda producerii unui divorț.

Ei bine, doctorul Cristian Andrei a avut ocazia să analizeze astfel de cazuri și să își dea seama care sunt factorii ce îi îndepărtează pe soții ce ajung să devină, în cele din urmă, foști soți. Iată explicația expertului:

„Pe scurt, divorțează din cauza celorlalți. În timp ce oamenii se iubesc, sunt în dragoste, cei din jur nu sunt în dragostea aceasta. De obicei, lumea nu prea e de acord cu dragostea ta. E o intimitate, nu simt ceilalți ce simți tu față de persoana cealaltă. Ei bine, acești detractori – exemplul clasic este soacra, sunt cei care spun „nu, nu cu ea/nu cu el, nu așa, nu acum, stai să vedem” – aceștia așteaptă acest moment, când există dificultatea între cei doi. Și ei funcționează ca niște catalizatori în despărțirea celor doi și le spun „Vezi? Vezi că o să îți ia asta, să nu te lași mai fraier decât celălalt”.”

Potrivit spuselor doctorului Cristian Andrei, sentimentele rămân, doar că ele ajung să ia altă formă. Practic, dragostea se transformă în ură și o relație ce a fost cândva frumoasă devine un război greu de gestionat sau de oprit.

„Și se ajunge bineînțeles la aceeași pasiune, pentru că dragostea nu se termină pe 26 mai sau pe 30 iunie când se pronunță divorțul. Ea continuă, dar din cauză că lumea din jur începe să demonteze această dragoste, ea se transformă tot într-o pasiune și anume, ura, conflictul. Este același sentiment, practic, aceeași intensitate, numai că este interpretată nociv. Și îi vezi pe ăștia doi cum își dau întâlnire la tribunal, la notar, ei s-ar duce cu floricele, s-ar mai pupa un pic, dar stai că suntem în divorț. Și judecătorii cu experiență știu, cei de la civil, da? Știu că nu se prezintă la termen sau vrea neapărat să-l aducă pe celălalt pentru nu știu ce partaje prelungite. Doar, doar s-or mai vedea ăștia doi că se iubesc.

Știi cum era la școală, dacă mai ții minte, băiatul X și cu fata Y se urau între ei, dar lumea din jur știa că ei se iubesc. Și așa este și la cazurile de divorț. Ei în continuare mai au ceva, cel puțin unul dintre ei mai tânjește după celălalt, dar lumea din jur nu și nu. Trebuie scandal, trebuie împărțeală, trebuie ură, trebuie răzbunare, defăimare și așa mai departe. Și sunt și niște copii pe undeva pe acolo, care nu înțeleg nimic. Cum s-a întors frumusețea pe fața cealaltă între părinții noștri? Că asta este problema, de fapt.”

Pentru că este medic neuropsihiatru pentru copii și adolescenți, a văzut multe cazuri în care copiii au fost cei mai afectați de aceste rupturi dureroase.

Fetiță blondă care a rupt un desen în care se află părinții ei care s-au despărțit

„Nu este ok să faci confuzia între problema de cuplu, cu sexualitatea, cu toate lucrurile alea, dacă nu-s pentru copii și să bagi copiii ca argument în așa ceva. Majoritatea bagă copiii la divorț ca parte de negociere, ca răzbunare: „Lasă că îți arăt eu ție, îți iau copiii”. Așa ceva trebuie să înceteze în această țară, de dragul copiilor. (…) Există divorț/despărțire în cuplu, dar nu trebuie să existe și față de copii. Nu trebuie să existe aceleași argumente și față de ei.”, a mai explicat psihologul în cadrul emisiunii, potrivit divahair.ro.

Specialistul a oferit mai multe exemple de posibile motive pentru care partenerii se pot îndepărta, deși se iubesc în continuare. Iată ce a zis:

„Geloziile de genul gelozia soacrei, fratelui sau a surorii, gelozia prietenilor, gelozia prietenilor de băieți – „Ce, mă, te însori? Păi și cu noi ai terminat-o? Ești sub papucul nevestei?” Și fără să își dea seama, acești bărbați, acești băieți subminează cuplul acestui om – „Hai, vino și duminica asta, hai că nu stai mult!” și îi dau lui senzația că trebuie să fie un bărbat adevărat, nu să facă ce zice nevasta.”

Ce înseamnă asta? Că există șanse mari ca unele căsnicii ajunse în pragul divorțilui să fie reparate dacă soții lasă orgoliul în spate și nu mai apleacă urechea la vorbele celor care fac tot posibilul pentru a-i îndepărta.

„Dacă între soții care spun că vor să divorțeze mai există și ură, înseamnă că, de fapt, mai există pasiune și că dacă ar fi sinceri unul cu altul, ar putea să se împace. Și trebuie să știți că ura dintre voi doi este, de fapt, a celor din jur. Pentru că sunt sentimente, dar sunt interpretate altfel din cauza celor din jur.”, a concluzionat doctorul Cristian Andrei.

Ce femei nu au voie să meargă la Înviere!

Sfânta noastră Tradiţie, păstrată neschimbată de două mii de ani, spune că femeia este specială în perioada lunii când sângerează din organul născător de prunci. Clericii sfătuiesc femeile să se roage acasă și să nu intre în Biserică până în ziua a opta.

separator

femei_biserica_02_ee9401fa26-1024x768

Nici in curte nu poţi asculta Liturghia lipită de zidul Bisericii, pentru ca curtea oricărei Biserici este sfinţită de episcopul locului, conform cuviosului Ilarie, potrivit antenastars.ro.
De asemenea, în această perioadă femeia nu are voie: să se împărtăşească, să ia anafură, să bea apă sfinţită, să se împreuneze cu bărbatul. Iată cuvintele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele la scriptură, în Levitic 15, versetele 19-28.
„Mulţi vor zice că asta e legea veche, dar Măicuţa Domnului a respectat-o, deşi era pururea curată fecioară! De aceea, tu ca femeie trebuie să urmezi acest exemplu, să nu vii la Biserică şi să nu te atingi de cele sfinte atunci când borhotul pântecelui se revarsă. Nerespectarea acestei rânduieli este mare păcat, pentru care vei da seamă”, scrie cuviosul Ilarie pe blogul personal.

sursa: antenastars.ro



„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.

Teofil Lung, chirurgul oncolog care a salvat peste 7.000 de vieți: de ce chimioterapia afectează întreg organismul, fără a trata cancerul!
Articolul anterior
Produsele care îți protejează pielea atunci când mergi la plajă și te ajută să obții un bronz perfect și rezistent!
Articolul următor