Un copil și-a pierdut viața după ce castelul gonflabil în care se juca pe plajă a explodat

O fetiță ce se juca într-un castel gonflabil a sfârșit tragic, după ce, spun martorii, locul de joacă gonflabil ar fi explodat ieri, pe o plajă din Norfolk, Marea Britanie.

separator

Potrivit presei străine, un martor a văzut întâmplarea și a descris incidentul spunând că jucăria a explodat, în timp ce un alt martor doar a auzit bubuitură. Amândoi susțin însă că incidentul a fost îngrozitor.

Serviciul de ambulanță local a primit mai bine de 10 apeluri de la oamenii de pe plajă. O ambulanță a intervenit în doar 4 minute de la momentul accidentului, însă din păcate pentru copila nu s-a mai putut face nimic, această intrând în șoc cardio-respirator.

Purtătorul de cuvânt al echipelor de intervenție a oferit condoleanțe familiei și a declarat că foarte multă lume a intervenit și a încercat să o salveze pe micuța, să îi acorde primul ajutor.

Incidentul nu este primul de acest gen. Recent, un cuplu a primit o sentința de 3 ani la închisoare cu executare, după ce o fetiță a murit la locul de joacă gonflabil pe care cei doi îl administrau.

sursa

O menajeră a devenit milionară. Femeia la care lucra i-a lăsat averea sa

O menajeră din Thailanda a moștenit mai bine de 2,5 milioane de euro, după ce femeia de afaceri pentru care lucra i-a lăsat întreaga sa avere.

O menajeră a devenit milionară: Femeia la care lucra i-a lăsat averea saFoto: Shutterstock

Nutwalai Phupongta, în vârstă de 49 de ani, a lucrat 17 ani pentru o femeie de afaceri franceză, și, după moartea acesteia, a moștenit o avere de 2,5 milioane de euro, transmite știrileprotv.ro.

Femeia de afaceri a fost găsită moartă pe marginea piscinei vilei în care locuia, alături de o armă, din care lipsea un cartuș, un pahar de vodcă și un pachet de țigări.

Cel care a făcut descoperirea șocantă a fost un angajat care a sunat imediat la poliție. Nimic nu indică o eventuală crimă. Camerele de supraveghere fusese acoperite de Catherine, a constatat ancheta.

Cu puțin timp înainte de moartea ei, pe 26 aprilie, și-a făcut testamentul și a informat mai multe persoane apropiate că îi va lăsa toată averea menajerei sale, Nutwalai Phupongta. Cunoscută ca „mătușica Tim”, ea a moștenit acum imobile, bani, mașini, bijuterii și terenuri în valoare de 100 de milioane de baht, echivalentul a aproximativ 2,5 milioane de euro.

Catherine deținea cinci vile de lux pe insula de vacanță Phuket și locuia singură în Thailanda, de la divorțul ei, produs în urmă cu patru ani. Potrivit presei de la Bangkok, Catherine suferea de o boală incurabilă.

Tradiții și obiceiuri de Paște!

Paștele este una din sărbătorile care se sărbătorește peste tot în lume. Mai demult, tradițiile și obiceiurile de Paște erau ținute cu sfințenie. Astăzi, acestea se găsesc mai mult la sate, unde oamenii nu au uitat adevărata semnificație a acestei sărbători. Ce tradiții de Paște nu au fost uitate la români?

separator
 

Vopsitul ouălor

O tradiție de Paște, care din fericire nu s-a pierdut încă este vopsitul ouălor. Ouăle se vopsesc în roșu cel mai adesea, culoare ce simbolizează sângele Mântuitorului. Unii oameni talentați care au păstrat tradițiile și obiceiurile de Paște le încondeiază și desenează diferite ornamente. Ouăle încondeiate se decorează cu diferite simboluri geometrice sau religioase care pot semnifica viața, moartea sau eternitatea. În Moldova, oamenii pun într-un vas cu apă un ou roșu și îl lasă peste noapte. A doua zi se spală cu acea apă pentru a fi la fel de frumoși, sănătoși și îmbujorați ca și acel ou.

Ciocnitul ouălor

Această tradiție de Paște are câteva reguli. Cea mai în vârstă persoană de sex masculin de la masă ciocnește capul oului cu ceilalți în timp ce spune “Hristos a Inviat”, iar ceilalți răspund “Adevărat a înviat”. Ca și tradiție și obicei de Paște, ciocnitul ouălor diferă în fiecare regiune a țării. În prima zi de Paște se ciocnesc doar vârful ouălor, în a doua zi vârful cu partea opusă, iar în zilele următoare doar părțile opuse. În tradiția creștină, oul simbolizează viața eternă, renașterea, norocul.

Cozonacul și pasca

Pregătirea cozonacului este un alt obicei și tradiție de Paște. Cozonacul se gătește și de Crăciun și reprezintă unitatea din familie. Creștinii asociază pasca cu grija lui Dumnezeu față de oameni. Pasca este adusă obligatoriu la sfințit în biserică și mulți consideră că astfel vor fi protejați de rău. Cozonacul și pasca sunt stropite cu vin la biserică și simbolizează viața și renașterea. În general, această tradiție și obicei de Paște este asociat cu jertfa Mântuitorului.

Iepurașul de Paște

În trecut iepurele era considerat simbol păgân, dar prin creștinizare a devenit simbol și chiar tradiție de Paște. Pe masa de Paște se găsesc adesea iepurași de ciocolată, împreună cu ouă de ciocolată sau marțipan. Copiii sunt cei mai încântați de această tradiție și obicei de Paște.

Mielul

Mielul este un simbol al Mântuitorului și reprezintă sacrificiul, dragostea sinceră. Friptura de miel a devenit o tradiție și un obicei de Paște, încărcată de simboluri. Totuși, unii creștini blamează pe cei care consumă carne de miel în această perioadă, considerând drept o lipsă de respect față de Dumnezeu.

sursa



Sfânta lumină a fost distribuită preoților și enoriașilor în scuarul Mitropoliei Chișinăului

Focul Haric a ajuns la Chișinău. Acesta a fost adus în Republica Moldova atât de reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove cât și de cei ai Mitropoliei Basarabiei. Sfânta lumină va fi distribuită preoților și tuturor creștinilor, astfel încât să ajungă în toate lăcașele sfinte din țară.

În acest an, focul Haric este distribuit creștinilor și preoților care s-au adunat în fața Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului”, dar și la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul”.

Delegația Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a fost condusă de Preasfințitul Filaret, episcop de Căpriana, care a fost însoțit de doi clerici de la Academia de Teologie.

sursa: www.radiomoldova.md

Keanu Reeves joacă alături de o româncă în filmul ,,Siberia”
Articolul anterior
O femeie însărcinată, aflată în stare gravă, a fost operată la Spitalul Clinic Republican
Articolul următor