Adesea, s-au creat discuții contradictorii sau speculații pe marginea subiectelor ce descriu relația de cuplu a unui bărbat potent financiar și a soției lui, care de obicei este mult mai tânără decât acesta. Bineînțeles că acestea pot fi de multe ori niște banale presupuneri, pentru că nu poți ști cu exactitate ce se întâmplă în inima unui om. De aceea, vă îndemnăm să vedeți cum arată soțiile celor mai avuți bărbați din lume.
David şi Julia Koch
David Koch este capul unei corporații cu experiență în comerț, de investiții, de prelucrare a petrolului, producție de produse chimice, fibre artificiale și materiale plastice. Averea lui începând cu noiembrie 2016 este estimată la 40 de miliarde de dolari. El s-a căsătorit cu soția sa în urmă cu 20 de ani și au trei copii. Julia apare rareori în public și dedică cea mai mare parte a timpului la familii fondului de caritate Koch.
Stefan şi Carolyn Persson
Stefan Persson, președintele consiliului de administrație de la H&M, a acumulat o avere de aproape 20 de miliarde de dolari. Soția sa, Carolyn, nu este o figură tipică pentru înalta societate. Stefan însuși încearcă să fie şi el cât mai discret. Este cunoscut faptul că cei doi au trei copii, iar ei duc o viață obișnuită, fără excese.
Amancio Ortega şi Flora Pérez Marcote
Averea omului care deține Inditex, cea mai mare multinațională de modă care deține Zara, Massimo Dutti, Pull & Bear, Stradivarius, Bershka, Oysho, Uterque și Lefties, a fost evaluată la mai mult de 70 de miliarde $ în noiembrie 2016. Flora a fost secretarea lui pentru o lungă perioadă de timp, iar în 2001 s-au căsătorit.
Mark Zuckerberg şi Priscilla Chan
Averea lui Mark Zuckerberg a fost evaluată la 50 de miliarde de dolari în 2016. El a întâlnit-o pe soţia lui când încă era student la Harvard. Priscilla l-a sprijinit întotdeuna şi a crezut în succesul lui. În 2012 s-au căsătorit, iar în 2015 au devenit părinţii unei fetiţe.
Warren Buffett şi Astrid Menks
Warren Buffett este unul dintre cei mai faimoși investitori din lume. Averea sa a fost evaluată la mai mult de 70 de miliarde de dolari în noiembrie 2016. El s-a întâlnit cu Astrid în anii 1970, când ea lucra ca ospătar. Diferența de vârstă dintre ei este de 16 de ani, dovedind că iubirea învinge totul.
Bernard Arnault şi Hélène Mercier
Proprietarul Dior, Givenchy, Șelin, Lacroix, Kenzo, Guerlain, Sephora, Hennessy, Moёt & Chandon, Dom Perignon, Pommery, Veuve Clicquot și casa de modă Krug a acumulat o avere de 30 de miliarde de dolari până în noiembrie 2016. El a găsit o legătură cu soția sa prin muzică. Bernard iubește compozițiile clasice, iar Hélène este un pianist profesionist. Cuplul s-a căsătorit în 1991 și sunt părinții a cinci copii, doi din prima căsătorie a lui Bernard și trei cu Hélène.
Richard şi Joan Branson
Averea fondatorului Virgin Group a fost evaluată în jurul valorii de 5 miliarde de dolari în noiembrie 2016. Richard şi-a întâlnit soția într-un magazin de antichități. În ciuda faptului că era căsătorită, el a curtat-O timp de un an. În cele din urmă, ea şi-a părăsit soțul pentru fanul ei cel mai înfocat. Ei au acum doi copii.
Michael şi Susan Dell
Averea actuală a lui Michael este mai mare de 20 de miliarde de dolari. El şi-a întâlnit soţia la o întâlnire pe nevăzute. Susan a fost un atlet profesionist care a luat parte la un campionat internațional de triatlon. Ei au acum patru copii.
Michael Bloomberg şi Diana Taylor
Michael Bloomberg este un politician, antreprenor și fostul primar al New York-ului. El are o avere de peste 40 de miliarde de dolari. El a divorţat de prima sa soție și a fost într-un parteneriat civil cu Diana din anul 2000. Cuplul a declarat în mai multe rânduri că nu văd rostul de a se căsători oficial.
Jeff şi MacKenzie Bezos
Jeff Bezos este fondatorul Amazon. Averea sa a fost evaluată la mai mult de 60 de miliarde de dolari în noiembrie 2016. El şi-a întâlnit soţia în 1992. MacKenzie a dezvăluit mai târziu, într-un interviu pentru Vogue: „Birourile noastre au fost chiar unul lângă altul, și multe zile la rând am putut auzi râsul ei minunat. Cum aș putea să nu mă îndrăgostesc?“. Un an mai târziu s-au căsătorit, iar acum ei au patru copii.
Bill şi Melinda Gates
Averea lui Bill Gates a fost evaluată la mai mult de 80 de miliarde de dolari în 2016. Bill s-a întâlnit cu viitoarea soţiaie la sfârșitul anilor 1980, la o conferință organizată de Microsoft, ea fiind un angajat al companiei. Ei s-au căsătorit în 1994 și au crescut trei copii împreună. Ei au fondat, de asemenea, cel mai mare fond de caritate din lume.
Larry Page şi Lucinda Southworth
Larry Page este unul dintre fondatorii Google. Averea sa a fost evaluată în noiembrie 2016 la mai mult de 30 miliarde de dolari. Se cunosc puține lucruri despre soţia sa, care este cu șapte ani mai tânără decât el. Este de înțeles că, ea încearcă să evite prea multă atenție publică. Este cunoscut faptul că s-au căsătorit la doar câteva luni de la începerea relaţiei.