O femeie din Chișinău a fost salvată de pompieri!!! Aceasta a rămas blocată în apartament

Este vorba de o femeie în vârstă de 67 de ani care a fost salvată de pompieri, după ce aceștia au deblocat ușa de la intrarea în apartament. Incidentul a avut loc în azi noaptea pe strada Muncești din Capitală.

separator

Potrivit informațiilor, femeia se simțea rău și a chemat ambulanța, iar când medicii au sosit, acesteia i s-a făcut rău, a căzut și și-a pierdut cunoștința. Imediat, medicii au solicitat intervenția pompierilor pentru a deschide ușa blocată.La fața locului au intervenit salvatorii, care au deblocat ușa de la intrarea și au asigura accesul personalului medical. Femeia se afla la podea, după ce a căzut în intenția de a deschide ușa. În mai puțin de 5 minute aceasta a primit îngrijiri de rigoare întrucât a suportat hipertensiune arterială. La moment, viața femeii nu este în pericol. Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 50 de situații de risc.

Rușii au bombardat orașul Harkov chiar în noaptea de Paște

Aflată de trei ani în război, Ucraina a primit din nou vestea Învierii sub amenințarea bombelor rusești. Cu câteva ore înaintea începerii slujbelor în bisericile din toată țara, orașul Harkov a fost atacat de trei ori.

Aproape de miezul nopții au răsunat sirenele în jumătatea estică a Ucrainei, întrucât era risc de bombardamente cu rachete balistice din partea rușilor, transmite digi24.ro.

Principala slujbă de Înviere a avut loc la Kiev, la Catedrala Sfântul Mihail cu Domuri de Aur. A fost oficiată de Mitropolitul Epifanie, șeful Bisericii Ortodoxe Ucrainene independente – cea care s-a desprins de biserica Rusiei. Din motive de securitate, președintele Vladimir Zelenski și soția sa nu au participat la slujbă. 

A fost prezent fostul președinte, Petro Poroșenko. Autoritățile i-au îndemnat pe oameni să urmărească ceremonia religioasă de acasă, la televizor, din cauza riscului unor atacuri aeriene. 

În jurul orei 1 dimineața, ora locală, autoritățile locale au anunțat că au fost semnalate mai multe explozii în oraș. Resturile de la doborârea dronelor în districtul Osnovianskyi al orașului ar fi incendiat trei case din zonă. Suspilne Harkov a raportat ulterior că un bărbat de 60 de ani a fost rănit în atac.

În urma exploziilor, au fost distruse garaje, case și companii de utilități. Rusia a intensificat recent atacurile împotriva Harkovului, folosind rachete, bombe glisante și drone pentru a distruge infrastructura energetică și a ucide civili. La sfârșitul lunii martie, Rusia a distrus toate stațiile electrice din Harkov, lăsând al doilea oraș ca mărime al Ucrainei fără o sursă stabilă de energie.

Incident șocant în Capitală. O femeie a căzut de pe trotinetă sub roțile unei mașini

O femeie a căzut de pe o trotinetă și era cât pe ce să fie spulberată de o mașină la Râșcani.

Șoc pentru o femeie: A căzut de pe trotinetă sub roțile unei mașini

Potrivit imaginilor video, femeia, în timp ce conducea o trotinetă, a lovit un microbuz, apoi a căzut pe banda de circulație, transmite unimedia.info.

Imaginile video au fost filmate de camera de bord a mașinii implicate în accident. Din fericire, șoferul automobilului a reușit să reacționeze la timp și să evite o tragedie.

Zaharova acuză NATO că se pregătește serios pentru un război cu Rusia

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat sâmbătă că exerciţiile militare cu o durată de patru luni ale NATO în apropierea graniţelor Rusiei, cunoscute sub numele de Steadfast Defender, sunt dovada că alianţa se pregăteşte pentru un potenţial conflict cu Rusia, transmite Reuters, citat de Hotnews.

Zaharova a respins acuzaţiile de săptămâna aceasta ale NATO că Rusia este implicată în atacuri hibride asupra statelor sale membre, declarând că este o „dezinformare” înşelătoare, menită să distragă atenţia oamenilor de la activităţile alianţei.

NATO a fost cea care a purtat un război hibrid cu Rusia, sprijinind Ucraina cu arme, informaţii şi finanţe, a spus ea într-un comunicat. „În acest moment, cel mai mare exerciţiu al NATO de după Războiul Rece, Steadfast Defender, are loc lângă graniţele Rusiei.

Potrivit scenariului lor, acţiunile coaliţiei împotriva Rusiei sunt practicate folosind toate instrumentele, inclusiv arme hibride şi convenţionale”, a susţinut ea într-un comunicat.

„Trebuie să recunoaştem că NATO se pregăteşte serios pentru un ‘conflict potenţial’ cu noi”, a adăugat ea. Relaţiile dintre Rusia şi Occident se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii după declanşarea invaziei ruse din Ucraina în 2022.

Anunţând începerea exerciţiilor în ianuarie, NATO a informat că vor participa 90.000 de soldaţi, care vor exersa modul în care trupele americane ar putea întări aliaţii europeni în ţările care se învecinează cu Rusia şi pe flancul estic al alianţei în cazul în care ar izbucni un conflict.

Exerciţiile, cel mai mare exerciţiu al NATO de la Războiul Rece, sunt programate să se desfăşoare până la sfârşitul lunii mai. Rusia a declarat la momentul respectiv că exerciţiile au marcat o „întoarcere irevocabilă” a alianţei la schemele Războiului Rece.

Gala Premiilor Muzicale Radio România 2018! Vezi cine sunt artiștii moldoveni care au câștigat trofeele
Articolul anterior
Care sunt lecțiile primite în acest an în funcție de luna în care te-ai născut
Articolul următor