Și-a lăsat copilul cu bona, însă s-a întors mai devreme acasă și a avut un șoc

O mamă din București a apelat la o agentie de bone pentru a putea angaja o bonă de încredere, bazându-se pe ideea că firmele ce au acest domeniu de activitate ar fi mai serioase decât o eventuală persoană fizică, însă a avut parte de un șoc când s-a întors mai devreme acasă.

separator

Recent, de Sfintii Mihail si Gavril, mama și-a amintit că bona poartă numele Mihaela. Deși plecase deja de acasă, femeia s-a hotărât să îi facă o surpriză bonei și i-a cumpărat un buchet de flori, apoi s-a întors din drum. Femeia s-a plâns prietenilor virtuali de ceea ce a văzut.

,,Acum 30 de min am plecat de acasa lasand-o pe Clara in grija Mihaelei. Pana sa ajung in bulevard, mi-am dat seama ca azi este ziua ei de nume. M-am oprit, am cumparat un buchet de flori alese cu grija si m-am intors acasa sa-i fac o surpriza. Cand deschid usa, aud urlete ingrozitoare: “Fi …a draculului de vaca…nesimtito, vaco …” si in continuare multe. Cand am intrat in camera Clarei, o zguduia de brat, Clara stand pe jos. Descopar ca motivul agresiunii era faptul ca copilul meu drag, care sufera de probleme gastrice complexe, regurgitase! Asta primea in schimb. Injuraturi, urlete si agresiune.
Un copil nonverbal si singur cu un adult ordinar. I.M. a fost contractata prin agentie de bone la care am platit o mica avere. Cu un salariu mai mult decat decent si cu N beneficii de la noi. A zburat instantaneu pe usa afara. Si voi avea grija sa plateasca pentru asta”.

sursa

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

O mamă din Capitală susține că micuților le-a fost servit la gradiniță lapte brânzit cu tăiței. Vezi imaginea
Articolul anterior
Xenia Deli a primit un cadou special de la o fană
Articolul următor