Cerealele în alimentația bebelușilor! Inga Ojog alege Cerealele Nestlé® 

Se poate lăuda cu multe titluri de Miss, dar și cu câteva roluri în filme de talie internațională, vorbim de modelul Inga Ojog, care de mai nou se poate mândri și cu titlul de mămică. Unde mai pui că micuța Amelia știe deja cum să cocheteze în fața camerei și să pășească grațios.

separator

Diversificarea a început-o ca la carte, totuși ne-am propus să mergem la o consultație la medicul pediatru Rodica Eremciuc pentru a afla cum să-i familiarizăm pe cei mici cu gusturi și texturi noi.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

„Aleg să trăiesc”: #SUNTVOCE cu Ana Danilescu.

Proverbul „Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți duce” se manifestă în viața Anei Danilescu, moderatoarea emisiunii pe unica.md, care a întâmpinat provocări majore cu o reziliență remarcabilă. Am pierdut oameni dragi din viața mea în urma cancerului și am trecut și eu prin această experiență, ceea ce m-a motivat să povestesc istoria mea și să ofer ocazia de a-și spune povestea și celor ce au avut curajul să treacă prin provocări dure și sunt o voce. 

Această serie #SUNTVOCE este despre toți cei care au curajul să-și privească provocarea în față și să-și spună istoria. „Sunt Voce” este o platformă pentru toți cei care caută surse de inspirație, motivație și ghidare în momentele sumbre din viața lor.

#SUNTVOCE își propune să aducă poveștile celor care transformă adversitățile în surse de inspirație, încurajând conștientizarea și asumarea propriilor experiențe pentru a trăi o viață plină de sens.

Partenerii noștri
Author Nestle
Adresa: str. Tighina 49/4, et.3
Facebook: https://www.facebook.com/Nestle/?fref=ts
,,Academia Dezvoltării și Creșterii Personale – ADC” – oportunitatea perfectă pentru cel mic de a petrece vara util
Articolul anterior
Cleopatra Stratan lansează o nouă piesă!
Articolul următor