Un open-air elegant în inima Chișinăului, o seară cu arome și gusturi fine, cu lecții despre vinurile din soiuri autohtone, dar și o doză bună de socializare cu oameni frumoși! Toate acestea, precum și un concert de excepție în care soiurile de viță de vie moldovenești vor fi reprezentate prin voci îmbătătoare și note muzicale, vor fi oferite în cadrul Galei vinurilor din soiuri de viță de vie moldovenești ”O seară Feteasca”, care va avea loc în 20 iulie, în scuarul Hotelului Jolly Alon.
Evenimentul va începe la ora 18 cu degustarea a 1000 de sticle cu vin produs exclusiv din cele 4 soiuri autohtone: Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră, Rara Neagră.
17 producători din țară își vor aduce solii la Gala Vinurilor din soiuri autohtone ”O seară Fetească”. Este vorba despre Chateau Vartely (Feteasca Regală și Feteasca Neagră), Purcari (Rara Neagră), Timbrus (Rara Neagră, Feteasca Neagră), Migdal P (Feteasca Albă), Carpe Diem (Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră), Combinatul de Vinuri „Cricova” (Feteasca Albă, Feteasca Neagră, Rara Neagră), Agrici (Feteasca Neagră), Rădăcini (Feteasca Albă, Feteasca Neagră), Gitana Winery (Feteasca Regală), Castel Mimi (Feteasca Albă), Vinaria din Vale (Feteasca Albă, Feteasca Neagră), Asconi (Feteasca Albă, Feteasca Neagră), Podgoria Vin (Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră), Vinuri De Comrat (Feteasca Neagră), KVINT (Feteasca Neagră), Minis Terrios (Feteasca Neagră), Alianta-Vin (Feteasca Albă).
Totodată, expertul Andrian Digolean de la Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) va învăța oaspeții de la O Seară Fetească să deosebească gustul și aroma vinurilor din soiuri autohtone. În cadrul evenimentului vor fi organizate 3 master-class-uri, după cum urmează:
- ora 19:00 Feteasca Albă cu IGP Codru, IGP Ștefan Vodă, IGP Valul lui Traian
- ora 19:45 Feteasca Regală cu IGP Codru, IGP Ștefan Vodă, IGP Valul lui Traian
- ora 20.30 Feteasca Neagră cu IGP Codru, IGP Ștefan Vodă, IGP Valul lui Traian. Aceste vinuri sunt produse în condiții de microvinificare, în cadrul proiectului inițiat de ONVV „Loturi demonstrative – struguri de calitate”. În total, au fost îmbuteliate doar 200 de sticle de acest tip.
Numărul locurilor este limitat. Înscrierile vor fi efectuate la eveniment.
Evenimentul va continua cu un concert extraordinar: patru din cele mai distinse voci din Moldova – Laura Bodorin (Feteasca Albă), Cristina Scarlat (Feteasca Regală), Iulia Panici (Feteasca Neagră), Geta Burlacu (Rara Neagră) – vor prezenta fiecare soi de viță de vie, redând, prin notele muzicale, nuanțele de gust ale acestor vinuri. Gazda evenimentului este Mihaela Strâmbeanu.
,,O seară fetească” – vino la un eveniment plin de aromă, licori, rafinament și bun gust!
Mai multe detalii poți afla pe pagina de facebook a evenimentului !
Evenimentul este organizat de PRofile Agency și Hotelul Jolly Alon sub egida Oficiului Național al Viei și Vinului și brandului național Wine of Moldova.