Delia e în culmea fericirii! A devenit mătușă. Oana, sora artistei, a născut în urmă cu puțin timp. Ca o soră și o nană foarte bună, Delia a fost alături de Oana, a stat cu sufletul la gură până când operația s-a încheiat și s-a asigurat că totul este bine. Mai mult, artista a avut curajul să filmeze întreaga intervenție chiar în sala de operație, asistând la naștere nerăbdătoare să își vadă nepoțica. Aceasta a împărtășit mai multe imagini din sala de naștere.
Durerile au cuprins-o pe Oana Matache în jurul ore 4 azi dimineață și a ajuns de urgență la maternitate. Tânăra nu a putut naște natural, așa că medicii au decis să o supună unei intervenții de cezariană.
„De la 4 sunt la spital. Într-o primă fază când am văzut copilul am rămas așa puțin blocată, dar m-a salvat Delia. Ea a fost și moașă. Ea a filmat până și cezariana. Răzvan, soțul Oanei nu era în stare să reziste. Ea din întâmplare a rămas lângă soră-sa. A avut forța necesară să filmeze. Când mi-a arătat nu mi-a venit să cred că a rezistat acolo. Nici ea nu și-a dat seama. Acum cred că stă acasă și se uită pe filmări și abia acum realizează”, a declarat Gina Matache, mama artistei, la Antena Stars.
Fetița este sănătoasă, are 3,3 kilograme. Din poză se poate deduce că micuța va purta numele Jessica.