Doliu național în Grecia

74 de oameni, printre care şi un bebeluş de 6 luni, au murit carbonizaţi, 200 sunt răniţi, 11 fiind în stare critică, iar alţi 25 sunt daţi dispăruţi. Printre victime, doi turişti polonezi. Este bilanţul negru al celor mai devastatoare incendii din Grecia, în ultimii 10 ani.

separator

Autorităţile au anunţat trei zile de doliu naţional, iar premierul Tsipras şi mai mulţi oficiali eleni au lansat o ipoteză şocantă: focurile ar fi fost puse intenţionat. Nu-şi pot explica de ce mai multe incendii au izbucnit în acelaşi timp.

Imaginile dramatice filmate cu drona arată amploarea distrugerilor lăsate în urmă de flăcări.

La 40 de kilometri de capitală, staţiunea Mati a fost, practic, rasă de pe faţa pământului. 26 de corpuri neînsufleţite au fost găsite de voluntarii Crucii Roşii în curtea unei vile. Au fost găsiţi în grupuri de trei sau patru, puteau fi rude sau membrii unei familii, care s-au îmbrăţişat, încercând să se salveze unii pe alţii. Majoritatea victimelor au ars în casele cuprinse de flăcări sau în maşinile în care se urcaseră să fugă din calea incendiilor. Alţi turişti, unii doar în costume de baie, s-au refugiat în apa mării, de unde au fost salvaţi de nave ale marinei militare.

sursa

O nouă rundă de negocieri ruso-americane se va desfășura la Istanbul. Când va avea loc întâlnirea

Kremlinul a confirmat marţi că în curând va avea loc la Istanbul, în Turcia, o reuniune cu Statele Unite pentru normalizarea relaţiilor bilaterale. „Participarea noastră va fi pe linia Ministerului de Externe”, a declarat purtătorul de cuvânt prezidenţial Dmitri Peskov în conferinţa de presă telefonică zilnică, informează EFE, potrivit Agerpres.

Peskov a răspuns în acest fel la întrebarea cine va reprezenta Rusia în noua rundă de negocieri, care ar urma să aibă loc pe 10 aprilie.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat în urmă cu câteva zile că următoarea întâlnire va avea loc în oraşul turc, dar nu a confirmat o dată.De la sosirea lui Trump la Casa Albă, negocierile ruso-americane au avut loc în mare parte în capitala Arabiei Saudite, Riad, şi o singură dată, la sfârşitul lunii februarie, la Istanbul.

Lavrov, care a participat doar la una dintre aceste întâlniri, a precizat că următoarea întâlnire va aborda problemele cu care Moscova şi Washingtonul încă se confruntă la nivel diplomatic. Ultima întâlnire de la Istanbul a avut loc la nivel de experţi, astfel că nivelul de reprezentare este de aşteptat să fie mai mare de această dată.

Kremlinul a apreciat că Washingtonul nu a răspuns încă preocupărilor de securitate formulate de partea rusă, împiedicând declararea unei încetări a focului în Ucraina pe uscat, pe mare şi pe aer.

Între timp, Trump şi-a exprimat nemulţumirea faţă de recentele atacuri ruseşti, precum cel care a ucis 20 de oameni, inclusiv copii, săptămâna trecută în Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Noi reguli pentru evenimentele publice! Ar putea fi interzise, dacă defaimează țara, națiunea sau promovează terorismul

Organizarea evenimentelor publice va fi reglementată prin lege. Guvernul pregătește un proiect care să stabilească circumstanțele în care se vor desfășura reuniunile, va stipula persoanele și mecanismele de asigurare a ordinii publice, dar și cazurile când acestea pot fi interzise, scrie realitate.md

Noile prevederi enumeră responsabilitățile organizatorilor, forțelor de ordine și instituțiilor statului. Unul dintre articole stabilește cazurile când autoritățile vor putea cere instanței să dispună stoparea activităților.

Este vorba despre situațiile când se urmărește chemarea la acțiuni militare de agresiune, instigarea la acțiuni violente pe motive de prejudecată. De asemenea, nu se vor permite reuniunile care prevăd instigare la discriminare pe motive de prejudecată, chemare la subminarea securităţii naţionale sau a integrității teritoriale a Republicii Moldova, comiterea contravențiilor sau infracțiunilor contra securității publice și a ordinii publice, a altor fapte ilegale care pot pune sau pun în pericol viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei.

Judecătorii vot putea stopa și organizarea evenimentelor la care se va recurge la instigare la comiterea contravențiilor sau infracțiunilor, încălcarea normelor morale unanim acceptate în societate, a drepturilor şi libertăților persoanelor, propagarea ideilor totalitare, rasiste sau ale oricăror organizații terorist-diversioniste, defăimarea țării și a națiunii.

Administrația publică locală va fi responsabilă să inițieze procedura de judecată, dacă deține probe că se planifică acțiunile ilegale enumerate. Totuși, măsura nu va suspenda dreptul de a organiza reuniunea, decizia finală aparținând instanței.

Magistrații vor avea trei zile la dispoziție pentru a lua o hotărâre și a interzice desfășurarea evenimentului sau a menține dreptul al reuniune. Hotărârea va putea fi contestată în maxim 3 zile de la data pronunțării.

Haine cusute pentru UE. O fabrică, modernizată datorită programului 373

Peste 200 de angajați de la o fabrică din Bălți creează articole vestimentare de excepție. Astfel, hainele sunt vândute de un brand renumit în Italia. Zilnic, sunt create peste 400 de piese vestimentare. Echipamentele moderne, procurate prin intermediul programelor guvernamentale, le ușurează munca și oferă produse de calitate.

Tot procesul începe de la mașina de șpanuit. Întreprinderea dispune de roboți automați, mașini de matlasare, recent procurate tot pe baza unui grant care le simplifică muncitorilor procesul de lucru, transmite moldova1.md.

Până ajung să fie vândute pe rafturile din Uniunea Europeană, confecțiile trec printr-un proces migălos, care necesită multă muncă.

Noile echipamente, achiziționate prin intermediul creditelor preferențiale, le ajută foarte mult în munca de zi de zi, spun angajatele.

„Activăm pe piața din Republica Moldova de 17 ani. În prezent, avem 210 angajați. Prestăm servicii de cusut pentru un partener extern din Italia”, menționează managerul Alina Ghilețchi.

Menționăm că Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) oferă, cu sprijinul Uniunii Europene, granturi și credite în condiții avantajoase. Astfel, prin intermediul programului 373, gestionat de ODA, fabrica de confecții de la Bălți a accesat un împrumut în valoare de 815.000 de lei pentru procurarea mașinilor moderne de cusut.

Un copil a înghițit 30 de magneți. Medicii au rămas înmărmuriți
Articolul anterior
Irina Rimes a lansat o nouă piesă, în colaborare cu The Motans
Articolul următor
Close menu