”Fii o binecuvântare de Crăciun”, donează pentru persoanele care suferă de boli incurabile!

Hospice Angelus Moldova a dat startul campaniei sociale ”Fii o binecuvântare de Crăciun”! În cadrul campaniei, mai multe instituții și organizații naționale și internaționale vor găzdui câte o boxă pentru donații ori angajații vor participa la donarea unei zile de muncă, în sprijinul persoanelor care suferă de maladii incurabile, atât pentru maturi cât și pentru copii.

separator

În același timp, Hospice Angelus Moldova invită pe toți la evenimentele de caritate marca Hospice Angelus care se vor desfășura pe parcursul lunii decembrie.

Pe parcursul a peste 16 ani, echipa medicală Hospice Angelus a oferit și continuă să ofere servicii de îngrijire paliativă a copiilor și adulților care suferă de boli incurabile, inclusiv de cancer în stadii progresive, avansate, cu pronostic limitat de viață, sub 12 luni, atât din municipiul Chișinău cât și din alte localități din Repulica Moldova.

Doar în anul 2016, au fost îngrijiți 2509 pacienți, dintre care 63 de copii. Aceste servicii au fost și sunt oferite gratuit de către echipele medicale mobile.

Pentru a asigura buna funcționare a tuturor departamentelor și a echipelor mobile  Hospice Angelus Moldova vă invită să fiți parte a acestei campanii și să donați echivalentul unei zile de muncă pentru Hospice Angelus.

Echipa Hospice Angelus vă aduce sincere mulțumiri!

Denumirea entităţii: Fundația Filantropica Medico – Socială „Angelus Moldova”

Adresa juridică:

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici, 46

Cod fiscal: 1015620002409

IBAN: MD26VI222400010100111MDL

Banca: BC Victoriabank SA fil. Nr. 12

Echipa Hospice Angelus Moldova, tel. 079444088

Alarmant! Un tânăr de 22 de ani, prins cum plasa droguri în ascunzișuri

Polițiștii capitalei au demascat activitatea infracțională a unui tânăr de 22 de ani care plasa droguri în ascunzișuri.

Asupra suspectului oamenii legii au depistat pachețele în interiorul cărora se afla o substanță care se presupune a fi drog. Pachețelele au fost ridicate și expediate la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP pentru efectuarea expertizei.

Suspectul este cercetat penal, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 3 la 7 ani.

Acțiunile de documentare au fost realizate de ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Centru.

Maia Sandu a felicitat sportivii care au obținut performanțe la competițiile internaționale

Președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare în adresa sportivilor care obținut performanțe strălucite la recentele competiții internaționale.

”Felicitări campioanei Daria Kozorez, prima femeie din istoria țării noastre care a obținut o medalie de aur la box feminin. Daria, tânăra sportivă din Republica Moldova cu origini ucrainene, a câștigat în categoria de greutate +81 kg.

Felicitări și celorlalți premianți ai Campionatului European de box, rezervat seniorilor, care au revenit azi acasă. Pugiliștii noștri au adus 3 medalii de la competiția din Belgrad, Serbia.

Alexandru Paraschiv a obținut medalia de argint în categoria de greutate de până la 63,5 kg, iar Vasile Cebotari a cucerit medalia de bronz la categoria de greutate de până la 71 kg.

În ultimii 2 ani Guvernul a îmbunătățit condițiile de antrenament pentru lotul olimpic al țării și a dublat bursele sportivilor de performanță. S-au construit 14 obiective sportive și au fost renovate 133 de săli și terenuri sportive. Astfel vom crește tineri campioni, vom dezvolta sportul de masă și vom promova un stil de viață activ pentru menținerea sănătății populației.

Dragi sportivi, sunteți o sursă de inspirație pentru noi toți. Ne mândrim și vă urăm succes la competițiile următoare!”, a scris președintele într-o postare pe Facebook.

Zero venituri salariale! Cine e președintele de partid care trăiește din donațiile rudelor

Zero venituri salariale, 411 lei obținuți dintr-un depozit bancar, peste 36 de mii de lei obținuți de la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) și 372 de mii de lei obținuți din donații. Acestea sunt veniturile pe care le indică în 2023 familia președintelui partidului „Victorie”, Vadim Grozavu, în declarația de avere și interese personale pe care a depus-o la o săptămână după ce, alături de liderii tuturor partidelor afiliate ex-deputatului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a constituit blocul „Victorie”, scrie zdg.md.

foto: zdg.md

După ce Parlamentul a votat amendamentul deputatului din fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS), Lilian Carp, la proiectul de modificare a Legii privind evaluarea integrității instituționale, astfel încât președinții și vicepreședinții partidelor politice și membrii organelor executive centrale ale partidelor politice să fie obligați să depună declarații anuale, mai mulți lideri de partide și-au declarat averea.

La 27 aprilie, Vadim Grozavu, președintele partidului „Victorie”, despre care sursa a scris la scurt timp de la formare, că este afiliat lui Ilan Șor, ex-deputatul care se ascunde de justiție fie în Israel, fie în Federația Rusă, după ce a fost condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”, a depus declarația de avere și interese personale pentru anul 2023.

La secțiunea „venitul obținut la locul de muncă de bază”, Grozavu nu indică niciun leu. Familia Grozavu însă a obținut de la CNAS peste 36 de mii de lei sub formă de indemnizație pentru întreținerea copilului și 411 lei dintr-un depozit bancar.

Donații financiare de la părinți, bunici, frați și verișori

La secțiunea „venitul obținut din donații și moșteniri” însă, situația este complet diferită. Familia Grozavu s-a bucurat deșapte donații de la părinți, bunici, frați și verișori, în valoare totală de circa 372 de mii de lei.

Părinții lui Vadim Grozavu i-au donat, în 2023, 160 de mii de lei. Verișoarele liderului partidului „Victorie” au fost și ele generoase, oferindu-i 300 de mii de ruble, echivalentul a 57 de mii de lei, și respectiv 200 de mii de ruble, echivalentul a 38 de mii de lei.

Socrii lui Vadim Grozavu au donat familiei acestuia, în 2023, cinci mii de lei. O sumă mai generoasă familia Grozavu a primit sub formă de donație de la bunica soției, 32 de mii de lei. Alte 50 de mii de lei și respectiv 30 de mii de lei, familia Grozavu le-a obținut de la sora și fratele soției lui Vadim Grozavu.

Familia Grozavu deține 12 automobile și remorci, trei achiziționate în 2023

Familia Grozavu deține 12 automobile de diferite mărci, cumpărate în intervalul 2008-2023.
În 2023, Grozavu a achiziționat trei din totalul automobilelor și remorcile pe care le are în posesie, este vorba despre un Mercedes, fabricat în 2009, pentru care Grozavu ar fi scos din buzunar 50 de mii de lei, o remorcă de model Pong Ratz Lat-K, pentru care a plătit 12 mii de lei, dar și o mașină Hyundai Santa, fabricată în 2002, pentru care a plătit 40 de mii de lei.

Casă de 90 de m.p., donată familiei Grozavu în 2023

Tot în 2023, familia Grozavu a primit mai multe donații imobile. Printre acestea, se numără o casă de 90 de m.p., care ar valora peste 33 de mii de lei, un garaj de 23 de m.p., care ar costa 6000 de lei, dar și alte trei bunuri imobile: un bun de 7,4 m.p., care ar valora pe piață 2000 de lei, un alt bun de 9,7 m.p., care ar valori 4000 de lei, și unul de 9,17 m.p., valoarea căruia ar fi tot de 4000 de lei.

Familia Grozavu mai deține din 2022 o casă de locuit de peste 83 de m.p., care valorează circa 108 mii de lei, obținută tot printr-o donație, dar și un garaj de 35 de m.p., valoare căruia se ridică la 35 de mii de lei, obținut în același mod – donație.

O profesară a izbucnit în plâns după ce a primit un cadou „ieftin”
Articolul anterior
Chipul Regelui Mihai a fost desenat în nisip de artista Ana Munteanu
Articolul următor