Ce conține de fapt ciocolata din comerț. Semnal de alarmă, după o analiză efectuată pe 60 de sortimente

Urme de lapte, aromă de lapte, substanțe chimice, grăsimi vegetale hidrogenate, multă făină de grâu și de soia și zahăr din belșug, asta au găsit membrii Asociației Pro Consumatori (APC), după ce au studiat nu mai puțin de 61 de sortimente de ciocolată cu lapte și diferite adaosuri din comerț. Din păcate, unul dintre cele mai sănătoase alimente de pe planetă, ciocolata neagră fabricată din boabele de cacao, este transformată de către comercianți într-un produs nociv pentru sănătate, care predispune către obezitate și alte boli grave, din cauza conținutului sporit de E-uri, grăsimi trans, etc.

separator

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în prima decadă a lunii septembrie anul curent, 61 de sortimente de ciocolată cu lapte și diferite adaosuri, fabricate/distribuite de către următorii producători: Carrefour, Lidl, Auchan și Kaufland, Rewe România, Kandia Dulce, Meybona, The Belgian Chocolate Group și alții.

Ingredientele regăsite în compoziția sortimentelor de ciocolată analizate sunt următoarele: zahăr, dextroză, sirop de glucoză-fructoză, sirop de porumb, cacao degresată pudră, grăsime vegetală (palmier, shea, soia, rapiță) parțial hidrogenate în diferite proporții, grăsimi din unt, dulce de leche, ulei de semințe de palmier, ulei de floarea soarelui, ulei de nuci de cocos, ulei de semințe de bumbac, lapte solid, lapte condensat, lapte praf integral, lapte praf degresat, grăsime din lapte, smântână integrală, zer praf, pudră de frișcă, unt de cacao, unt concentrat, unt deshidratat, fibre de cacao, făină de soia, pudră de cacao cu conținut redus de grăsime, masă de cacao, extract de malț din orz, whisky, extract de vanilie de Bourbon, aromă naturală de vanilie, extract de vanilie,  aromă, aromă de lapte, lactoză, pastă de alune de pădure, cereale expandate, fulgi de porumb, orez expandat, caramel, caramel cu unt sărat, sirop de glucoză, substanță grasă anhidră din lapte, migdale, cafea, făină de grâu, aromă naturală de caramel, miere, albuș de ou praf.

Având în vedere acest aspect, s-a realizat o analiză a primelor trei ingrediente din toate cele 61 de sortimente și s-au constatat următoarele:

  • La 92% dintre ciocolatele analizate, primul ingredient este reprezentat de zahăr. La doar 2% dintre ciocolatele analizate primul ingredient este reprezentat de lapte;
  • La 46% dintre ciocolatele analizate, cel de-al doilea ingredient este reprezentat de untul de cacao;
  • La 23% dintre ciocolatele analizate, cel de-al doilea ingredient este reprezentat de grăsimi vegetale exotice (palmier, cocos, shea) hidrogenate sau parțial hidrogenate;
  • La 40% dintre ciocolatele analizate, cel de-al treilea ingredient este reprezentat de laptele praf integral;
  • La 20% dintre ciocolatele analizate, cel de-al treilea ingredient este reprezentat de zerul praf.

În privința frecvenței altor ingrediente din compoziția acestui tip de produs s-au constatat următoarele:

  • 50% dintre sortimentele analizate conțin zer praf;
  • 50% dintre sortimentele analizate conțin lapte praf integral fără a se preciza procentul folosit în compoziția acelor produse;
  • 33% dintre sortimentele analizate conțin arome artificiale;
  • 26% dintre sortimentele analizate conțin lapte praf degresat, nespecificându-se nici cantitatea, nici conținutul de grăsime din acesta;
  • 18% dintre sortimentele analizate conțin grăsimi din lapte;
  • Conținutul de cacao variază între 5% și 49%;
  • Conținutul de lapte variază între 1% și 39%.

Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung

În cele 61 de produse analizate s-au identificat 11 aditivi alimentari, după cum urmează: monostearat de glicerină, carbonat acid de sodiu, caramel, carbonat de calciu, bicarbonat de sodiu, sorbitol, malitol, poliricinoleat de poliglicerină, lecitină din soia, lecitină din floarea soarelui, lecitină din rapiță.

E150a – caramel simplu este cel mai utilizat colorant artificial. Poate provoca hiperactivitate şi probleme gastrointestinale. Consumul lui nu este recomandat copiilor hiperactivi.

E150d – caramel sulfit de amoniuPoate provoca probleme intestinale după ingestia unor cantităţi mari.

E322 – lecitine din soia/floarea soarelui/rapiță, emulgatori. În general, este sigur. Totuși, unele studii arată că poate fi descompus de bacteriile din tractul digestiv într-un compus care poate contribui în timp la apariția aterosclerozei și a infarctului.Lecitina de soia se obține din reziduurile lichide rămase după ce uleiul de soia crud trece printr-un proces de degomare (eliminarea rășinilor și gumelor). Este un deșeu care conține solvenți și pesticide și poate avea o consistență fie gumoasă, fie solidă, ca de plastic. Lecitina se folosește ca emulsificator pentru a preveni separarea apei de grăsimi, dar ajută și la conservarea alimentelor mărindu-le termenul de valabilitate pe raft.

E420 – sorbitol. Este folosit ca îndulcitor deoarece are o valoare calorică de 2.6 kcal/gram, valoare ce este cu aproximativ 40% mai mică decât a zahărului. Consumul de sorbitol  nu este indicat în cazul persoanelor care au probleme cu colonul sau cu alte părți ale sistemului digestiv, acestea pot avea parte de dureri abdominale puternice, flatulență (gaze) și diaree. Testele făcute pe șobolani au demonstrat că sorbitolul poate afecta tractul digestiv producând sângerări, perforarea colonului și colită.

E421 – malitol. Este un aditiv alimentar folosit ca îndulcitor, antiaglomerant, stabilizator și umectant. Se obține din hidrogenarea fructozei din amidon sau zahăr, dar și prin fermentarea fructozei de către fungi și bacterii, prin extragere directă din plantele ce conțin cantități mari. Această substanță chimică are 50% din puterea de îndulcire a zahărului, adică 1.6 calorii per gram și un indice glicemic mai mic decât zahărul. Persoanele ce suferă de insuficiență cardiacă congestivă, anurie, hipotensiune, edem pulmonar trebuie să evite acest aditiv alimentar. În cantități mari, această substanță chimică poate produce dezechilibre electrolitice, acidoză, pierderea de electroliți, dureri de cap, convulsii, diaree și amețeală. Alte efecte secundare generate de această substanță sunt: uscarea mucoaselor, dureri la nivelul extremităților, frisoane, deshidratare, febră, greață, vomă, afecțiuni renale grave.

E476 – poliricinoleat de poliglicerinăemulgator. Nu sunt cunoscute efecte adverse.

E500i – carbonat acid de sodiu. Acest aditiv este folosit ca regulator de aciditate, antiaglomerant, agent de creștere şi poate cauza: creșterea nivelului de sodiu din organism, creșterea tensiunii arteriale şi probleme la nivel digestiv.

Studiul trage un semnal de alarmă asupra pericolelor pe care zahărul adăugat în alimentele destinate copiilor cu vârste mici îl are asupra sănătății acestora. La toate produsele analizate, cantitatea de zaharuri declarată de către producători depăşeşte cantitatea de 15 grame zahăr per 100 grame de produs.

,,Una dintre cele mai controversate teme de discuţie din ultima vreme este obezitatea la copii. Dacă până acum doar americanii erau „acuzaţi” de obezitate, în prezent problema a început să se manifeste și în rândul europenilor și, din păcate, afectează din ce în ce mai mulți copii”, susțin experții APC.

Efectele zahărului în alimentația copiilor:

  • Dereglarea metabolismului calciului: copii se îmbolnăvesc din această cauză și au dinții stricați de timpuriu. Studiile arată că zahărul adăugat în timpul preparării produselor destinate copiilor (monozaharidele și dizaharidele) reprezintă cauza numărul unu în apariția cariilor.
  • Obezitatea este cea mai răspândită afecțiune provocată de consumul excesiv de zahăr. Deși zahărul nu este bogat în calorii, consumat în exces, poate afecta sistemul hormonal, ducând la creșterea apetitului, mărirea țesutului adipos și apariția celulitei. În Europa, 1 din 3 tineri cu vârsta peste 11 ani este supraponderal sau obez.
  • Diabetul. Consumul de zahăr și de produse zaharoase este cel mai mare inamic al pancreasului care cu timpul, epuizat de efortul de a metaboliza cantități mari de zaharoză, începe să nu mai funcționeze la parametri normali. Așa apare diabetul. Acesta generează complicații grave în organism.
  • “Zahăr ascuns”. Un lucru deosebit de grav este adaosul de “zahăr ascuns” care poate fi găsit în diverse sortimente de mâncare și cel mai grav, și în mâncărurile destinate copiilor. Foarte important este să citiți etichetele produselor, pentru a studia conținutul lor de zahăr. Deși pe etichetele unor produse, sucuri sau cereale, scrie natural, acest lucru nu este adevărat de cele mai multe ori. Ingrediente precum fructoză din sirop de porumb, folosite ca îndulcitori, fac din produsele “naturale” adevărate bombe în alimentația copiilor. Alte ingrediente în care este “ascuns” zahărul sunt: fructoza, siropul de malț, extractul de malț, siropul de porumb, melasa, zahărul brun, zaharoza, malțul de orez, agava. Toate acestea reprezintă îndulcitori artificiali adăugați în produsele destinate copiilor ce dăunează sănătății lor.

Afecțiunile cauzate de consumul excesiv de zahăr sunt următoarele: osteoporoza și probleme legate de asimilarea calciului, scăderea imunității, cancer, în special cel de colon, gastrită, colită de fermentație, tulburările de ciclu menstrual la femei, alergiile, scleroza, reumatismul, anemia, cardiopatiile, astenia, sinuzita, rinita.

La copii, consumul frecvent de alimente bogate în zahăr influențează procesele de creștere şi duce la apariția rahitismului și a fragilității osoase, declanşează pubertatea prematură şi generează probleme de comportament (scăderea voinței, predispunere la violenţă, scăderea capacității de concentrare etc.). 

Dr. Florin Ioan Bălănică, Specialist în medicina personalizată, nutriție:

„Ciocolata este asociată cu plăcerea și răsfățul. O consumăm în orice moment al zilei, voluntar sau mai puțin, și trecem mai departe. Nu ne gândim la ce conține, mai ales cea pe care o găsim la îndemână în magazine. Recomand pacienților mei să consume ciocolată cu o proporție mare de cacao, minim 70%, dar în prima parte a zilei și numai dacă sunt foarte activi.”

Nutriţionist Dumitru Bălan:

“Ciocolata neagră reprezintă unul dintre cele mai sănătoase alimente, militând pentru un consum regulat, atât timp cât este de bună calitate. Din punct de vedere nutriţional, ciocolata neagră conţine antioxidanţi esenţiali care inhibă inflamaţia cronică, având un efect benefic asupra tuturor parametrilor metabolici. Studii recente ne dezvăluie că bioflavonoizii regăsiţi în ciocolata neagră reprezintă o sursă de hrană preferată pentru probioticele care trăiesc în intestinul nostru, determinând o scădere a cantităţii de cortizol, asociată în acelaşi timp cu eliberarea hormonilor fericirii. Totuşi, majoritatea sortimentelor de ciocolată regăsite în comerț conţin un exces de zahăr, lapte praf şi grăsimi vegetale hidrogenate care inflamează organismul nostru, perturbând în mod regulat echilibrul florei intestinale, asociat în primul rând cu scăderea numărului de microorganisme benefice şi o creştere a tulpinilor patogene”.

Marie Vrânceanu – Nutriţionist:

“Să nu uităm că 100 gr ciocolată conţine circa 530 kcal şi este un produs plin de grăsimi chiar dacă multe dintre ele sunt sănătoase, cum ar fi acidul oleic, sunt totuşi grăsimi care trebuie să stea conform ghidurilor nutriţionale în anumite limite. Ciocolata este indicată în cantităţi de 25-30g/zi şi bineînţeles integrată într-o dietă sănătoasă şi un stil de viaţă pe măsură.” 

Adevărul neștiut despre ouăle din magazine/P

Știai că ouăle din magazine pot ascunde mai multe secrete decât crezi? Alegerea corectă a ouălor pentru familia ta nu este doar o chestiune  de gust, ci și de sănătate. Unul dintre cei mai importanți factori care diferențiază ouăle este codificarea acestora, care în mod obligatoriu trebuie să fie indicată pe ambalaj.

Ce înseamnă codificarea ouălor?
Codurile ouălor indică condițiile în care au fost crescute găinile:

  • COD1: Găini crescute în aer liber, cu acces la spații exterioare.
  • COD2: Găini crescute în hale, fără acces la aer liber.
  • COD3: Găini crescute în cuști, cu mișcare limitată.

Până recent, în Republica Moldova, se comercializau doar ouă COD2 și COD3, din cauza infrastructurii limitate pentru creșterea găinilor în aer liber și a costurilor mai mari de producție.

Ouăle COD1 Axedum – Premieră pentru Moldova!

În decembrie 2024, Axedum a lansat pentru prima dată pe piața din Moldova ouă COD1. Aceste ouă provin de la găini  crescute în aer liber și hrănite natural, având numeroase beneficii pentru sănătate.

Beneficiile ouălor COD1:

  • Mai bogate în nutrienți – Datorită accesului găinilor la o alimentație mai variată și la soare, ouăle COD1 conțin un nivel mai ridicat de acizi grași Omega-3, esențiali pentru sănătatea inimii și a creierului.
  • Textura și aroma sunt mai intense, datorită hrănirii naturale a găinilor.
  • Mai multe vitamine și antioxidanți – Comparativ cu ouăle COD2 și COD3, cele COD1 sunt mai bogate în vitamina D, A și  E, precum și în luteină și zeaxantină, care susțin sănătatea ochilor.

Într-o fermă de găini COD1, utilizarea antibioticelor este interzisă, iar dacă sunt necesare, găinile tratate trebuie separate de restul grupului. În plus, densitatea maximă este de o găină la patru metri pătrați, ceea ce asigură un mediu mai natural și mai confortabil pentru păsări. 

Pentru cine sunt recomandate?

  • Pentru copii – Un aport nutritiv esențial pentru creștere și dezvoltare.
  • Pentru sportivi – O sursă de proteine de înaltă calitate, ideală pentru recuperare musculară.
  • Pentru femei însărcinate și mame care alăptează – Nutrienții din ouă susțin dezvoltarea fătului și sănătatea mamei.
  • Pentru vârstnici – Bogate în antioxidanți, ouăle COD1 contribuie la menținerea sănătății cognitive și osoase.
  • Pentru oricine dorește un stil de viață sănătos – Alegerea  ouălor COD1 sprijină atât sănătatea proprie, cât și bunăstarea animalelor.

Axedum este și prima companie din Moldova care a obținut dreptul de a exporta carne de pui refrigerată, congelată și procesată în Uniunea Europeană, o realizare importantă pentru industria locală .

Ouăle Axedum COD1 sunt disponibile în magazinele din întreaga țară și sunt  ușor de recunoscut datorită ambalajului distinctiv.

Alege ouăle de la găini cu acces la aer liber – un pas simplu pentru sănătatea familiei tale și pentru un viitor mai bun!

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Suc de dovleac pentru pierderea în greutate și curățarea organismului

În lupta cu kilogramele în plus, cele mai bune mijloace sunt cele care vă permit să obțineți rezultate cu un sacrificiu minim. Vă sugerăm să luați în calcul sucul de dovleac, este un aliment ideal pentru pierderea în greutate.

Valoarea nutritivă a unei astfel de băuturi este incontestabilă.

Dovleacul are un conținut mare de beta-caroten, se știe că acesta este un antioxidant și vitamina de creștere. În organism, beta-carotenul este ușor transformat în vitamina A sub influența enzimelor.

Dacă adăugați o lingură de ulei de măsline în sucul de dovleac, veți obține un adevărat „cocktail de tinerețe”. Acest lucru se datorează faptului că uleiul vegetal este o sursă excelentă de vitamina E.

În plus, dovleacul conține potasiu, vitaminele B, PP și C, mineralele: fier, calciu, magneziu, cupru. O compoziție atât de impresionantă ajută la menținerea imunității, la eliminarea excesului de lichide din organism, la normalizarea metabolismului și la combaterea anemiei.

Pulpa sucului de dovleac este un depozit de pectină – un tip special de fibre solubile, un enterosorbent care curăță sângele de substanțe toxice, iar vasele de sânge – de plăcile de colesterol.

În același timp, sucul de dovleac nu are un efect iritant asupra tractului gastrointestinal, ca multe alte sucuri din legume. Prin urmare, îl puteți bea chiar dacă suferiți de gastrită și pancreatită.

Proprietățile nutriționale ridicate, compoziția chimică bogată și conținutul scăzut de calorii au făcut din sucul de dovleac o armă eficientă în lupta cu excesul de greutate.

Suc de dovleac pentru pierderea în greutate

Este recomandabil să folosiți în paralel și alte fructe și legume. Se potrivește cun morcovi, mere sau sfecla roșie. Sucurile sănătoase de varză, țelină și spanac în forma lor pură au un gust pe care nu totți îl preferă. Prin urmare, pentru a crește beneficiile și gustul, acestea pot fi adăugate în sucul de dovleac. Rezultatul este un adevărat meniu de detoxifiere cu conținut scăzut de calorii.

Cui este dăunător?

Practic nu are contraindicații. Este potrivit chiar și pentru mamele care alăptează, pentru care pierderea în greutate după naștere devine adesea o problemă, iar meniul permis este foarte limitat. Dovleacul nu este un potențial alergen și nu provoacă probleme cu burtica la bebeluși. Astfel, sucul poate fi consumat în timpul alăptării ca un aliment sănătos.

Stafidele – excelente bactericide, imunostimulante, sedative și diuretice

Stafidele au un efect foarte benefic asupra organismului, sunt excelente bactericide, imunostimulante, sedative și diuretice. De aceea, în unele cazuri se poate recomanda folosirea stafidelor în locul anumitor medicamente. Proprietățile stafidelor diferă semnificativ de proprietățile strugurilor – acest lucru a fost observat de medici încă din vremuri străvechi.

Este de remarcat faptul că conținutul de zahăr, și anume glucoză și fructoză, în stafide este de 8 ori mai mare decât în ​​struguri. Prin urmare, în loc de bomboane și alte dulciuri, este mai bine să mănânci stafide.

Proprietăți benefice ale stafidelor

Una dintre proprietățile benefice ale stafidelor este capacitatea lor de a elimina retenția de lichide din organism. Această proprietate este direct legată de prezența potasiului în ele. De asemenea, ajută în cazul intoxicațiilor, atunci când este necesară eliminarea toxinelor din sânge.

Antioxidanții pe care îi conține, suprimă creșterea bacteriilor, care sunt una dintre cauzele cariilor.

Pe lângă cele enumerate, decoctul de stafide vine în ajutorul bronșitei, pneumoniei și hipertensiunii.

Stafidele cu semințe sunt bune pentru dizenterie. Iar soiul de stafide fără semințe se descurcă de minune cu bolile de rinichi și vezică urinară.

Niacina sau acidul nicotinic este o componentă a enzimelor implicate în respirația celulară și metabolismul proteic care reglează activitatea nervoasă. Acesta este tocmai motivul pentru care stafidele întăresc sistemul nervos și acționează ca un sedativ.

Stafidele închise la culoare sunt considerate mai sănătoase decât soiurile albe. Chiar și cariile dentare și bolile gingiilor sunt posibile de tratat. Antioxidanții prezenți în ele, în special acidul oleanolic, inhibă creșterea bacteriilor care cauzează boli dentare.

Potasiul din stafide reglează echilibrul acido-bazic din sânge. Activează activitatea musculară a inimii și îmbunătățește transmiterea impulsurilor nervoase. Stafidele au un efect benefic și asupra funcționarii rinichilor și a pielii.

Stafide în loc de pastile

Persoanele care suferă de boli cardiovasculare, diabet zaharat și distonie vegetativ-vasculară ar trebui să includă stafide în alimentația lor.

Rețeta de stafide cu suc de ceapă

Un decoct de stafide cu suc de ceapă este bun pentru tuse, scurgeri nazale și dureri în gât.

Se pune 100 g de stafide cu un pahar de apă clocotită și se lasă 10 minute. Se strecoară, se amestecă cu o lingură de suc de ceapă și se bea 1/2 cană de 3 ori pe zi.

Sau puneți 100 g de stafide tocate, adăugați un pahar de apă și fierbeți timp de 10 minute la foc mic. Apoi se strecoară compozițua. Bea acest decoct de mai multe ori pe zi, Dacă adăugați 1 lingură de suc proaspăt de ceapă la acest decoct, veți obține un amestec excelent pentru prevenirea hipertensiunii.

Cod portocaliu de lapoviţă şi ninsori în jumătate de țară
Articolul anterior
Nicoleta Luciu a pus aspirină în mașina de spălat. Rezultatul este uimitor
Articolul următor