Revoltător! Hrișcă cu molie și viermi în grădinițe

După ce în presă a fost difuzată informația potrivit căreia la o grădiniţă de copii din Capitală, în hrişca servită copiilor la masă au fost depistate niște insecte, ANSA a trimis delegați care au efectuat examenarea vizuală a lotului de hrişcă şi au constatat prezenţa lavrelor de molie a cerealelor.

separator

Conform procedurii, a fost întocmit actul de control cu constatările respective, pe numele bucătarului-şef al grădiniței nr.157 din Chişinău, care prin ordin este şef al grupului de triere a produselor, fiind întocmit un proces verbal cu privire la contravenţie.

Inspectorii s-au deplasat la depozitul de păstrare a produselor, unde au constatat că din lotulde hrişcă din care s-a livrat grădiniţei produsul, la depozit mai erau 40 kg şi încă un lot de hrişcă de 453 kg în pachete a câte 1 kg returnat din instituţiile de învăţământ preşcolare. Lotul se păstra separat de alte produse. În prezenţa administratorului firmei, au fost deschise două pachete de hrişcă în care la examenarea vizuală s-a constatat prezenţa lavrelor de molie.

Următorul control a fost efectuat la depozitul importatorului de hrişcă. Aici, s-a constat lipsa registrelor de evidenţă a loturilor de produse reambalate şi de verificare a produselor finite. De menţionat, că anterior, importatorul de produse alimentare, a fost supus controlului oficial, fiind întocmită prescripţia, în care au fost indicate un şir de neconformităţi ce ţin de aspecte de igienă, în sapţiile de depozitare, de păstrare incorectă a produselor, lipsa evidenţei circuitului produselor şi a controlului medical al personalului.

ANSA, în calitate de autoritate centrală de supraveghere a legislaţiei şi de control în domeniu, vine cu constatarea de esenţă: responsabilitatea directă pentru alimentaţia copiilor o poartă în primul rând persoanele abilitate cu funcţii de decizie, începând de la licitaţiile de procurare a produselor, până la funcţionarea blocurilor alimentare. Un rol primordial în acest proces revine şi administraţiei publice locale, care are sarcina de organizare şi monitorizare directă a procesului de alimentaţie.

Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite vor fi recunoscute reciproc

Guvernul inițiază procedura de negociere privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere cu Emiratele Arabe Unite. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, o hotărâre în acest sens, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Proiectul prevede semnarea unui Memorandum de Înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite, care va simplifica procesul de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere. Astfel, vor fi reduse formalitățile administrative, iar procedurile pentru cetățenii moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite vor fi accelerate.

În același timp, semnarea acordului va întări relațiile bilaterale dintre cele două state și va sprijini integrarea cetățenilor moldoveni din diasporă.

Republica Moldova mai are semnate tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania, Franța, Republica Elenă, dar și o declarație privind transcrierea permiselor de conducere cu Germania.

Un bărbat de 32 de ani, cercetat pentru comuiterea mai multor furturi în proporții din patru companii private din Răzeni

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de ofițerii de investigație din Ialoveni și este cercetat penal pentru comiterea mai multor furturi din patru companii private din Răzeni, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.



Acesta a sustras panouri solare, peste 2000 de metri de cablu solar, corpuri de iluminat și peste 680 de metri de cablu electric. Bărbatul, acționa pe timp de noapte, ulterior apela la servicii de taxi sau persoane cunoscute, cu autoturismele cărora transporta bunurile sustrase și pe care ulterior le comercializa în Chișinău. Prejudiciul total a fost estimat la peste 100 000 de lei.

În rezultatul perchezițiilor de la domiciliul suspectului și concubinei sale din raionul Căușeni au fost ridicate mai multe bunuri dintre cele sustrase, precum și alte probe care demonstrează implicarea acestuia în săvârșirea infracțiunilor.

Bărbatul a fost anterior judecat pentru fapte similare, la moment fiind cercetat penal în stare de arest.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

ULTIMA ORĂ! O rachetă rusească ar fi survolat nordul țării

O rachetă rusească ar fi survolat nordul Republicii Moldova, conform surselor ucrainene, scrie unimedia.info.

Deocamdată, autoritățile de la Chișinău nu au oferit o reacție oficială.

Patrulele Poliției de Frontieră au raportat și în dimineața din 25 decembrie 2024, când Rusia a atacat masiv sistemul energetic ucrainean, unele rachete fiind observate survolând ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova.

Președintele R. Moldova, maia Sandu, a venit cu o reacție, după ce o rachetă rusă ar fi intersectat spațiul aerian al țării noastre. „În timp ce țările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea. Moldova condamnă aceste acte”, a scris șefa statului într-un mesaj pe platforma X.

Marina Șura, despre sarcină! Iată ce pofte de graviduță are artista
Articolul anterior
Un nou spot de promovare a turismului din Moldova, în care s-a filmat sosia actorului Brad Pitt
Articolul următor