Cum s-au îmbrăcat vedetele la Billboard Music Awards 2018!

Premiile Billboard Music Awards 2018 s-au decernat seara trecută în Las Vegas, la MGM Grand Garden Arena. Vedetele de peste Ocean s-au întrecut în ținute sexy, extravagante și îndrăznețe. Topul nominalizărilor la această ediție a fost condus de Ed Sheeran, Kendrick Lamar și Bruno Mars. Cea mai bună artistă a fost desemnată Taylor Swift, iar Cel mai bun artist – Ed Sheeran. Mai jos, vezi cine sunt câștigătorii, sau artiștii care au dominat topurile în ultimele 12 luni și care au fost premiați pentru performanțele lor.

separator

Premiul Icon i-a fost înmânat lui Janet Jackson. Christina Aguilera și Demi Lovato, Macklemore și Kesha, Dua Lipa, Jennifer Lopez, John Legend sau Ariana Granda, au fost alți artiști care au făcut atmosferă seara trecută, pe scena de la Billboard Music Awards 2018.

Iată cine sunt câștigătorii!

Icon Award: Janet Jackson
Top artist: Ed Sheeran
Cea mai bună artistă: Taylor Swift
Cel mai bun artist: Ed Sheeran

Cel mai bun debut: Khalid
Cel mai bine vândut album: Taylor Swift, Reputation
Premiul Billboard Chart pentru realizări: Camila Cabello
Cel mai bun duo/grup: Imagine Dragons
Cel mai bun artist în Top Billboard 200: Drake
Cel mai bun artist în Top Hot 100: Ed Sheeran
Artistul cu cele mai multe vânzări ale pieselor: Ed Sheeran
Artistul cu cele mai multe difuzări pe radio: Ed Sheeran
Artistul cu cele mai ascultate piese în online: Kendrick Lamar
Top Social Artist: BTS
Top Touring Artist: U2
Top R&B Artist: Bruno Mars
Cel mai bun artist R&B: Bruno Mars
Cea mai bună artistă R&B: SZA
Cel mai bun turneu al unui artist R&B: Bruno Mars
Top Rap Artist: Kendrick Lamar
Cel mai bun artist de muzică rap: Kendrick Lamar
Cea mai bună artistă de muzică rap: Cardi B
Cel mai bun turneu al unui artist de muzică rap: Jay-Z
Top Country Artist: Chris Stapleton
Cel mai bun artist de muzică country: Chris Stapleton
Cea mai bună artistă de muzică country: Maren Morris
Cel mai bun duo/grup de muzică country: Florida Georgia Line
Cel mai bun turneu al unui artist de muzică country: Luke Bryan
Cel mai bun artist rock: Imagine Dragons
Cel mai bun turneu al unui artist rock: U2
Cel mai bun artist de muzică latino: Ozuna
Cel mai bun artist de muzică dance/electronică: The Chainsmokers
Cel mai bun album în Top Billboard 200: Kendrick Lamar, DAMN.
Cel mai bun album cu muzică de pe coloana sonoră a unui film: Moana
Cel mai bun album R&B: Bruno Mars, 24K Magic
Cel mai bun album rap: Kendrick Lamar, DAMN
Cel mai bun album de muzică country: Chris Stapleton, From A Room: Volume 1
Cel mai bun album de muzică rock: Imagine Dragons, Evolve
Cel mai bun album de muzică latino: Ozuna, Odisea
Cel mai bun album de muzică dance/electronică: The Chainsmokers, Memories…Do Not Open
Cea mai bună melodie în Top Hot 100: Luis Fonsi și Daddy Yankee – Despacito (feat. Justin Bieber)
Melodia cu cele mai multe vânzări: Luis Fonsi și Daddy Yankee – Despacito (feat. Justin Bieber)
Cea mai bună melodie pe radio: Ed Sheeran – Shape of You
Cea mai bună melodie (audio) în online: Kendrick Lamar – Humble
Cea mai bună melodie (video) în online: Luis Fonsi și Daddy Yankee – Despacito (feat. Justin Bieber)
Cea mai bună colaborare: Luis Fonsi și Daddy Yankee – Despacito (feat. Justin Bieber)
Cea mai bună melodie R&B: Bruno Mars – That’s What I Like
Cea mai bună melodie rap: Post Malone ft. 21 Savage – Rockstar
Cea mai bună melodie country: Sam Hunt – Body Like A Back Road
Cea mai bună melodie rock: Imagine Dragons – Believer
Cea mai bună melodie latino: Luis Fonsi și Daddy Yankee – Despacito (feat. Justin Bieber)
Cea mai bună melodie dance/electronică: The Chainsmokers & Coldplay – Something Just Like This

sursa

O femeie, surprinsă pe fereastra unui bloc din Capitală. Polițiștii și medicii au sărit în ajutor

O femeie a fost surprinsă de trecători în timp ce stă agățată de fereastra unui bloc locativ din sectorul Râșcani al Capitalei.

Momentul în care o femeie stă agățată de fereastra unui bloc de locuit

Potrivit ofițerului de presă Scripnic Svetlana, la data de 28 aprilie, în jurul orei 12.27, oamenii legii au fost sesizați precum că pe bulevardul Moscova 17/1, la etajul 12 al unui bloc locativ, o persoană se află în pericol, transmite www.stiri.md.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că femeia în vârstă de 33 de ani, care se afla pe geamul de la balcon, ar fi coborât de sine stătător. 

Ulterior, aceasta a fost preluată de ambulanță pentru a primi ajutorul medical necesar.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. 

Un interpret internațonal, refuzat în Moldova după ce a susținut că femeile sunt de vină pentru violuri

Interpretul Jah Khalib nu va cânta la Chișinău în luna august. Organizatorii festivalului de muzică Summer Fest, unde urma să evolueze cântărețul kazah, au anunțat că performanța lui Jah Khalib a fost anulată „în legătură cu evenimentele și știrile recente”.

„Din cauza unor factori logistici și confidențiali, nu a fost posibil să anunțăm oficial și deschis decizia luată mai devreme. Organizarea unui eveniment de o amploare similară necesita mult efort și o pregătire îndelungat, fapt care nu permite să luăm decizii impulsive. Vă reamintim că Summer Fest este un festival ce are ca element central doar muzica”, au transmis organizatorii festivalului, transmite ziar.md.

Asta după ce, în ultimele zile, internauții și persoane publice au decis să boicoteze participarea lui Jah Khalib la festivalul de la Chișinău, criticându-l pe artist pentru declarațiile misogine, sexiste și instigatoare la violență, pe care le-a făcut în cadrul unui podcast acum câțiva ani.

Zlele trecute, Coaliția Națională „Viața fără Violență” și actorul Cătălin Lungu au cerut BisConcert, organizatorii festivalului de muzică Summer Fest, care va avea loc la Chișinău, în august, să anuleze concertul cântărețului kazah Jah Khalib. Solicitarea este argumentată prin faptul că, în timpul unui interviu, renumitul interpret a fost de acord cu o declarație care face aluzie la faptul că femeile și fetele care au fost supuse violenței sexuale sunt des vinovate.

În august 2022, pe canalul de YouTube RUH FOOD, a fost publicat un interviu cu șase persoane publice din Kazahstan, inclusiv Jah Khalib. La un moment dat, unul dintre participanți a declarat că 85% dintre cazurile de viol, în care victimile sunt femei, au loc pentru că acestea se aflau „în locul nepotrivit, în hainele nepotrivite, la momentul nepotrivit”.

Academicianul Gheorghe Ghidirim, omagiat la Academia de Științe a Moldovei

Lupta pentru valorile naționale, salvarea vieților oamenilor, reformele în medicină și pregătirea generațiilor de specialiști în chirurgie sunt pilonii vieții și activității academicianului Gheorghe Ghidirim. Savantul a fost omagiat la Academia de Științe a Moldovei (AȘM) cu prilejul zilei de naștere. El a împlinit venerabila vârstă de 85 de ani, un bun prilej de bilanț, dar și de planuri pentru viitor.

Academicianul Gheorghe Ghidirim, omagiat la Academia de ȘtiințeFoto: Facebook/Universitatea de Medicină și Farmacie

„Am satisfacție de la multe lucruri făcute, fiindcă toată viața m-am condus de principiul: Grăbește-te să faci bine. Asta am însușit de la tatăl meu, Petru, și m-am ținut de el toată viața”, a spus Gheorghe Ghidirim, transmite moldova1.md. 

Despre ceea ce a însemnat pentru Gheorghe Ghidirim să faci bine au vorbit cu admirație și respect foștii discipoli de la Universitatea de Medicină, deveniți apoi colegi de bisturiu la masa de operații și la reuniunile științifice.

„El a fost și este coloana vertebrală a chirurgiei noastre, o personalitate căreia Dumnezeu i-a dat harul de a vorbi, de a analiza, de a iubi oamenii”, a menționat Eva Gudumac, academician.

„Era o personalitate la care oricine râvnea să ajungă la cursurile dumnealui, ne-a făcut să alegem această profesie, nu ușoară. Am învățat să avem răbdare, să fim alături de pacient când are el nevoie și măiestria, arta de a face această intervenție chirurgicală cu rezultate frumoase”, a relatat Ala Suman, chirurg, doctor în științe medicale.

De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, academicianul Gheorghe Ghidirim s-a aflat în vâltoarea evenimentelor care au schimbat imaginea Republicii Moldova. O ipostază mai puțin cunoscută a lui Gheorghe Ghidirim, cea de artist al cuvântului, a fost readusă în atenție de academicianul Mihai Cimpoi.

„Este poet, a tradus, scrie versuri și a fost șeful cenaclului literar de la institutul de medicină. Așa l-am fixat eu în istoria deschisă a literaturii române din Basarabia”, a subliniat Mihai Cimpoi.

Născut la 22 aprilie 1939, la Olănești, raionul Ștefan Vodă, Gheorghe Ghidirim a ajuns fondator de școli medicale, a fost primul ministru al Sănătății în Republica Moldova, în perioada 1990-1994, este deținătorul „Ordinului Republicii”, precum și al numeroaselor titluri și distincții medicale din străinătate.

Rujul roșu – învață cum să-l aplici corect
Articolul anterior
Ce trebuie să faci pentru a fi o nașă de invidiat
Articolul următor