Laptele matern împiedică transmiterea HIV

Specialștii americani au constatat că laptele matern a femeilor infectate cu HIV conține substanțe care ucid virusul și împiedică transmiterea lui la copil în timpul alăptării.

separator

HIV reprezintă prescurtarea în limba engleză a Human Immunodeficiency Virus.

Acest termen denumește două virusuri înrudite, din categoria retrovirusurilor, HIV-1 și HIV-2, care cauzează la om sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA). O infectare cu HIV duce, după o perioadă lungă de incubare de ani, chiar zeci de ani, la declanșarea bolii SIDA. HIV afectează anumite celule ale sistemului imunitar, provocând moartea lor. Dereglarea funcţionarii  sistemului imunitar duce la dezvoltarea diverselor infecţii şi apariţia tumorilor care în cele din urmă duc la moartea persoanei. Mai mult de 15% din cazurile infecţiilor HIV sunt înregistrate în rândul copiilor.

Pentru studiu cercetătorii au transplantat  șoarecilor măduva osoasă, celule din ficat şi din timus, datorită carora la şoareci s-a plasat sistemul imunitar complet, care funcţionează în corpul uman. După ce oamenii de ştiinţă au constatat că în cavitatea bucală şi faringele acestor soareci sunt aceleaşi celule responsabile de transmiterea virusului HIV ca la oameni, ei au infectat șoarecii cu HIV.

Noi oportunităţi de găsire a tratamentului contra HIV

Rezultatele sugerează că laptele matern blochează complet transmiterea ambelor forme de virus (celule infectate şi particule virale) prezente la femeile infectate. Prin urmare, ipoteza că HIV din celulele infectate este mai rezistent în mecanismele de protecție a organismului decât particulele virale este falsă. În cazul în care copilul dumneavoastră este alăptat la sân, el niciodată nu va fi infectat cu HIV.

Laptele matern nu este doar o sursă de substanţe nutritive esenţiale dar, de asemenea, protejeaza copilul de diverse infecţii, inclusiv de infecţia HIV. Oamenii de ştiinţă spera că în curând vor putea înţelege cum HIV patrunde în organismul nou-născuţilor, în ciuda proprietăţilor de protecție a laptelui matern.  Astfel, datele prezentate deschid noi oportunităţi în tratamentul cu HIV.  Selectând din laptele matern substanţele care duc la uciderea virusului HIV, oamenii de ştiinţă vor putea crea preparatele necesare.

Sursa: www.zdorovieinfo.ru

 

Specialiștii au aprobat un medicament care încetinește evoluția cancerului mamar. „Nu mă mai privesc ca pe o persoană pe moarte”

Un nou tratament revoluționar împotriva cancerului, descris de pacienți drept „o schimbare totală”, este disponibil începând de vineri, 11 aprilie, prin sistemul național de sănătate britanic (NHS).

Cunoscută sub denumirea capivasertib, substanța a demonstrat în timpul studiilor efectuate că încetinește răspândirea celei mai comune forme de cancer de sân incurabil. Administrat împreună cu o terapie hormonală deja disponibilă, acesta a dublat perioada în care tratamentul oprește progresia celulelor canceroase, potrivit Sky News.

„Nu mă mai privesc ca pe o persoană pe moarte”, a declarat Elen Hughes, o pacientă care folosește medicamentul din februarie anul acesta. „Mă văd ca o persoană care trăiește din plin și care va continua să trăiască din plin cât mai mult posibil.”

Mai puține efecte secundare

Elen Hughes, din nordul Țării Galilor, a fost diagnosticată pentru prima dată cu cancer de sân primar în 2008. Opt ani mai târziu, la 46 de ani și mamă a trei copii mici, a aflat că boala a recidivat și s-a extins.

Ea susține că tratamentul cu capivasertib, pe care l-a putut accesa prin sistemul privat, nu doar că i-a prelungit viața, dar i-a și îmbunătățit calitatea acesteia, cu mai puține efecte secundare față de medicamentele anterioare.

De asemenea, a întârziat necesitatea unor tratamente mai agresive, precum chimioterapia.

„Ceea ce oamenii nu înțeleg este că ei văd statistici și zic că (terapia) funcționează opt luni în loc de două, sau cât durează”, spune Elen Hughes.

Decenii de cercetareInstitutul Național pentru Sănătate și Excelență în Îngrijire (NICE) a aprobat utilizarea capivasertib în sistemul public după două decenii de cercetări realizate de echipe britanice.

Nicholas Turner, profesor la Institute of Cancer Research, care a condus studiul, a declarat pentru Sky News că este „o mare poveste de succes a științei britanice”.

Noul medicament este potrivit pentru tumorile pacienților care prezintă mutații sau modificări în genele PIK3CA, AKT1 sau PTEN, prezente la aproximativ jumătate dintre persoanele cu cancer de sân avansat.

Turner spune că sute de pacienți ar putea beneficia imediat, iar în timp numărul acestora ar putea crește la mii.

„Avem nevoie de medicamente noi care să ajute terapiile existente să funcționeze mai mult timp, iar aici intervine capivasertib”, susține Turner.

„Dublează perioada în care tratamentul hormonal este eficient, oferindu-le pacienților timp prețios în plus alături de familie.”

Turner a făcut apel la testarea genetică de urgență a pacienților cu forme avansate de cancer mamar, pentru a vedea cine poate beneficia de noua terapie.

Un rinichi de porc, extras din corpul unei paciente din SUA, după o funcţionare record de 4 luni

Medicii din Statele Unite au extras un rinichi de porc din corpul unei paciente americane care beneficiase de un astfel de transplant, întrucât organismul ei a început să respingă acel organ după mai mult de patru luni, ceea ce reprezintă totuşi un record, au anunţat vineri reprezentanţii spitalului în care a fost realizată intervenţia chirurgicală, scrie digi24.ro

Towana Looney, o femeie în vârstă de 50 de ani din statul Alabama, a primit la sfârşitul lunii noiembrie 2024 un transplant de rinichi de porc modificat genetic, o practică încă experimentală, dar care oferă speranţe pentru acoperirea deficitului cronic de organe, relatează AFP preluată de Agerpres.

Această extragere a rinichiului de porc ilustrează cât de departe se află încă acest obiectiv, dar rezultatele sunt totuşi încurajatoare, deoarece organul transplantat şi-a îndeplinit funcţiile timp de 130 de zile, adică mai mult de patru luni, ceea ce reprezintă un record.

Până în prezent, niciun pacient nu a reuşit să supravieţuiască mai mult de două luni după un astfel de transplant.

„Pentru prima dată din 2016, am putut să mă bucur de prietenii şi familia mea, pentru că am avut parte de timp liber, fără a fi nevoită să planific totul în jurul tratamentelor de dializă”, a declarat pacienta într-un comunicat dat publicităţii de Spitalul NYU Langone din New York. Ea a adăugat că este „foarte recunoscătoare (…), chiar dacă rezultatul nu a fost cel la care toată lumea spera”.

Această femeie americană şi-a donat unul dintre rinichi mamei sale în 1999 şi trăia de opt ani făcând dializă, după ce o complicaţie apărută în timpul sarcinii i-a afectat rinichiul rămas. Ajunsă în imposibilitatea de a găsi un donator compatibil, ea a fost autorizată să primească un rinichi modificat genetic întrucât starea sa de sănătate se deteriora.

În pofida primelor rezultate încurajatoare, „la începutul lunii aprilie, ea a suferit o scădere a funcţiei renale din cauza unei reacţii acute de respingere a grefei”, a declarat chirurgul ei, Robert Montgomery, citat în acelaşi comunicat de presă.

„Cauza acestui episod de respingere după o lungă perioadă de stabilitate face obiectul unei anchete medicale, dar el s-a produs după o reducere a tratamentului imunosupresor pentru a trata o infecţie care nu are legătură cu rinichiul de porc”, a detaliat medicul american.

Acest tratament vizează inhibarea activităţii sistemului imunitar pentru a-l împiedica să atace organul transplantat şi să provoace respingerea acestuia, dar slăbeşte astfel capacitatea organismului de a răspunde la ameninţări externe.

Decizia de extragere a organului a fost luată de pacientă şi de medicii săi pentru a păstra „posibilitatea unui transplant viitor pentru ea”, a declarat Robert Montgomery.

Primul copil născut în Marea Britanie după un transplant de uter

O fetiță s-a născut în Marea Britanie în urma unui transplant de uter pe care mama ei l-a primit de la sora sa mai mare, o premieră în această țară, a anunțat marți un spital din Londra, transmite AFP citat de Agerpres.

Micuța Amy Isabel s-a născut la 27 februarie 2025, la Spitalul Queen Charlotte and Chelsea, la doi ani după transplantul de care a beneficiat mama sa, Grace Davidson, în vârstă de 36 de ani, care s-a născut fără uter. Amândouă se află în stare bună.

‘Am primit cel mai bun cadou la care am fi putut spera’, a declarat proaspăta mamă, exprimându-și speranța că în viitor tehnica ‘va oferi o opțiune suplimentară femeilor care altfel nu și-ar putea purta propriul copil’.

Grace Davidson suferă de o afecțiune rară numită sindromul Rokitansky sau Mayer-Rokitansky-Kuster-Hauser (MRKH), din cauza căruia uterul este subdezvoltat sau chiar absent. Acest sindrom afectează aproximativ una din 5.000 de femei.

Ovarele femeilor afectate sunt însă intacte și produc ovule. Un embrion obținut prin fertilizare in vitro (FIV) a putut fi astfel implantat după transplantul de uter.

Numele fetei aduce un omagiu atât mătușii sale, Amy Purdie, cât și lui Isabel Quiroga, chirurgul care a efectuat transplantul, alături de profesorul Richard Smith.

Înainte de donarea uterului, Amy Purdie, în vârstă de 42 de ani, a născut doi copii.

Grace Davidson a trebuit să urmeze un tratament imunosupresor, pentru a se preveni respingerea transplantului.

Intervenția de transplant a fost realizată în februarie 2023, la centrul de transplant Oxford (sudul Angliei).

‘Simt o bucurie imensă. La 25 de ani de la începutul cercetării avem, în sfârșit, un bebeluș’, a declarat chirurgul ginecolog Richard Smith, co-responsabil în cadrul programului britanic de donatori vii.

Peste 100 de transplanturi de uter au fost efectuate în întreaga lume după o primă intervenție de acest tip, realizată în Suedia în 2013, iar în urma lor s-au născut în jur de 50 de copii sănătoși.

Legume cu chili!
Articolul anterior
6 fotomodele superbe care s-au născut bărbaţi
Articolul următor
Close menu